De ce unii nu pot scăpa de păcatul masturbării?

by Preot Vasile Filat on 1 April , 2009

in Tineri

Întrebarea:

Sunt băiat şi mă lupt cu masturbarea pe care o practic de mult. Sunt de la casa de copii şi acolo am fost forţat să întreţin relaţii sexuale cu mai mulţi băieţi. De atunci mă lupt ca să nu mai fac acest lucru, dar privesc filme pornografice şi în timpul acela mă masturbez. Oare de ce? De ce? Vă rog ajutaţi-mă.

Este trist să aflu la ce ai fost supus şi cât de rău te-a afectat aceasta. Dar, Dumnezeu are vindecare pentru inima oricărui om şi poate vindeca şi inima ta dacă vei veni la El din toată inima.

Privitul pornografiilor este imoralitate

Nu te vei putea izbăvi de păcatul masturbării sau de altele similare până nu vei înceta să priveşti pornografii. Privitul imaginilor pornografice este un păcat similar celorlalte păcate sexuale, pentru că prin pornografii omul îşi otrăveşte mintea şi apoi nu se mai poate abţine de la înfăptuirea acestor păcate. Domnul Isus a spus în predica de pe munte astfel:

Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. (Matei 5:27-30)

Vezi, să priveşti la o femeie ca să o pofteşti, este tot aşa cum ai săvârşi curvie cu ea. De aceea, un bărbat trebuie să înveţe să-şi controleze gândurile şi să nu se supună la imagini sau lucruri de altă natură care îi provoacă gânduri sexuale păcătoase.

Fă un legământ cu ochii tăi

Iov a fost un om foarte neprihănit, şi în cartea care îi poartă numele, s-a împărtăşit cu secretul lui de a depăşi ispita sexuală:

Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare. (Iov 31:1)

Trebuie urgent să încetezi a mai privi pornografii şi orice alte lucruri care îţi otrăvesc mintea ca să te poţi elibera de păcatul masturbării.

Aşa să te ajute Dumnezeu.

  • suntpropriameadivinitate

    nu pot scapa de acest pacat din aceleasi motive pentru care un preot indoctrinat bine,pardon,bun crestin,nu il poate practica.e simplu,ce nu poti face tu,nu ii cere altuia.

  • http://www.moldovacrestina.net Preot Vasile Filat

    Acesta nu este motiv serios si ni real. Este unul imaginar, in mintea
    ta, prin care te inseli singura. Unicul motiv adevarat este ADEVARUL.

  • suntpropriameadivinitate

    asa zice si cel care se masturbeaza,ca ceea ce ziceti e un argumnet imaginar si ireal.nu vad diferenta.

  • Anonymous

    mare dreptate ai suntpropriamidivinitate; de ce sa renunti la un lucru care iti face placere daca nu afectezi pe nimeni in jurul tau? tot ce scrie aici e o mare mancatorie de c….

  • flore

  • vasile7

    Mai oameni buni….omul are nevoie de casatorie nu de reguli…de o femeie sa il potoleasca…si de credinta sa fie liber…prea multe poveri punem pe oameni…este NORMAL sa simti nevoia de sex…si sa fii ispitit sa te masturbezi…casatoria e solutia lui Dumnezeu.

  • alexandru

    pentru vasile7,
    de când e normal să te masturbezi? nu ştiai că masturbarea e păcat?
    cum să fie păcatul normal?

  • http://www.alexcurbet.wordpress.com/ Curbet Alexandru

  • Octavian

    Am primit un sfat despre cele 5 “NU” pe care îl urmez şi acum, şi care sunt pentru mine ca 5 porunci:
    1.”Nu muşca!” – să nu ai relaţii sexuale pînă la căsătorie (sau înafara căsătoriei)
    2.”Nu privi” – să nu priveşti persoana de sex opus ca obiect care ar putea, sau nu, satisface poftele sexuale. Să priveşti din punctul de vedere a lui Dumnezeu ca la fiu / fiică, ori frate / soră.
    3.”Nu te atinge” – atunci cînd satan ispiteşte, o simplă atingere poate stimula dorinţă excesivă de a experementa dragostea sexulă. Această forţă e foarte puternică şi este bine cunoscută zicala “îi dai lui satan degetul – iar el îţi ia mâna”. Evită atingerile cu persoanele de sex opus, mai ales cu acelea care ar putea să-ţi trezească emoţii sexuale şi furnicaţii. Dacă, totuşi, e enivetabilă atingerea (la salutare, serviciu, sport…), atunci trebuie păstrată atitudenea faţă de sexul opus ca soră /frate.
    4.”Nu te gîndi” – de aici totul se începe. Ştiţi că descoperirile ştiinţifice arată că noi gîndim în medie 42 gînduri pe minută ? Şi pe tot parcursul zilei , sînt aproximativ 60,000 mii de gînduri . Dar ce este mai interesant aici, nu este faptul că noi gîndim toate aceste gînduri sau nici chiar că 95% dintre ele sunt inconştiente, dar cel mai uimitor aici este că majoritatea dintre ele , peste 40,000 de gînduri , fie ele conştiente sau inconştiente , sunt negative ! Este foarte important ca în vieţile noastre să fim atenţi la viaţa gîndurilor noastre. Dacă vine un gînd care ne trezeşte dorinţa sexuală, alungaţi-l în primele trei secunde, nu-l derulaţi în mintea voastră, nu interacţionaţi cu el, nu vă creaţi imagini, apăsaţi “stop”, ştergeţi-l. El o să mai apară (atunci când îi creăm condiţii), dar nu lăsaţi să facă “cuib” în mintea voastră. Cum apare – deodată alungaţi-l.
    5.”Nu visa” – să fiţi atît de puternici, ca pînă şi în vis să puteţi spune “Nu!”. Unii zic că este imposibil. Dar, practica ne spune că dacă veţi putea să spuneţi primele 4 “NU”, veţi reuşi să spuneţi “Nu!” şi în vis.

    Atacul sexual este cea mai mare armă a lui satan, de care au fost doborîţi mulţi sfinţi, eroi, patrioţi, sportivi… Ai putea să fii foarte puternic fizic, să ai zeci de ani antrenamente, dar satan îţi găseşte uşor locul vulnerabil şi te poate doborî printr-o simplă femeie. Fiţi tari, fraţilor, şi practicaţi aceste 5 “NU”

  • Matyi

    Imi place cum ai incercat sa sfatuiesti prin cele 5 măsuri categorice. Poate n-ar fi stricat sa explici si cum anume poti sa-ti dai tie insuti aceste porunci, cand stim foarte bine ca firea lucreaza impotriva sufletului si nu prea te asculta cand îi dai comenzi.
    In sprijinul celei de-a 5-a porunci, sa nu visezi, pot sa aduc un exemplu din viata mea personala: la varsta de 28 de ani am fost parasit de sotia mea. Acest eveniment a contribuit hotarator la apropierea mea de Dumnezeu si in final la pocăinţă. Incepand din prima zi, de cum am ramas singur, am fost constient pe deplin de faptul ca primul meu dusman si cel mai puternic va fi instinctul sexual. Am evitat orice sursa posibila de stimulare ( filme, reviste, anturaj, etc.) dar dupa un timp, iata ca a venit ispita prin vis, in persoana unei femei necunoscute, care incerca sa ma cuprindă. Pentru ca eu eram deja întărit prin Duhul lui Dumnezeu, am reusit sa ma opun acelei ispite chiar si in vis, astfel ca, dupa ce m-am trezit si am meditat la visul respectiv, nu mi-a venit sa cred ca am reusit sa ma opun, chiar si in subconstient, pacatului. Bineânţeles ca acest lucru m-a facut si mai recunoscator Celui Prea Înalt, fie Numele Lui binecuvantat.
    Iata ca ce pare imposibil pentru om, e posibil pentru Dumnezeu. (sau PRIN Dumnezeu) (Luca 18:27)
    Dragul meu cititor, care te confrunti cu ispitele placerii, te indemn sa te opui pacatului, folosindu-te de cele 5 porunci, dar sa nu uiţi ca fara să-L implici pe Dumnezeu, toata stradania ta va fi zadarnica.

  • Octavian

    Cînd mă gîndesc la ceea cum să depăşesc greutăţile, problemele pe care le am în faţă… îmi amintesc istorioara cu Moise şi Iosua. Când ei erau la Refidim asupra lor au năvălit Amalec şi oastea lui, una dintre triburile varvare care se luptau împotriva poporului Israel. În timpul luptei, cînd Moise ţinea mîinele în sus, cîştega Iosua, iar cînd lăsa mâinele jos, amalechitenii atacau inainte. Aaron şi Hur ţineau mâinele lui Moise, care trebuia să ţină simbolul puterii lui Dumnezeu (toiagul) şi până la urmă israeliţii au învins. Vreau să pun accent aici pe victoria lui Iosua, care neânfricat a intrat în luptă. La crezut pe Moise (omul lui D-zeu) şi a crezut în sine însăşi, că Dzeu îl va ajuta în această luptă. Deşi el avea frică, deşi puţin poate avea şi îndoieli, dar alungînd astfel de gînduri, el îndrăzneţ a intrat în luptă. Deşi, erau momente cînd el lupta pierdea, apoi iar cîştiga, apoi iar se retrăgea… Şi Dumnezeu la ajutat şi el a învins.
    Toţi trecem prin greutăţi. Eu nu ştiu care sun amelichitenii voştri, care sunt greutăţile cu care vă confruntaţi. Acestea pot fi problemele financiare, sau o care-va boală, sau poate fi chiar lupta cu voi însăşi, cu viciile voastre rele (cu păcatul masturbării)… Posibil nu ştiţi cum puteţi asta să o depăşiţi, şi vă este foarte greu să priviţi în viitor. Chiar dacă mergem prin întuneric, şi împrejurările sunt de nedepăşit, este foarte important, chiar ambiţios, să mergem înainte, să scuturăm toate îndoielile, frica, şi să continuăm să mergem înainte, să facem de fiecare dată un pas înainte. Dumnezeu numaidecît ne va înalţa, El va arăta lumina, care vă va conduce spre următoarea treaptă, care este prigătită pentru dvs., să facem un pas înainte şi să avem încredere în viitorul luminos.
    Avem benificiul renaşterii spirituale prin Isus şi Duhul Sfânt, care ne dă posibilitatea de a începe un nou început la o nouă viaţă. Deşi satan ne atacă corpul, ţinta lui este sufletul. Deacea, chiar dacă ne-am împiedicat sau am apucat un drum greşit, să ne întoarcem spre calea pe care o avem de la Dumnezeu. Şi dacă am pierdut într-o bătălie, nu înseamnă că am pierdut marea luptă. Sunt sigur că ispitele vor veni iar şi iar, dar să nu ne abatem de la scopul pe care îl avem în faţă şi să ducem lupta până la capăt. Şi la fel cum Aaron şi Hur îi ţinea braţele întinse lui Moise, ca Iosua să obţină victorie asupra lui Amalec, tot aşa Dumnezeu, Isus (care a fost răstignit) şi Sfântul Duh, ne vor ajuta pe noi în lupta noastră. Iar noi,ca şi Iosua, să avem curajul şi credinţa că în lupta cu “Amelec” al nostru vom câştiga.

  • Octavian

    Cînd mă gîndesc la ceea cum să depăşesc greutăţile, problemele pe care le am în faţă… îmi amintesc istoriara cu Moisei şi Iosua. Cînd ei erau la Refidim asupra lor au năvălit Amalec şi oastea lui, una dintre triburile varvare care se luptau împotriva poporului Israel. În timpul luptei, cînd Moise ţinea mîinele în sus, cîştega Iosua, iar cînd lăsa mâinele jos, amalechitenii atacau inainte. Aaron şi Hur ţineau mâinele lui Moise, care trebuia să ţină simbolul puterii lui Dumnezeu (toiagul) şi până la urmă israeliţii au învins. Vreau să pun accent aici pe victoria lui Iosua, care neânfricat a intrat în luptă. La crezut pe Moise (omul lui D-zeu) şi a crezut în sine însăşi, că Dzeu îl va ajuta în această luptă. Deşi el avea frică, deşi puţin poate avea şi îndoieli, dar alungînd astfel de gînduri, el îndrăzneţ a intrat în luptă. Deşi, erau momente cînd el lupta pierdea, apoi iar cîştiga, apoi iar se retrăgea… Şi Dumnezeu la ajutat şi el a învins.
    Toţi trecem prin greutăţi. Eu nu ştiu care sun amelichitenii voştri, care sunt greutăţile cu care vă confruntaţi. Acestea pot fi problemele financiare, sau o care-va boală, sau poate fi chiar lupta cu voi însăşi, cu viciile voastre rele (cu păcatul masturbării)… Posibil nu ştiţi cum puteţi asta să o depăşiţi, şi vă este foarte greu să priviţi în viitor. Chiar dacă mergem prin întuneric, şi împrejurările sunt de nedepăşit, este foarte important, chiar ambiţios, să mergem înainte, să scuturăm toate îndoielile, frica, şi să continuăm să mergem înainte, să facem de fiecare dată un pas înainte. Dumnezeu numaidecît ne va înalţa, El va arăta lumina, care vă va conduce spre următoarea treaptă, care este prigătită pentru dvs., să facem un pas înainte şi să avem încredere în viitorul luminos.
    Avem benificiul renaşterii spirituale prin Isus şi Duhul Sfânt, care ne dă posibilitatea de a începe un nou început la o nouă viaţă. Deşi satan ne atacă corpul, ţinta lui este sufletul. Deacea, chiar dacă ne-am împiedicat sau am apucat un drum greşit, să ne întoarcem spre calea pe care o avem de la Dumnezeu. Şi dacă am pierdut într-o bătălie, nu înseamnă că am pierdut marea luptă. Sunt sigur că ispitele vor veni iar şi iar, dar să nu ne abatem de la scopul pe care îl avem în faţă şi să ducem lupta până la capăt. Şi la fel cum Aaron şi Hur îi ţinea braţele întinse lui Moise, ca Iosua să obţină victorie asupra lui Amalec, tot aşa Dumnezeu, Isus (care a fost răstignit) şi Sfântul Duh, ne vor ajuta pe noi în lupta noastră. Iar noi,ca şi Iosua, să avem curajul şi credinţa că în lupta cu “Amelec” al nostru vom câştiga.

  • Palosi Marton

    Imi place cum ai incercat sa sfatuiesti prin cele 5 măsuri categorice. Poate n-ar fi stricat sa explici si cum anume poti sa-ti dai tie insuti aceste porunci, cand stim foarte bine ca firea lucreaza impotriva sufletului si nu prea te asculta cand îi dai comenzi.
    In sprijinul celei de-a 5-a porunci, sa nu visezi, pot sa aduc un exemplu din viata mea personala: la varsta de 28 de ani am fost parasit de sotia mea. Acest eveniment a contribuit hotarator la apropierea mea de Dumnezeu si in final la pocăinţă. Incepand din prima zi, de cum am ramas singur, am fost constient pe deplin de faptul ca primul meu dusman si cel mai puternic va fi instinctul sexual. Am evitat orice sursa posibila de stimulare ( filme, reviste, anturaj, etc.) dar dupa un timp, iata ca a venit ispita prin vis, in persoana unei femei necunoscute, care incerca sa ma cuprindă. Pentru ca eu eram deja întărit prin Duhul lui Dumnezeu, am reusit sa ma opun acelei ispite chiar si in vis, astfel ca, dupa ce m-am trezit si am meditat la visul respectiv, nu mi-a venit sa cred ca am reusit sa ma opun, chiar si in subconstient, pacatului. Bineânţeles ca acest lucru m-a facut si mai recunoscator Celui Prea Înalt, fie Numele Lui binecuvantat.
    Iata ca ce pare imposibil pentru om, e posibil pentru Dumnezeu. (sau PRIN Dumnezeu) (Luca 18:27)
    Dragul meu cititor, care te confrunti cu ispitele placerii, te indemn sa te opui pacatului, folosindu-te de cele 5 porunci, dar sa nu uiţi ca fara să-L implici pe Dumnezeu, toata stradania ta va fi zadarnica.

  • ionut81

    ceai mai spusi matale parinte, ca nici mata nu ai inteles”Acesta nu este motiv serios si ni real. Este unul imaginar, in mintea
    ta, prin care te inseli singura. Unicul motiv adevarat este ADEVARUL.”

  • ionut81

    pai iata ce inseamna sa fii tare si sa nu te ispitesti cu simtirile tale, e bine, dar va asigur ca cit demult nu am incercat sa numi aduc aminte de pacatul curviei nu am putut, desigur ca imi veti reprosa ca mii slaba credinta, dar te starui sa faci tot posibilul dar nu se pre primeste, rugativa pentru mine ticalosul ca sa ma pot si eu izbavi de acest viciu sau patima mai bine zis

    Draga ionut81,

    Dumnezeu sa aiba mila de tine si sa te izbaveasca, iar tu fii intelept
    si nu te aprinde in poftele firii ci fugi cat mai deaprte de ele.

    Draga iionut81,

    Nu inteleg la ce te referi?

    ziceam ca nu ati avut in acel mesaj nimic de inteles, asteptam nu sa primesc lectii de filologie de la un preot dar ceva ceia ce ma poate convinge, eu vas ruga in numele Domnului sa explicati popular si sa lasati aberatiile moderne ale acestui veac, Sfintii Parinti nu au convins lumea sa se lase de pacat prin declaratii de acest gen ci prin cuvinte simple, nu condamn pe nimeni, daras vrea solutii concrete odata ce ati deschis tema, Doamne ajuta-ne!!!!!!!

    Si care sunt solutiile care le-ai gasit la Sfintii Parinti si care nu
    sunt pentru tine aberatii cum numesti pana si argumentele biblice?

  • flavianp

    As vrea sa supun atentiei urmatorul subiect, deloc de neglijat in opinia mea.
    In aceasta lume a aparut la un anumit moment un fenomen care se numeste pornografie.
    In prezent, acest flagel afecteaza cumplit de mult si mica noastra tarisoara.
    Ce este foarte interesant este faptul ca se vorbeste mult despre sex, prostitutie, droguri, alcool, tutun, dar nu se vorbeste de cel mai rau dintre toate: masturbarea, ca si consecinta a pornografiei. Este adevarat ca onanisti au existat din vremuri indelungate. Dar in ziua de astazi, datorita existentei pornografiei – pe internet mai peste tot sub toate formele, la T.V. (in special pe anumite programe si dupa miezul noptii), la tarabele cu ziare si reviste, C.D.-uri, DVD-uri etc. – masturbarea este incurajata si exacerbata.
    Ma refer la faptul ca exista oameni care nu au ca si inclinatie naturala voyeurismul si onanismul, dar datorita pornografiei devin onanisti cronici. Mai mult, pornografia exacerbeaza masturbarea. O persoana care va privi filme sau imagini porno sau sexy timp indelungat se va masturba de mai multe ori decat in mod obisnuit, pana la epuizarea psihica si fizica.
    Ca sa spunem lucrurilor pe nume PORNOGRAFIA genereaza implicit ONANIE colectiva, cu efecte destul de nocive asupra individului si a societatii in general.

    Nu reusesc sa inteleg cum de Biserica se opune atat de vehement legalizarii prostitutiei, homosexualitatii, drogurilor si nu se opune pornografiei, fara sa ia nimeni masuri. Acest subiect nu se prea discuta si nici nu este luat in serios!
    Din pacate, realitatea este cu totul alta. Este plin de adolescenti si tineri internati la psihiatrie, deci la niste varste fragede, cu diferite tulburari psihice: fobii, atacuri de panica, obsesii compulsive, sindrom de oboseala cronica, epuizare psihica insuportabila, depresii etc. Medicii psihiatrii pot recunoaste ca majoritatea acestor tineri au practicat EXCESUL DE MASTURBARE – da, intr-adevar se poate vorbi de exces de masturbare datorat…pornografiei.
    De ce nu ia societatea masuri? Pentru ca industria porno aduce foarte multi bani.
    Dar pana cand? Barbatii care se masturbeaza intens sunt vlaguiti de energia vitala, sunt tot timpul obositi, incep sa aiba disfunctii sexuale, tulburari psihice. Le este afectata sanatatea, cariera profesionala, familia, linistea sufleteasca, performantele mentale/intelectuale si uneori chiar viata. Nici cu femeile nu stam mai bine…
    Ca sa nu mai vorbim de sufletul omului, care prin pornografie se perverteste, iar masturbarea efectiv il ucide.
    Iar noi toti stam cu mainile in san, in timp ce milioane de tineri stau pe internet pe site-uri porno sau se uita in miez de noapte la reclame si filme sexy/erotice, implicit se masturbeaza de mai multe ori pe zi/noapte din pacate si isi ruineaza sanatatea, viitorul si viata lor.

    Si sa nu spuna cineva ca este alegerea lor, ca pot sa nu o faca! Asta este cea mai mare ipocrizie. Degeaba pui bulina rosie cu 18+, adolescentul de 14-16 ani se va uita cu siguranta dupa ora 12 noaptea la asemenea filme (din curiozitate macar).
    E normal ca orice fiinta umana sa se excite la vederea acestor secvente si e normal ca pentru a scapa de tensiunea creata sa se masturbeze.
    Asa ca acest flagel care a impanzit planeta se manifesta si in tara noastra. Tinerii se uita la actorii porno cum fac sex (in diferite ipostaze, in grup etc. etc. etc.), isi doresc si ei sa puna in practica, dar pana una alta practica cu brio onania.
    Toate institutiile statului, inclusiv Biserica, opinia publica nu au ce face si privesc subiectul in mod tacit, in timp ce mii de oameni din tara asta merg pe o cale gresita.
    De ce ne mai miram ca suntem in plina criza morala si de valori? Se va ajunge ca in Olanda? Sa se faca sex prin locuri publice – in acest caz nu o sa mai fie nevoie de pornografie, o sa existe live.
    De ce nu se gandeste nimeni la protectia copiilor, a tinerilor, care reprezinta viitorul acestei tari?
    In China site-urile porno sunt interzise cu desavarsire. Poate pentru ca rasa asiatica se poate autodisciplina mai bine.

    Ma doare sa aflu ca din ce in ce mai multi tineri sufera de acest viciu, aceasta dependenta: pornografie-masturbare. Si ca tot mai multi ajung pacienti la psihiatrie, iar sufletul le imbatraneste la 20 si ceva de ani.
    Ce poate face o persoana de unul singur impotriva unui sistem care accepta ceva distrugator, ca pe ceva normal?
    E nevoie de mai multi.
    Haideti sa ne trezim cu totii…intr-o lume in care sa poti sa dai drumul la T.V. si sa nu iti fie teama ca dai numai peste mizerii, sa deschidem internetul iar la o apasare de tasta sa vizionezi (de multe ori fara sa vrei) intimitatea altor oameni, cu tarabe / chioscuri care afiseaza ostentativ femei dezbracate, ca si cand ar fi cine stie ce cucerire asta.
    Avem copii mici, care vor creste, vor ajunge adolescenti. Ce fel de oameni vrem sa devina? Ce modele le dam?
    Femei (semi)-dezbracate pe strada, fara pic de pudoare, pustoaice de liceu versate….Asta este tot ce putem ajunge ca oameni?
    Nu mai este nici un pic de bun simt?
    Haideti sa luam o atitudine cu totii – sa vada ca ne pasa cu adevarat de noi.
    Altfel, suntem CU TOTII VINOVATI DE MIZERIA IN CARE NE AFLAM !!!

  • 6556169

    omule…inainte de a te casatori trebuie ca Dumnezeu sa lucreze la tine…ca sa nu intrii in casatorie oricum.Ce te face sa crezi ca daca se va casatori nu se va uita dupa alte femei sau reviste in continuare?…si apoi…uiti ca femeia nu e jucarie sexuala.Daca te casatoresti doar pentru sex…- s-ar putea sa nu iti iasa socotelile. (iti spun din perspectiva de femeie)

  • http://adrianarvunescu.wordpress.com/ Adi

    Vai, numai si numai prostii! Nu exista nicio problema de sanatate fizica sau psihica in legatura cu masturbarea… nici chiar in exces (depinde, desigur, cum definesti excesul)!! Masturbarea este un act perfect natural, NESANCTIONAT DE BIBLIE! Din cauza prejudecatilor ignorante si a ideologiei comuniste care promova imbecilic productia de copii, masturbarea a primit o nemeritata aura negativa. Masturbarea este antidotul perfect curviei, proiectat de Dumnezeu pentru a sprijini infranarea! Nu Ii mai puneti voi cuvinte lui Dumnezeu in gura si nu mai inventati motive false sa ii faceti pe oameni sa se simta vinovati!

    • Vasile

      Sunt deacord cu preotul Vasile vorbesti prostii si nu stii consecintele pacatului masturbare

  • http://adrianarvunescu.wordpress.com/ Adi

    Vai, numai si numai prostii! Nu exista nicio problema de sanatate fizica sau psihica in legatura cu masturbarea… nici chiar in exces (depinde, desigur, cum definesti excesul)!! Masturbarea este un act perfect natural, NESANCTIONAT DE BIBLIE! Din cauza prejudecatilor ignorante si a ideologiei comuniste care promova imbecilic productia de copii, masturbarea a primit o nemeritata aura negativa. Masturbarea este antidotul perfect curviei, proiectat de Dumnezeu pentru a sprijini infranarea! Nu Ii mai puneti voi cuvinte lui Dumnezeu in gura si nu mai inventati motive false sa ii faceti pe oameni sa se simta vinovati!

  • Palosi Marton

    Draga Adi, nu-i asa de simpla treaba precum o vezi tu. Masturbarea nu este numai un act mecanic care produce o autosatisfacere. Ca sa se produca acel efect asteptat, e nevoie neaparat de anumiti stimuli si cel mai la indemana pentru oricine este fantezia si imaginatia. Placerea se realizeaza la nivelul creierului si ca sa se produca e nevoie de un obiect al imaginatiei. Este practic imposibil sa te masturbezi si sa nu te gandesti la nimic erotic sau intim, ci sa rezolvi probleme de matematica. Daca asa sta situatia, atunci trebuie sa-ti alegi ca stimul o anumita persoana pe care sa o doresti in actul sexual imaginar. Biblia ne spune ca daca ai poftit o femeie (n.a. un baiat) in gand, ai si curvit cu ea (el). Deci, de fiecare data cand te masturbezi comiti pacatul curviei.
    Problema care se pare ca nu are solutii decat prin masturbare, nu este instinctul sexual in sine care odata trezit nu mai poate fi controlat, ci se datoreaza in cea mai mare parte stimulilor externi care, unele sunt cautate iar altele vin de la sine. Recunosc ca astazi, intr-o lume pervertita la maxim, suntem bombardati cu asemenea ispite prin toate mijloacele si in tot locul. DAR, Dumnezeu ne incurajeaza si ne spune ca nici o ispita nu trece peste puterile noastre. Principala solutie pentru aparare este urmatoarea:
    “Mt.6.33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”
    Fiti binecuvantati !

    Pentru mine este chiar atat de simpla treaba. Da, ma uit la poze sexy in timp ce ma “autosatisfac” (desi nu o privesc deloc procesul ca pe o autosatisfactie), ma uit la poze pur si simplu. Si, desi uneori persoanele care ma excita sunt persoane pe care le cunosc, nu am niciun gand sa desfasor activitati sexuale cu ele. Pur si simplu apreciez aspectul sexy… Mi se pare, de altfel, lipsit de logica ca cineva sa se gandeasca, cum vede o femeie, la relatii sexuale cu persoana respectiva. Ce are a face o poza cu realitatea? Actul in sine mi se pare la fel de nevinovat ca un masaj, spre exemplu.

  • http://www.moldovacrestina.net Preot Vasile Filat

    Prostii vorbești tu fără să-ți pese de argumentele din Sfintele Scripturi prezentate in articolele la acest subiect de pe site.

    Am vazut doar argumente scripturale impotriva curviei, adulterului etc., cu care sunt de acord (argumentele). Nu am vazut nicio legatura logica cu masturbarea.

    Poate mai citești odată cu atenție și fără să le ignori acele argumente biblice care sunt trecute.

  • valipancu

    parinte am nevoie de ajutorul tau te rog sa imi raspunzi:am cunoscut o fata care preacurvea si cu toate astea am hotarat sa ne mutam impreuna relatia nu a mers chiar cum ne asteptam de fapt nici nu ne dadeam seama ce facem…dupa 6 ani de rele si bune impreuna …ea hotaraste ca nu ne potrivim sau de fapt nu pote sa ma mai ierte ca i-am gresit f.mult nu inselando dar am batuto am injurato si nu am ajutato sa cladim o familie ..acum am realioyat ca fara ea nu pot sa traiesc si ea nu mai vrea sau nu mai are incredere in mine …te rog frumos sa ma injveti ce sa fac ….te rog mult..as lasa tot si as renunta la tot pt ea

  • valipancu

    ea curvea si fara sa stiu si am iertato si ea m-a iertat o data si mia mai dat o sansa dar nu am respectato am gresit si abea acum am realiyat dar dupa toate care lea fct ea io am iertato si am hotarat sa ma casatoresc cu ea si asta vreau in continuare ce sa fac?

  • valipancu

    te rog foarte mult sa ma ajuti ca nu mai stiu incotro sa merg…..si nu mai reyist chinurilor si durerilor…de suferinta..

    Draga Vali,

    Îmi pare rău de situația în care a ajuns relația ta cu soția. Am scris înainte un articol la acest subiect în care am sfătuit un bărbat cu o problemă similară, dar nu atât de gravă ca a ta. Vezi în ce fel ți se aplică și ție acest articol:

    http://www.moldovacrestina.net/casatorie/cum-sa

    De altfel, care este garanția pentru soția ta că în cazul când se întoarce la tine nu va mai fi tratată așa cum a fost până acum?

  • valipancu

    nu parinte asta stiu mai sigur ca oricand vreau sa ne pocaim si sa ne cladim o familie o iubesc enorm…ea oricum merge la biserica in fiecare duminica…numai daca s-ar intoarce

    Imi permit sa imi dau si eu cu parerea: daca v-ati “despartit” fara sa apucati sa va casatoriti, atunci este evident ca mai bine ca nu ati apucat sa va casatoriti! Din perspectiva mea (si a lui Lev Tolstoi http://www.nonresistance.org/docs_htm/~What_I_B…), nu trebuie interpretata casatoria stricto sensum, adica institutia in sine. Este clar ca lumina zilei ca sentimentele sunt mai pretioase decat niste verighete si acte la primarie. In ceea ce Il priveste pe Dumnezeu, ai putea sa zici: Imi pare rau, “am divortat” (ai si motiv bun, deoarece in Predica de pe munte scrie ca adulterul este singurul motiv de divort), ma caiesc si nu voi mai da frau firii mele omenesti (“o iubesc enorm”), ci imi pun increderea in Tine, sa imi dai ce crezi Tu ca este bun. Si urmeaza sa crezi cu sinceritate ca Dumnezeu chiar iti va da intelepciunea sa iei o decizie buna.

    La ce biserica merge soția ta? Dar tu?

    Pentru Vali Pancu
    Halul deplorabil in care ati decazut amandoi este numai si numai consecinta fireasca a depravarii morale in care ati inteles sa va traiti viata pana acum. Acum te miri de ce nu stau lucrurile asa cum le-ai dori.
    Păi dragul meu, lumea asta a fost conceputa pe baza unori reguli foarte precise si stricte, de catre Creator. Nerespectarea acestor reguli atrage automat efectele nedorite. Nu dispera pentru ca nimic nu e pierdut inca. Dumnezeu asteapta sa te smeresti inaintea Lui si sa-ti recunosti pacatele cu toata sinceritatea, sa-ti predai viata in mainile Lui si sa faci legamantul cu Domnul Isus. El iti va da o viata noua, schimbata si curata, si daca si prietena ta face acelasi lucru, Dumnezeu va binecuvanta si casnicia voastra. Altfel, chiar daca v-ati casatori, fara nadejde in Domnul, o sa va chinuiti unul pe altul tot timpul.
    Pocaiti-va deci amandoi, si credeti in Evanghelie !
    Fii binecuvantat !

  • Ruslancic

    Prin ce e mai corecta credinta noastra decat a lor?? Plus la aceea…ca acele culte sunt mult mai veki ca crestinismul.. ;) eu unul cred ca las s fie masturbarea…cel mai mare pacat al omenirii…si privirea filmelor pornografice… decat sa avem omucideri… furturi.. coruptie .. pedofilism ( s nu uitam de nr mare a preotilor care s-au ocupat cu asta )

    (comentariu moderat)

  • http://www.alexcurbet.wordpress.com/ Curbet Alexandru

    pentru Ruslancic,
    este o iresponsabilitate să afirmi că eşti pentru existenţa răului . Cred că nu ai conştientizat urmările care le-ar avea aceste comportamente.

  • Ruslancic

    Sunt culte…unde penisul este idolatrizat..si sexula la fel..si masturbarea la fel… :) Prin ce e mai corecta credinta noastra decat a lor?? Plus la aceea…ca acele culte sunt mult mai veki ca crestinismul.. ;) eu unul cred ca las s fie masturbarea…cel mai mare pacat al omenirii…si privirea filmelor pornografice… decat sa avem omucideri… furturi.. coruptie .. pedofilism ( s nu uitam de nr mare a preotilor care s-au ocupat cu asta )

  • http://www.alexcurbet.wordpress.com/ Curbet Alexandru

    pentru Ruslancic,
    este o iresponsabilitate să afirmi că eşti pentru existenţa răului . Cred că nu ai conştientizat urmările care le-ar avea aceste comportamente.

  • Ruslancic

    Alexandru…. tu citesti vad k printre rinduri… am zis doar las s fie cel mai mare pacat… masturbarea ..deci constientizez ca e un rau… DAR.. am zis ca prefer sa se ocupe lumea cu eliberarea energiei in asa mod.. decat sa se ucida..sh restu ;)

  • http://www.alexcurbet.wordpress.com/ Curbet Alexandru

    deci , preferi să facă un rău de gravitate mai mică decât unul de gravitate mai mare?

    logic.. kaci rau va fi pe pamant ..atat timp cat va fi si binele . plus la asta.. voi vedeti raul in acest act…cineva vede normalul aici… Cine e corect?

  • dacul

    va inchipuiti ce se intampla in Marea Britanie, pe gay nu-i aresteaza ca fac parade urate, darau condamnat un cuplu heterosexual ca s-au sarutat in public, ce-i drept au baut si alcool

  • mihai09

    numai prostii… 80% din ce facem se bazeaza pe instinctul sexual. Si in cele din urma cred ca orice forma de religie institutionalizata trebuie sa cam dispara. numai rau ati facut…

    Fratii mei crestini,
    Sunt un baietel de noua ani si in fiecare dimineata cand ma trezesc am pula facuta lemn si simt nevoia nebuna sa o iau si sa o frec pana cand se inmoaie. Nu mai vreau sa fac asta pentru ca atunci cand incep, ma opresc abia dupa trei-patru ore. Va rog ajutati-ma.

  • miezulcarpatin

    unii nu pot scapa din pacatul masturbari deoarece nu se lasa de filme porno sau au fantezi cu diferite femei si sunt ispitit de diavol si nu vor reusi decat cu rugaciune si cu post

    • http://pulse.yahoo.com/_JU4YHY5W323T5IBKUISLINPSYM beta

      e mult mai greu decat atat!
      de exemplu pe mine nu ma ispiteste mai intai un film porno sau o femeie sau orice lucru din afara, ci propria mea minte; mi se intampla cateaodata dimineata sa ma trezesc cu niste vise de-a dreptul pornografice si mi se intampla asta chiar cand nu mai privesem de saptamani bune ceva care sa ma intarate! pur si simplu imi vine pofta aceea!
      pana la urma am aflat,la o predica, un raspuns(la intrebarea cum scap de o patima) cum ca trebuie sa arunc de la mine ceea ce ma opreste sa ma unesc cu Iisus Hristos. Si cred ca problema este calculatorul in fata caruia petrec mult timp, ceea ce ma opreste sa cuget mai mult la Dumnezeu(chiar daca citesc situri ortodoxe!). Insa complicatia e ca am mare nevoie de calculator fiind la facultate lucrez destul de mult pe el.

      Altfel nu stiu cum as mai putea lupta.

      Sper ca Dumnezeu sa va dea putere tuturor celor care va luptati cu aceasta cumplita patima!

      Parinte, imi doresc sa ne intelegeti pe noi cei care suntem robiti de asa ceva ca este foarte greu de scapat de acest lucru. Nu e atat de simplu sa zic ca nu mai fac si gata scap; e mult mai greu de scapat de aceasta patima decat pare! Permiteti-mi sa spun ca atunci cand primesc sfaturi si raspunsuri din Evanghelie(la aceasta problema) ma tem ca nu prea ma ajuta pentru ca degeaba spui unui orb sa deschida ochii ca altfel se impiedica si cade pentru ca chiar daca ii deschide tot nu vede, nu are cum…

      Doamne ajuta!

  • Alin

    Mias fi dorit sa ma las si eu de acest viciu pe care il practic de 23 de ani ma tot masturbez asta fac de 23 de ani da nustiu care e metoda de a parasi acest viciu dumnezeu sa ma ierte ca fac acest pacat .sunt din moinesti

  • http://www.moldovacrestina.net Preot Vasile Filat

    Trebuie să mori pentru tine, adică pentru poftele firii tale păcătoase și să te dezici de la ele, aceasta este condiția ca să devii ucenicul lui Hristos.

  • Simpatica-foc

    oemni buni dorintele sexuale pot fi foarte puternice si neimplinirea lor duce la nervi nedoriti si dureri de cap etc de aceea scriptura nu zice nimic de masturbare in opinia mea mai bine sa ajungi la masturbare decit la curvie

  • Iulia

    Prea Cucernice Parinte ajuta-ma si pe mine…De ceva vreme am ajuns mereu sa masturbez si nu stiu de ce…Nu am mai facut-o de la o vreme pentru ca am auzit ca este mare pacat asa ca m-am hotarat sa nu mai fac asa ceva chiar daca simt nevoia sa fac asta asa ca doresc sa imi spuneti cum pot scapa de acest pacat nu vreau sa sfarsesc acum sunt prea tanara am tocami 13 ani…Nu stiu de unde am invatat aceste lucruri serios dar vreau sa fiu un om crestin.Va multumesc de ajutor!!!

  • Iulia

    Cum ma pot curata e pacatul acesta?
    Nu am mai facut acest lucru de cel putin 2 saptamani si simt ca este mai bine…
    Dar doresc sa aflu cum ma pot curata de acest pacat va rog mult de tot!!!

  • http://www.moldovacrestina.net Preot Vasile Filat

    Uite aici mai multe articole la acest subiect

    http://www.moldovacrestina.net/?s=masturbare

  • http://pulse.yahoo.com/_Z4JPVEZOVEZS7CXFH3TSXM75AU gabi.filipoiu

    AI REUSIT,IULIA?

Previous post:

Next post: