Computerul este slujitorul sau călăul tău?

Dacă aţi vizitat acest portal puteţi să vă abonaţi la RSS feed. Mulţumesc pentru vizită!

logo-scripta_ro[1]Computerul este o unealtă foarte puternică a secolului trecut şi a secolului nostru. Dacă cândva era prezent doar în centre mari de cercetare, în curand va ajunge să fie prezent în fiecare casă şi posibil că este şi în casa ta din moment ce citeşti acest mesaj. Această unealtă foarte avansată, poate fi un slujitor cu cea mai mare eficienţă dacă ştii să comunici cu el, şi în cazul când nu poţi comunica îţi va deveni cel mai crud călău şi te va face ineficient. De altfel, nu ţi s-a întâmplat nici odată să scrii cu mare greu, tastând doar cu doua degete un document şi apoi, în ultima clipă să pierzi totul, din pricina ca nu ai setat documentul să se autosalveze la anumite intervale de timp, etc? Dacă vrei să-ţi fie computerul slujitor şi nu călău, primul lucru care trebuie să-l înveţi este să tastezi cu zece degete fără să priveşti la taste. Pentru cei mai mulţi oameni pare o sarcină de nerealizat. Nu lăsa să fie şi pentru tine aşa. Eu am tastat la computer mult timp tot aşa cu două degete şi chiar într-un moment îmi părea că eu tastez destul de repede. Totuşi, mi-am propus că în ziua când mă va ajuta Dumnezeu să am un computer portativ, nu voi mai tasta decât corect, cu toate degetele. Aşa am şi făcut. Când am avut primul laptop, am descărcate de pe Internet un program de tastare la care autorii dădeau permisiunea să-l foloseşti gratis pentru o perioadă de 30 de zile. Am hotărât că trebuie să fac în fiecare zi câte un exerciţiu, dar când am început şi am văzut că nu este chiar atât de greu, cred că mi-a luat în total 6 ore timp de câteva zile şi am trecut prin toate lecţiile. Oricum, încă nu puteam să scriu repede şi scriam mult mai încept decât după "metodea" mea veche de tastare cu două degete. Aveam de răspuns la multe mesaje electronice şi pentru ca să răspund la un mesaj ţinându-mă să tastez corect, îmi lua foarte mult timp. Oricum, nu am cedat şi am insistat mai departe să tastez doar corect. Nici nu am observat cum peste câteva zile am început să tastez repede şi chiar foarte repede. În prezent cred că pot să tastez uneori şi cu o viteză de 5 ori mai repede decât pot scrie cu mâina şi aceasta îmi este de un foarte mare ajutor în lucrarea Evangheliei pe care o fac.

La început am învăţat să tastez doar cu caractere Engleze şi nu puteam să tastez cu caracterele din limba română. Am căutat pe Internet un program ca să mă învăţ să tastez în română şi pentru că nu am găsit nici unul, am hotărât să alcătuiesc eu unul, mai ales că aceasta oferea posibilităţi de a duce Evanghelia la un mare număr de oameni ce vor dori să înveţe a tasta. Am format o echipă de lucru, am găsit un programator şi am făcut prima versiune a programului pe care l-am întitulat "Scripta" deoarece are la bază textul Scripturii şi anume Evanghelia după Marcu. De la bun început programul s-a bucurat de mare succes şi atunci, la solicitările multor prieteni şi ucenici am hotărât să facem programul şi în limbile rusă şi engleză. Programul în ultima versiune în fiecare din aceste trei limbi este oferit gratuit şi poate fi descărcat aici . În acelaşi timp, solicităm de la fiecare persoană care a beneficiat sau beneficiază de acest program, să facă o donaţie pentru suportul lucrării Şcolii de Evanghelizare prin Computere ScripTehInfo şi de asemenea pentru dezvoltarea noilor versiuni ale programului. Din moment ce vom avea resursele necesare avem proiecte să dezvoltăm versiuni pentru limbile vietnameză, arabă şi farsi. Vă invit să vă folosiţi de programul Scripta şi să învăţaţi a tasta, să le spuneţi prietenilor şi colegile Dvs. despre acest program oferindu-le în acelaşi timp posibilitatea să afle despre Domnul Isus Hristos şi să înveţe tastare. Pentru sâmbăta care vine, la orele 10 dimineaţa, organizăm la clasa de computere a şcolii ScripTehInfo din Chişinău un concurs de tastare unde sunt invitaţi toţi doritorii şi unde învingătorul va primi un card de memorie Flash cu capacitatea de 1Gb. Vă aşteptăm să participaţi la concurs şi să vă înscrieţi la cursurile şcolii ScripTehInfo.

Preot Vasile Filat

Articole similare:

Scrie opinia ta: