Maestrul Gloria Dennard a vizitat clubul de Taekwon-Do "Stolas Leukas"

Dacă aţi vizitat acest portal puteţi să vă abonaţi la RSS feed. Mulţumesc pentru vizită!

Vineri, 11 aprilie, am avut onoarea să avem în vizită la Clubul de Taekwon-Do “Stolas Leukas” pe D-na Gloria Dennard din Statele Unite ale Americii, care la vârsta de 52 de ani este deţinătoare a centurii negre şi vice-campioană mondială.

Am rămas foarte impresionaţi să vedem cât de bine îndeplinea D-na Dennard elementele tehnice din Taekwon-Do în timp ce a demonstrat câteva complexe formale. Ne-a prezentat şi anumite tehnici cu folosirea armelor şi apoi i-a învăţat pe instructorii şi elevii prezenţi la antrenamnt câteva din aceste elemente şi anume cum să mânuiască nun-tiacu.

Înce la începutul antrenamentului, când numai s-a prezentat, D-na Dennard a menţionat că crede în Domnul Isus Hristos ca şi Mântuitorul ei personal şi apoi a făcut o frumoasă paralelă între tehnicile Taekwon-Do şi credinţa creştină spunând:

“Nu poţi să fii un luptător bun dacă nu ai poziţii ferme care sunt esenţiale în asigurarea unui bun echilibru. Tot aşa este şi credinţa în Domnul Isus Hristos - ea ne asigură o temelie bună fără care nu putem avea echilibrul în viaţă. Doar prin această credinţă putem moşteni Împărăţia Cerurilor”

Domnul Isus a comparat credina noastră cu temelia unei case şi a spus aşa:

De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu jujdecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare. (Evanghelia după Matei 7:24-27)

D-na Dennard a dăruit clubului câteva articole de echipament pentru antrenamente, care ne sunt foarte necesare şi de un mare folos şi pe care sportivii mai greu şi le-ar fi putut procura.

În semn de recunoştinţă, instructorii şi sportivii de la club au făcut o scurtă prezentare a măiestriei lor care a impresionat-o pe D-na Dennard şi pe ceilalţi membri ai echipei care au venit să ne viziteze ţara.

La încheiere, în calitate de preşedinte şi fondator al clubului “Stolas Leukas”, mi-am exprimat recunoştinţa pentru această vizită care ne-a încurajat pe fiecare şi i-am făcut o invitaţie D-nei Dennard pentru o conlucrare de viitor la tabere, cantonamente şi alte activităţi care ţin de dezvoltarea artei Taekwon-Do în Moldova.

Articole similare:

Un comentariu to “Maestrul Gloria Dennard a vizitat clubul de Taekwon-Do "Stolas Leukas"”

  1. Fitzi tari in lupta pt dreptate,soldatzi pregatetzi pt D_ul…….D_zeu sa va binecuvinteze!!!!!!!!!!Primul pas ca l’am aflat pe D_zeu a fos inceperia mea la Taekwon-do,shi nu’mi pare rau:)..Tot ce facetzi sa facetzi cu o inima curata,…shi rasplata sa o avetzi din partea D_lui

Scrie opinia ta: