Rezultatele sondajului “De ce biserică aparţineţi?”
Dacă aţi vizitat acest portal puteţi să vă abonaţi la RSS feed. Mulţumesc pentru vizită!
De la data de 7 octombrie până ieri am făcut un sondaj la www.moldovacrestina.net ,cu scopul de a identifica bisericile de care aparţin vizitatorii portalului nostru. Vă aduc la cunoştinţă rezultatele finale. Din cei 133 de respondenţi, 66 persoane (50%) nu s-au identificat cu nici o biserică, 37 persoane (27%) s-au declarat protestanţi, 28 (21%) aparţin de biserica ortodoxă şi 3 persoane (2%) cu apartenenţă de biserica catolică.
Aceste cifre reprezintă o imagine a vizitatorilor portalului, vorbitori de limbă română din toată lumea, şi nu neapărat situaţia din Republica Moldova. Românii obişnuiau până acum să se identifice în cea mai mare majoritate cu biserica ortodoxă. Rezultatele acestui sondaj arată că am ajuns vremuri când fiecare al doilea vorbitor de limbă română nu se mai identifică cu nici o biserică. Este adevărat că nu putem judeca astfel despre toţi românii în baza acestui sondaj, dar cel puţin, dacă ne gândim la generaţia tânără, care foloseşte tehnologiile informaţionale, această cifră îi descrie.
Faptul că oamenii care nu se identifică cu nici o biserică vizitează acest portal, arată dorinţa oamenilor după cunoaşterea lui Dumnezeu şi după o relaţie personală cu El.
Rezultatele acestui sondaj ar trebui să dea de gândit preoţiilor cum să facă serviciile şi predicile mai relevante în biserici, abordânt problemele din societate prin prizma Cuvântului lui Dumnezeu. De asemenea, este important să se cerceteze cauzele care îi opresc pe oameni de la implicarea în viaţa bisericii şi de la participarea la serviciile divine.
Este o mare necesitate pentru preoţi să înveţe blogging şi să înceapă a predica mesajul Evangheliei pe Internet. Aceasta este o altă realitate pe care o arată rezultatele sondajului nostru. De aceea, intenţionez să pornesc o acţiune prin care să fie motivaţi şi echipaţi preoţii în vederea propovăduirii Evangheliei pe Internet. Sunt curios să ştiu care este părerea cititorului acestui articol şi dacă ar dori să se implice într-un astfel de proiect.
SUnt de acord ca preotii sa inceapa a predica relevant si la nevoi prin intermediul internetului.
Draga Vasile,
Pur şi simplu mă minunez cîte idei noi ai permanent pentru a-L sluji pe Dumnezeu şi pentru a motiva pe cît mai mulţi oameni.Vreau să învăţ de la tine să fiu activă în Evanghelie cît mai mult.
Cred ca această idee este super de bună şi facultatea nouă de la Institul o să aducă rezultate uimitoare. Dumnezeu să te ajute în realizare şi sunt gata să ajut cu ce pot.
Ar fi un lucru extraordinar! Dar oare cum vor reaciona preotii? Vor dori ei aceasta? Daca vor accepta sa faca aceasta lucrare oamenii s-ar intoarce la Dumnezeu si imoralitatea din societatea noastra ar scadea. Mii de suflete vor fi mintuite si bisericile vor incepe sa se umple iar problemele sociale care ne sunt bariere in prosperare vor fi stopate. Frica de Domnul ar aduce dragoste intre oameni, iar cu dragostea binele pentru toti cei din jur. Eu cred ca preotii trebuie sa ia acest lucru in serios si sa se apuce de treaba, in caz contrar cor da socoteala in fata Domnului.