Participarea reprezentanţilor minorităţilor sexuale la elaborarea proiectului Legii Nediscriminare ?!.

Dacă aţi vizitat acest portal puteţi să vă abonaţi la RSS feed. Mulţumesc pentru vizită!

În mesajul adresat organizaţiei ASCOR, Dul Ion Guzun scrie:

NU este atat de rau cand la proiectele de lege participa si reprezentantii minoritatilor sexuale. Pana la urma, sunt si ei oameni, cetateni ai RM, respectiv dispun de aceleasi drepturi si obligatii ca si ceilalti. Faptul ca sunt un pic altfel decat noi, nu inseamana ca sunt mai putin oameni.

Există două sexe umane: bărbat şi femeie. Nu mai există altele. Termenul “minoritate sexuală” este o manipulare care s-a strecurat în limbajul şi mintea omului contemporan prin eforturile unite ale celor desfrânaţi. Acest termen de “minoritate sexuală” este o camuflare a ceia ce Dumnezeu, Creatorul omului şi a sexulităţii umane, numeşte “păcat, necurăţie, patimă scârboasă, împotriva firii, lucruri neîngăduite” (Romani 1:24-28)

Imoralitatea practicată de aşa numitele “minorităţi sexuale” este ]ndreptată împotriva fiinţei lor proprii, împotriva lui Dumnezeu şi împotriva societăţii pentru că duce la distrugerea personalităţii, a familiei şi a societăţii în cele din urmă.

Statul elaborează legile pentru a proteja cetăţenii, familiile şi societatea. Legile sunt pentru a preveni şi a penaliza nelegiuirile.

Cei nelegiuiţi nu pot participa la elaborarea legilor pentru că ei le vor folosi ulterior aceste legi împotriva oamenilor şi statului, iar în cazul imoralilor vor distruge familia.

Mergând pe ideia că “minorităţile sexuale” trebuie să fie acceptate la elaborarea legilor, va trebui să acceptăm participarea la elaborarea legilor şi a altor aşa zise “minorităţi”. Hoţii şi ucigaşii trebuie să fie consultaţi şi să participe la elaborarea Codului Penal. Nu? 

Pe de altă parte, cum se face că într-un stat unde religia a fost foarte mult persecutată şi continuie să fie discriminată, nu au fost invitaţi să participe nimeni din liderii religioşi la elaborarea acestui proiect de lege?

Încă ceva important. Aşa ziselor “minorităţi sexuale”nu li se aplică cazul când să fi fost invitaţi sau acceptaţi la elaborarea acestui proiect de lege. Adevărul este că tocmai liderii acestor “minorităţi” sunt iniţiatorii acestui proiect de lege. Aceasta este şi explicaţia de ce nu au fost consultaţi nimeni din cei care au experimentat cu adevărat persecuţia şi discriminarea.

Alte articole:

2 Comentarii to “Participarea reprezentanţilor minorităţilor sexuale la elaborarea proiectului Legii Nediscriminare ?!.”

  1. Un monsenior italian a fost suspendat după ce a fost filmat cu camera ascunsă în timp ce îi făcea avansuri unui băiat. Preotul neagă însă acuzaţia de homosexualitate care i se aduce şi spune că imaginile au fost obţinute în mod fraudulos.
    Filmul publicat pe internet îl înfăţişează pe monsenior în timp ce îi face avansuri unui tânăr. După difuzarea imaginilor, monseniorul Tommaso Stenico a declarat că lucra de fapt la o carte despre homosexualitate şi clerul romano-catolic. Sfântul Scaun a emis un ordin de suspendare la adresa monseniorului pentru perioada în care acesta va fi cercetat. Un coleg de la Vatican i-a venit însă acuzatului în apărare. „În aceste cazuri este important să ţinem minte că o persoană este nevinovată până la pronunţarea sentinţei. Înainte să tragem concluzii, este necesar să auzim ambele puncte de vedere, şi până acum nu am auzit decât una, cea a acuzării”, a declarat părintele John Wauck, analist de la Vatican. Cazul acesta nu este singular la Vatican. Homosexualitatea şi întreţinerea de relaţii sexuale cu băieţi tineri sunt principalele acuzaţii care au fost aduse de-a lungul timpului preoţilor romano-catolici, afectând grav imaginea bisericii.
    http://www.adevarul.ro/articole/scandal-sexual-la-vatican/328939

  2. Aceasta este tendinţa diavolului, care de milenii încearcă să distrugă omenirea, chiar şi pe copiii lui Dumnezeu. El a pătruns în acele biserici care au închis ochii în faţa urîciunilor şi păcatelor practicate de enoriaşii lor. Văzînd că cîştigă teritoriu îşi concentrează atenţia asupra celor aleşi, cei cărora nu le place păcatul. Astfel noi ducem o luptă spirituală,un război sfînt contra forţelor demonice şi avem toate şansele să biruim prin Acela care l-a zdrobit pe diavol pe cruce!!! El ne-a dat putere să luptăm, procamînd biruinţa care aparţine doar Mielului. Suntem Biserica căreia cel rău nu poate să-i facă nimic spre a o distruge, deci putem să influenţăm societatea în mod pozitiv prin atitudinea, comportamentul şi părerea noastră spusă la alţii. În plus Îl avem pe Duhul Sfînt care ne călăuzeşte, dîndu-ne putere să mergem înainte!!! Haideţi să realizăm împreună planul care Îl are Dumnezeu pentru viitorul ţării şi a societăţii în care trăim, căci ne aşteaptă răsplata ! ! !

Scrie opinia ta: