Să nu te atingi de dreptul orfanului!

Dacă aţi vizitat acest portal puteţi să vă abonaţi la RSS feed. Mulţumesc pentru vizită!

Am avut azi o discuţie cu un tânăr creştin, care este nedreptăţit de oameni cu diferite poziţii. Mărturia lui mă face să înţeleg că în societatea de azi a devenit o practică deasă asuprirea orfanului, a văduvei şi a străinului. Doresc să prezint situaţia lui Ciprian, aşa este numele tânărului menţionat şi apoi cum priveşte Dumnezeu la aceste asupriri şi care sunt consecinţele pentru oamenii ce le practică.

Ciprian este student la Universitatea Tehnică din Moldova la anul III. Este unicul copil si a crescut fără tată, doar cu mama. Este un băiat excepţional de ager, dornic să înveţe lucruri frumoase şi un creştin exemplar. La începutul anului doi la Universitate, în prima zi la lecţie, profesoarea T.M., care este şi doctor habilitat în ştiinţe economice, a întrebat cine din studenţi se pricepe în matematică şi computer ca să o ajute puţin la catedră. Ciprian, s-a oferit să ajute, ca apoi să descopere că ajutorul solicitat nu a fost chiar atât, profesoarea cerândui să rămână după lecţii, să vina duminici de dimineaţă până seara timp de un an, ca să-i scrie teza de doctorat, să facă calcule pentru ea, corectări, etc. În nesimţirea ei, această doamnă nici măcar nu avea grijă să-i aducă ceva de mâncare şi atunci când el îşi cerea voie să meargă acasă, îl certa şi ameninţa că nu va vedea notă la obiectul ei. Ciprian ştia materialul la obiectul predat de ea, la cel mai înalt nivel, dar nota care îi punea “ca şi recompensă pentru munca făcută” nu depăşea 9. Într-o zi, când Ciprian nu a mai fost în stare să facă faţă pretenţiilor crescânde şi a cerut să fie eliberat din această “solicitare de ajutor”, profesoarea i-a spus că el va fi exmatriculat. Aşa şi a fost. Din pricina că nu a avut să plătească banii la timp pentru contract, şi chiar dacă avea media 9,6 , Ciprian s-a trezit exmatriculat. A scris o cerere la Ministerul Învăţământului ca să-i fie făcută reducere din plata care trebuie să o achite pentru contract şi a primit foarte repede un răspuns pozitiv. Acum însă, tot nu poate fi înmatriculat înapoi din motiv că profesoarea T.M. spune că nu a a dat un examen la ea, examenul fiind dat încă cu mult timp înainte. Ce crede această doamnă? Se pare că ea nu ştie Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la faptele ei şi la această situaţie. Acum, când Ciprian vrea să meargă să soluţioneze situaţia, doar când îl vede în biroul ei, înainte ca să spună el ceva, ea strigă: “Ieşi afară!”

Iată ce spune Dumnezeu în cartea Exod 22:22-24 “Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan. Dacă-i asupreşti, şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele; mînia Mea se va aprinde, şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămînea văduve, şi copiii voştri vor rămînea orfani.” Dumnezeu nu se lasă batjocorit şi spune clar că pentru asuprirea ofranului, copiii celor care procedează astfel vor ajunge orfani. Cum? Dumnezeu va curma repede zilele celor care procedează astfel.

Şi dacă ar fi doar profesoarea T.M. cea care procedează în felul acesta… Dar mai sunt şi alţii. După terminarea anului II, în baza notelor înalte, i se cuvenea lui Ciprian să primească bursă în sumă de 220 lei. Când a mers să-şi ia prima bursă, la decanat i s-a spus că va primi o bursă socială de 120 lei şi că dacă mai pune întrebări, nici pe aceasta nu o va primi. Şi ce credeţi? A primit bursa doar pănă la jumatatea anului, şi apoi, când a mers următoarea dată să ia bursa, i s-a spus că sunt mulţi studenti care învaţă bine şi că nu sunt bani ca să-i poată da şi lui bursă. Deci, banii trebuiau să se termine chiar la un orfan…

De ce procedează astfel oamenii? Pentru că în ochii lor orfanul este lipsit de orice protecţie omenească. Ei au uitat că Dumnezeu este cel care îi protejează direct şi care nu va întârzia să intervină.

Dacă eşti cumva unul care te atingi de dreptul ofranului ca să-l asupreşti, te îndemn să te opreşti din această practică rea care îţi va aduce consecinţe grave. Mergi chiar azi, sau mâine şi întoarce acelui orfan tot în ce l-ai nedreptăţit şi cereţi iertare de la el. Şi de azi înainte, fii unul care protejează pe orfan, văduvă, străin şi pe oricine este în suferinţă şi lipsit. În felul acesta ve-i reflecta caracterul lui Dumnezeu. Şi nu este suficient doar atât. Prin faptul că ai asuprit pe orfani sau pe oricine din categoriile enumărate mai sus, ai supărat faţa lui Dumnezeu, ai păcătuit şi te aşteaptă pedeapsa. Dumnezeu spune că “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9) Vino la Domnul Isus, recunoaşteţi păcatul tău, pocăieşte-te şi apoi trăieşte o viaţă sfântă în ascultare de El.

Preot Vasile Filat

Articole similare:

3 Comentarii to “Să nu te atingi de dreptul orfanului!”

  1. Din această mărturie pe care Dvs aţi publicat-o se mai adevereşte odata ce ne spune Biblia despre oamenii din ziua de apoi. Cred că Dna nu ştie că este o pedeapsa si pentru ofensarea orfanului, dacă ştia nu făcea aşa abuzuri, dacă ştia şi făcea pot să spun că conştiinţa ei n-o lasa înpace şi în felul acesta poate se pocăia în sine şi nu se mai repeta aşa lucruri de la care nici nu poţi să te aştepţi în deosebi de la persoane culte si cu un grad mare în învăământ. Concluzia este că Dna nu ştie de Cuvântul lui D-zeu şi de acea D-nul spune duceţi-vă şi propovăduiţi Evanghelia la orce făptură.

  2. nina sula a scris la Aprilie 26th, 2007 la orele 21:51

    Cu adevarat se inmultesc tot mai mult cazurile de asuprire, de mita, iar coruptia ia amploare. Din pacate sutele de mii de cazuri prezente la toate tipurile de institutii fie ele superioare sau medii nu pot fi combatute din cauza orgoliului si a nepasarii profesorilor.
    Dar, totul are o limita- cine plinge cu bucurie isi va lua recolta, pe cind cel cea injosit are parte si el de aceeasi moneda.
    Fii tare Ciprian, Binecuvintari pastorului Vasile.

  3. [...] La 26 aprilie 2007 am publicat primul articol pe portalul http://www.moldovacrestina.net care a fost întitulat Să nu te atingi de dreptul orfanului! [...]

Scrie opinia ta: