Introducerea cursului „Educaţia Creştin-Ortodoxă”în şcoli rezolvă sau creează probleme?

La 18 noiembrie, mai multe agenţii de ştiri au publicat noutatea conform căreia Ministerul Educaţiei merge în întâmpinarea Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu privire la predarea religiei în şcoli. Având în vedere decadenţa morală care afectează naţiunea noastră tot mai mult din zi în zi, este o necesitate să fie predate adevăratele valori creştine în şcoli şi astfel, să fie protejaţi copiii de la multele probleme şi rele care îi pot afecta în viitor. Deci, vestea ar trebui să ne bucure pe toţi.

Cu părere de rău, la citirea comunicatului de presă de pe portalul Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove, am aflat că în instituţiile de învăţământ preuniversitar va fi introdusă disciplina „Educaţia Creştin-Ortodoxă”. Este adevărat că mai sunt menţionate disciplinele „Istoria religiilor” şi „Religia”, dar accentul cel mai mare este pus pe „Educaţia Creştin-Ortodoxă”. Tocmai disciplina aceasta şi ar trebui să ne îngrijoreze cel mai mult. Şi iată de ce.

La 19 septembrie 2009, ediţia nr. 34 (3100) a revistei „Făclia” a publicat articolul ”Biserica poporului: prozeliţii de acasă şi cei de peste Ocean, pericol real” semnat de redactorul-şef Tudor Rusu. Autorul susţine că toate confesiunile religioase existente pe teritoriul Republicii Moldova, pe care le numeşte „secte”, „prozeliţi” şi „propagandişti mascaţi”, prezintă un pericol real pentru „Biserica milenară a poporului”, că „sectanţii” „fac tot posibilul să-i atragă pe cei rătăciţi, îndepărtându-i de Hristos”. Autorul articolului pledează pentru introducerea religiei în şcoală, deoarece a devenit clar „că sectanţilor trebuie să le dea o ripostă calificată nu numai oamenii maturi, dar şi copiii, şi încă de la o vârstă fragedă”. Mă tem că o mare parte a promotorilor predării cursului „Educaţia Creştin-Ortodoxă” în şcoli nu urmăresc promovarea adevăratelor valori creştine, ci instigarea copiilor din fragedă copilărie la ură religioasă şi neacceptarea creştinilor de altă confesiune. Oare aşa ne învaţă Mântuitorul?

Mai scrie pe site-ul Mitropoliei că actualmente, oficial în sistemul de învăţământ preuniversitar din republică disciplina opţională „Educaţia Creştin-Ortodoxă” se predă în 120 de instituţii din 24 de raioane. Mi-a împărtăşit un copil care învaţă într-o şcoală din Chişinău despre experienţa avută în cadrul acestei discipline. Pentru că este din familie de creştini baptişti, s-a bucurat când li s-a spus că la orele de Educaţie Moral-Spirituală va veni o profesoară de religie, în nădejdea că va învăţa mai multe din Cuvântul lui Dumnezeu chiar la şcoală. Dar, la prima lecţie, profesoara le-a cerut tuturor copiilor să-şi facă semnul crucii la icoană şi pentru că copilul respectiv a refuzat, având la bază convingerile religioase care i-au fost formate în familie, profesoara, care s-a prezentat că predă şi la seminarul ortodox, l-a declarat eretic în faţa tuturor copiilor, i-a şters numele din jurnal şi a făcut din el ţinta batjocurilor colegilor săi. Copilul a căutat să participe la lecţie, dar pentru tot anul a fost ignorat şi nici odată nu a mai fost întrebat. După doi ani, la una din lecţii, profesoara, când a văzut că alţi copii se purtau obraznic, iar a mai făcut o remarcă: ”De ce sunteţi atât de obraznici? Priviţi la acest copil de altă religie, cum se poartă de 100 de ori mai bine ca voi.” Când au mers părinţii la şcoală să întrebe de ce este ignorat copilul lor în timpul lecţiilor de religie, diriginta le-a răspuns: ”Domnilor, staţi fără grijă, nu va avea nici un fel de probleme copilul Dvs. Din ce am văzut până acum, el cunoaşte Biblia cu mult mai bine ca profesoara lui de religie” Temerea este dacă nu cumva profesorii care vor preda „Educaţia Creştin-Ortodoxă” vor extinde astfel de practici în toate şcolile din ţară promovând ură religioasă în locul adevăratelor valori creştine?

Educaţia creştină rămâne a fi o mare necesitate şi prioritate pentru învăţământul din Moldova şi trebuie să căutăm soluţii care vor da rezultate frumoase şi ziditoare pentru întreaga naţiune.

Aşa cum toate confesiunile religioase înregistrate pe teritoriul Rep. Moldova sunt egale în faţa legii şi protejate în aceeaşi măsură, nu este admisibil să fie predată religia din perspectiva doctrinelor unei singure confesiuni în timp ce toate restul sunt ignorate. . Doctrinele trebuie să fie predate în cadrul cursurilor de catiheză ale fiecărei confesiuni în parte.

Devine necesar să fie convocată o comisie cu reprezentanţii tuturor confesiunilor creştine înregistrate pe teritoriul ţării noastre şi membrii acestei comisii, cu acordul comun, să elaboreze un manual de Educaţie Creştină. Dacă se insistă ca să fie prezentate doctrinele Bisericii Ortodoxe, trebuie să le fie oferite şi celorlalte confesiuni posibilitatea să-şi prezinte doctrinele lor de bază în acel manual şi să nu o facă alţii, ci anume reprezentanţii confesiunii respective, ca să nu fie nimeni defavorizat în acest sens.

Cel mai bine ar fi ca în acest manual să nu fie prezentată doctrina nici uneia dintre confesiuni sau  diferenţele de doctrină care sunt între denominaţiunile de pe teritoriul ţării noastre. Mai bine să ne concentrăm la marile probleme de ordin moral-spiritual de care se confruntă copii şi tinerii ţării noastre fiind expuşi expuşi zilnic şi să le oferim soluţii eficiente din Cuvântul lui Dumnezeu care este Biblia şi care stă la baza doctrinei şi învăţăturii tuturor confesiunilor creştine din ţara noastră. Astfel elevii vor căpăta deprinderi de studiere a Bibliei dorind să le aplice în viaţa de zi cu zi, vor dori să meargă la bisericile lor şi acolo vor învăţa doctrinele specifice confesiunii lor. Astfel vom fi protejaţi de certuri  care duc la ură interconfesională. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

Despre autor: Preot Vasile Filat:
Păstorind " Biserica Bunăvestirea" din Chișinău, Rep. Moldova doresc să le slujesc oamenilor din lumea întreagă și am scris 1866 articole care au fost traduse in Engleză (786), Rusă (843) și Franceză (traducere în curs de desfăşurare). Vă invit să citiți mărturia mea personală sau să-mi adresați o întrebare.
  • Share/Bookmark

View CommentsIntroducerea cursului „Educaţia Creştin-Ortodoxă”în şcoli rezolvă sau creează probleme?

  • EfimC

    cele mai mari minciuni care leam auzit vreodata!!!! Rusine pentru asa articol!!! Cu parere de rau America si Europa vau sucit mintele de tot prin sectele (,,cultele,,) lor. Nu cred ca Moldova are nevoie de culte carei slujesc minciuna. Moldova a fost si va fi o tara crestin-ortodoxa!!! Cit de mult nar investi sectele (,,cultele,,) in propagarea neadevarului oricum adevarul va birui asa cum a biruit de 2000 de ani. Si cu parere de rau minia lui Dumnezeu este din ce in ce mai mare, iar exemplele ne sunt aratate prin cataclismele care se petrec in tarile de unde izbucnesc toate sectele si toti idolii. Cu iertare daca am spus ceva nelalocul lui, dar asta este! nu o spun cu ura fata de secte dar cu durere in suflet

  • EfimC

    cele mai mari minciuni care leam auzit vreodata!!!! Rusine pentru asa articol!!! Cu parere de rau America si Europa vau sucit mintele de tot prin sectele (,,cultele,,) lor. Nu cred ca Moldova are nevoie de culte carei slujesc minciuna. Moldova a fost si va fi o tara crestin-ortodoxa!!! Cit de mult nar investi sectele (,,cultele,,) in propagarea neadevarului oricum adevarul va birui asa cum a biruit de 2000 de ani. Si cu parere de rau minia lui Dumnezeu este din ce in ce mai mare, iar exemplele ne sunt aratate prin cataclismele care se petrec in tarile de unde izbucnesc toate sectele si toti idolii. Cu iertare daca am spus ceva nelalocul lui, dar asta este! nu o spun cu ura fata de secte dar cu durere in suflet

  • dragă EfimC,
    poate menţionezi concret care sunt minciunile ?
    Sunt deacord cu cele scrise în articol – predarea învăţăturilor ortodoxe (doctrinei ortodoxe) va aduce cu sine şi un extremism. Nu biserica are autoritatea finală ci Sfânta Scriptură.
    Domnul Isus când a venit în trup – a condamnat religia de peste 2000 de ani – fariseismul.
    Să nu ne trezim că avem o viaţă ca şi a lor.

  • dragă EfimC,
    poate menţionezi concret care sunt minciunile ?
    Sunt deacord cu cele scrise în articol – predarea învăţăturilor ortodoxe (doctrinei ortodoxe) va aduce cu sine şi un extremism. Nu biserica are autoritatea finală ci Sfânta Scriptură.
    Domnul Isus când a venit în trup – a condamnat religia de peste 2000 de ani – fariseismul.
    Să nu ne trezim că avem o viaţă ca şi a lor.

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Spam Protection by WP-SpamFree

blog comments powered by Disqus

Citește în curând:

  • Mărturia unei fete care a înţeles adevărul despre întâlniri şi căsătoria reuşită
    4 septembrie 2010

Comentarii Recente:

Powered by Disqus

Categorii:

Arhive