
În timpul disputei despre homosexualitate de la ULIM (Universitatea Liberă din Moldova), o tânără mi-a pus întrebarea: “De ce creştinismul este o religie atât de slabă în comparaţie cu celelalte religii ale lumii cum ar fi islamul, budismul, etc?” Tânăra avea în vedere, de ce creştinismul nu are aceeaşi influenţă în societate pe care o au alte religii ale lumii. Motivele sunt mai multe şi ar fi un bun subiect pentru un articol în viitor. Domnul Isus a dat apostolilor şi nouă, tuturor creştinilor, porunca să mergem în toată lumea ca să facem ucenici din toate neamurile, învăţându-i să păzească tot ce ne-a poruncit El şi să-I fim martori până la marginile pământului. În vederea aceasta este foarte important să folosim toate tehnologiile noi care apar.Toate lucrurile trebuiesc folosite pentru proclamarea Evangheliei. Una din aceste tehnologii este telefonul mobil care este folosit în viaţa de zi cu zi aproape de fiecare tânăr şi om matur azi, mai ales în oraşele mari. Chiar mai mult, fiul nostru care este în clasa 3 mi-a spus că toţi colegii lui de clasă au telefon mobil. În articolul de azi vreau să dau câteva sfaturi creştinilor cum să folosească telefonul mobil pentru proclamarea Evangheliei.
Setează sunetul (alarma)
Acum toţi tinerii se întrec la melodia sau sunete pe care le folosesc ca şi semnal când recepţionează un mesaj sau un sunet telefonic. Unii folosesc melodii frumoase, alţii sunete pe care le scot unele animale, iar unii setează râsul unei persoane, etc. Eu mi-am înscris vocea mea proprie, citind următorul verset din Biblie:
Isus Hristos a spus: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară” (Evanghelia după Matei 11:29-30)
Oridecâte ori sunt într-un loc public sau alături de o persoană, când sună telefonul, oamenii de alături aud acest verset şi nu se poate să nu lase o urmă în inimile lor, pentru că tot Dumnezeu a spus:
Căci după cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele. (Isaia 55:10-11)
Alege versetul biblic
La alegerea versetului biblic, gândeşte-te la problemele şi situaţia oamenilor în mijlocul cărora te afli, chiar încearcă să te gândeşti la anumite situaţii din viaţa lor. De exemplu, dacă eşti student şi sunteţi acum în sesiune, este bine să înscrii un verset care vorbeşte despre îngrijorare, cum ar fi acesta:
Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: “Ce vom mânca?” Sau: “Ce vom bea?” Sau: “Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însuşi. Ajunge zilei necazul ei. (Evanghelia după Matei 6:31-34)
Când prietenii vor auzi acest mesaj înainte de examene, sau în perioada examenelor, vor aprecia şi vor da mai multă atenţie cuvintelor Domnului nostru.
Schimbă periodic versetul
Este bine la fiecare săptămână să schimbi versetul, potrivit cu împrejurările în care te afli. Nu uita că fiecare din noi petrece o anumită perioadă de timp cu acelaşi grup de oameni. Dacă eşti student, petreci o mare parte din timp cu colegii de grup. Dacă eşti la serviciu, cu oamenii care lucrează în acelaşi loc de muncă. Dacă laşi să stea acelaşi verset biblic pentru o perioadă mai lungă de timp, oamenii nu mai atrag atenţie. De aceeea, schiimbă periodic versetul biblic, ca să fie Cuvântul lui Dumnezeu totdeauna proaspăt şi după nevoile oamenilor. Este bine să schimbi versetul săptămânal.
Foloseşte un fon muzical plăcut
Muzica îşi are farmecul ei şi atinge fiecare suflet. De aceea, este bine să foloseşti un fon muzical pentru versetul care îl înscrii, dar dacă nu ştii cum se face aceasta, nu-ţi fă griji prea mari. Mult mai impotant este mesajul. Dacă crezi că cineva din casa ta sau din prietenii tăi, are o voce mai plăcută decât a ta, roagă acea persoană să înscrie versetul cu vocea lui. Are un foarte bun efect când înscrii versete citite frumos de copii.
Fii gata să explici versetul biblic
Nu este vorba despre o predică întreagă, dar fii gata atunci când oamenii vor rămâne interesaţi de adevărul auzit din versetul de pe telefonul tău, să le dai un răspuns şi explicaţiile Cuvântului lui Dumnezeu aşa cum este scris:
Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă, având un cuget curat; pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău. (1 Petru 3:15-16)
Strânge Cuvântul lui Dumnezeu în inimă
Având în fiecare săptămână un nou verset biblic pe telefon şi auzind de mai multe ori în zi acelaşi verset, va fi un mare avantaj pentru tine, deoarece vei învăţa toate aceste versete pe dinafară şi astfel vei strânge Cuvântul lui Dumenzeu în inima ta.
Ajută prietenii creştini să-şi seteze telefonul
Dacă ai înţeles cât de bine şi eficient poate fi folosit telefonul mobil pentru proclamarea Evangheliei, ajută şi pe prietenii tăi. Spune-le despre această metodă eficientă care este la îndemâna oricui şi ajută-i să seteze telefonul lor mobil. Doar când vor vedea prietenii tăi creştini aceasta, vor fi deja motivaţi să facă la fel. Încearcă numai să-ţi închipui la ce intensitate se va proclama Evanghelia când telefoanele tuturor creştinilor vor proclama adevărul Bibliei, iar ei vor fi gata să răspundă tuturor oamenilor, să explice versetele, având un fel de trai curat şi în temere. Dumnezeu să ne ajute la aceasta.
Revino mâine pe portal, pentru că intenţionez să scriu un articol prin care să te sfătuiesc cum să-ţi organizezi timpul, ca să reuşeşti a face toate lucrurile importante şi să-ţi trăieşti viaţa la cea mai bună calitate posibilă. Nu uita că timpul este materia din care este alcătuită viaţa noastră.
| Despre autor: Preot Vasile Filat: Păstorind " Biserica Bunăvestirea" din Chișinău, Rep. Moldova doresc să le slujesc oamenilor din lumea întreagă și am scris 1866 articole care au fost traduse in Engleză (786), Rusă (843) și Franceză (traducere în curs de desfăşurare). Vă invit să citiți mărturia mea personală sau să-mi adresați o întrebare. |
Multumesc foarte mult pentru ca ne invatati sa folosim orice prilej de a vesti Cuvintul lui Dumnezeu.
Super idee! Si eu o sa fac exact asa! Iti multumesc foarte mult pentru sfat!!
Rodica
BIBLIA IN BUZUNAR! sunt oportunitati de a descarca biblia pe telefonul dvs. mobil ca sa avati tot timpul la indemina o biblie care este foarte comod de utilizat si de purtat in buzunar de exemplu,etc.
sunt mai multe site de pe care foate fi descarcata programa biblia sau chiar alte carti cu literatura crestina.
Pentru exemplu am gasit un site(http://gobible.jolon.org/- pentru difarite telefoane Nokia) de pe care poate fi descarcata programa cu biblia intrega (sau in parti) ca mai peurma sa fie descarcata pe telefonul dvs. mobil.
LA UNELE TELEFOANE ,ca cele mai vechi sau cele cu ecran monohrom “alb-negru” sau la unele care nu au memorie suficienta NU POT FI DESCARCATE PROGRAME!
In rest sa va ajute Dumnezeu.
Draga Maxim,
Poate iti faci si tu un blog si acolo sa le dai la oameni sfaturi utile cu privire la folosirea telefoanelor mobile si mai ales cum sa le foloseasca pentru proclamarea Evangheliei. Eu stiu ca tu cunosti multe lucruri interesante despre telefoanele mobile si chiar si pe mine m-ai ajutat de cateva ori cu telfeonul meu. Ce crezi de aceasta?
Multumim mult pentru aceste invataturi, cum putem sa folosim orice lucru pentru inaintatea Cuvintului lui Dumnezeu. Multumim mult Domnul sa va binecuvinteze in continuare.
Un post mai lung, dar util
Stimati vizitatori si blogeri,
pentru cei din voi care vor sa citeasca Biblia de pe mobil, poftim 2 linkuri foarte utile. Programele sunt gratuite. Am stufdiat putin ca sa va impartasesc si voua cite ceve si sa va fac mai usoara folosirea Bibliei pe mobilul dvs.
Deci softurile:
1. http://www.biblephone.net/article.php?id=37
2. http://gobible.jolon.org/
Sunt programate in limbajul de programre JAVA – vedeti mai jos detalii instalare.
Eu personal mi-am instalat GoBible. Dar si cel de la Biblephone este bun – nu am verificat in intregime, poate sunt identice. :)
Telefonul mobil pe care il folosesc imi permite sa dispun usor de program. Sunt foarte multumit – este excelent si de mult folos – Slava Domnului!
Cum poti instala?
1. Asigurati-va ca mobilul dvs. poate rula softurile biblice de mai sus – adica, in cazul nostru daca mobilul foloseste tehnologia JAVA si ce versiune foloseste: MIDP 1.0 sau MIDP 2.0) – puteti verifica pe cutie, in pasaportul tehnic sau brosura publicitara;
2. Faceti download la programul biblic pe PC-ul dvs.
3. De pe PC – cu ajutorul softului telefonului sau direct – faceti transferul/instalarea pe PC.
NOTA 1:
Telefonul dvs. trebuie sa dispuna de posibilitatea de conectare prin:
a) portul USB – veti avea nevoie de cablu USB de conectare (data cablu, livrat uneori in cutie cu telefonul cumparat, altfel va trebui sa-l cumparati – 99 sau 115 MDL)
b) portul Infra-Red – veti avea nevoie de cablu adaptor infrarosu pentru PC – folosit mai rar;
c) Bluetooth – veti avea nevoie de adaptor Bluetooth pentru PC – Bluetooth USB Adaptor – 199 MDL
a) – cea mai ieftina solutie, c) – cea mai utila/confortabila, b) – mai dificil si mai incomod. (Sunt afisate preturile retelei CONECT)
NOTA 2:
E mai simplu folosind softul de firma al telefonului.
Softul de firma NOKIA se numeste NOKIA PC Suite – de obicei se livreaza pe CD impreuna cu telefonul, daca acesta presupune posibilitatile specifice de folosire a softului. Altfel il puteti descarca de aici – http://europe.nokia.com/A4144903
NOTA 3:
Unele telefoane limiteaza marimea aplicatiilor care pot fi stocate. Spre exemplu: pina la 128KB, 512KB, sau 1MB. De aceea veti putea instala doar anumite parti ale Bibliei – softurile biblice de mai sus sunt pregatite pentru folosire in mai multe variante – asa incit sa puteti instala carti aparte, in grupuri sau Biblia in intregime.
Sa va foloseasca pentru zidirea voastra sufletesca!
M-a ajutat mult acest articol.
Totodata, doresc ca sa verificati de ce nu am autentificare la moldoacrestina.net
super tare saitul,dupa sfaturile acestea am sa ma ghidez in viata.Acum am invatat sa iert si sa imi fac prieteni si la nevoie sa ii ajut.
sunt cu voi daca va pot ajuta cu ceva scrietimi pe adresa
vantul2005@yahoo.com
va salut cu 2 versete din Sfanta Scriptura si anume Isaia cap 41 versetul 10 si versetul 20
[...] studenţi este şi Maxim Ciloci care după ce a citit articolul Foloseşte telefonul mobli pentru proclamarea Evangheliei a creat mai multe mesaje frumose cu versete din Biblie ce pot fi încărcate pe telefonul mobil. Le [...]