Cum să te eliberezi din robia pornografiilor?

Astăzi un bărbat credincios a veni la mine să ceară consiliere. Mi-a spus că se simte extrem de rău, apăsat şi că este un om de nimic. Am fost suprins să aflu aceasta pentru că, aşa cum îl ştiam mai inainte, arăta a fi un om credincios şi evlavios. L-am întrebat dacă nu a săvârşit vre-un păcat care îl face să se simtă astfel. Atunci mi-a spus: “Da, eu m-am înglodat în pornografii…” Am discutat mult cu el, l-am sfătuit din Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi ne-am rugat pentru eliberarea lui din această robie crudă. Apoi, am găsit necesar să scriu acest articol pentru că sunt mulţi bărbaţi şi chiar şi multe femei robiţe de acest mare rău. Deci, cum să te eliberezi din robia pornografiilor?

1. Realizează că pornografiile sunt un mare păcat.

Domnul Isus a spus:

Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: “Să nu preacurveşti.” Dar eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. (Evanghelia după Matei 5:27-28 )

Nu te poţi elibera din această robie dacă nu realizezi până la urmă că este un păcat grav şi murdar înaintea lui Dumnezeu când priveşti pornografii.

2. Realizează că privitul pornografiilor aduce o pierzare veşnică de la faţa lui Dumnezeu.

Imediat după ce a spus versetele de mai sus, în continuare, ca să arate cât de grav este să pofteşti o femeie în inimă, Domnul Isus a spus:

Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, tai-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. (Evanghelia după Matei 5:29-30)

Atunci când cineva priveşte pornografiile, preacurveşte cu acele femei în inima lui. Pedeapsa eternă pentru preacurvia în inimă echivalează cu pedeapsa pentru curvia săvârşită fizic şi este focul gheenei, adică iadul şi o veşnică pierzare de la faţa lui Dumnezeu.

3. Realizeză gravitatea consecinţelor pe care le aduc pornografiile în această viaţă.

Bărbatul care a venit la mine a spus că se simte foarte deprimat, apăsat şi mizerabil. Nu se vede vrednic de nimic. Soţia i-a spus de mai multe ori că nu se simte iubită de el deoarece în relaţia lor fizică se simte folosită într-un mod mecanic iar in celelalte lucruri ignorată. Până şi copii au sesizat că ceva rău se întâmplă cu tatăl lor. Dar, nimeni nu ştie starea reală a lucrurilor şi nici nu bănuiesc, nici soţia şi nici copiii. Într-o noapte, recent, s-a trezit din somn pentru că a visat un vis straşnic în care a fost avertizat de Dumnezeu că dacă va continua mai departe aşa va muri. Visul are o temelie puternică biblică. Dumnezeu spune că dacă am încheiat legământ cu Domnul Isus şi tăim contrar condiţilor acestui legământ, atunci El ne va judeca pentru ca să nu fim judecaţi odată cu cei necredincioşi.

Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi nu puţin dorm(mor). Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecai. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul ca să nu fim osândiţi odată cu lumea. (1 Corinteni 11:30-32)

Neputinţa deja este prezentă în viaţa bărbatului despre care scriu acum. Fiind om de afaceri, spune că, în ultimii doi ani, de când este sub această dependenţă a pornografiilor, a ajuns în datorii mari şi are doar pierderi. Cu toate că câştigă mulţi bani, trăieşte mai sărac ca oricând altă dată. Dacă nu se opreşte din răul în care se află, vor interveni foarte curând în viaţa lui boala şi foarte posibil că în curând va veni şi moartea fizică, mai ales că a fost avertizat în această privinţă în vis.

4. Aminteşte-ţi unde ai căzut şi ai ajuns sub dependenţa pornografiilor.

L-am întrebat pe bărbatul despre care vă scriu, când a început să privească pornografii şi răspunsul a fost scurt şi clar: “Când am cumpărat computerul şi l-am conectat la Internet.” Când vine seara de la servici, merge în camera lui, se duce înaintea computerului şi ore, multe ori în şir priveşte pornografii. Apoi, din pricina remuşcărilor de conştiinţă şi fiind mustrat de Duhul Sfânt, îşi cere iertare de la Dumnezeu şi promite să nu o mai facă nici odată. Dar, a doua zi, seara, când se întoarce acasă, iar se începe acelaşi cerc vicios. Când avertizează despre pericolul imoralităţii şi a persoanelor imorale, Dumnezeu spune în Scripturi:

…depărtează-te de drumul care duce la ea, şi nu te apropia de uşa casei ei… (Proverbele lui Solomon 5:8 )

Vreau să atrag atenţia cititorului că Solomon spune să te depărtezi de drumul care duce la ea şi să nu te apropii de uşa casei persoanei imorale. În cazul persoanei care am discutat azi, drumul care duce spre pornografii este computerul şi el trebuie să se depărteze de acest drum rău.

5. Omoară mădularele firii tale pământeşti.

Cuvântul lui Dumnezeu spune:

Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă. De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinoare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fii neascultării. (Coloseni 3:1-6)

Este o poruncă dată tuturor creştinilor să omorâm mădularele noastre care sunt pe pământ. Aproape toate cele enumărate în această categorie (curvia, necurăţia, patima, pofta rea) se referă în mod direct la pornografii. De aceea, i-am spus bărbatului care a cerut sfatul meu să scoată computerul din casa lui şi să-l scoată pentru totdeauna. El nu a fost gata să primească acest sfat. A căutat să argumenteze spunând că poate să scoată doar modemul, adică doar să deconecteze computerul de la Internet. Nu este gata încă să omoare definitiv mădularele lui pământeşti, le mai lasă rezerve. Am discutat mult şi am căutat să-l fac să înţeleagă că atât timp cât va lăsa computerul în casă va fi totdeauna ispitit să revină din nou la pornografii. Până la urmă s-a arătat convins şi hotărât să scoată computerul. Dumnezeu să-l ajute să omoare mădularele lui păcătoase care sunt pe pământ.

Pornografiile sunt un mare rău care distrug personalitatea, familia, relaţia cu partenerul de căsătorie şi afectează grav soarta omului în eternitate. Dacă eşti cumva robit de ele, urmează sfaturile de mai sus şi fă tot ce ţine de tine ca să te eliberezi din această robie crudă.

  • Erik Brewer
    Mersi de ajutor pentru toti barbati!!! Mi-e greu cand ma uit in jur si vad asa de multi barbati care sunt robi pacatului mai ales cu porno. Nu privesc la televisor pentru ca te atrage tot timpul si te cauzeaza sa te gandesti numai la sex. Se pare ca centrul vietii umane este doar sex. Pacat ca oameni rai folosesc un cadou de la Dzeu ca ceva rau si murdar.

    Mersi ca luptati pentru binele oamenilor.
  • brad
    ACEASTA este intradevar o mare problema ,o am si eu si am cerut sfaturi de la multi dar...nu te ajuta nimeni,poti sa te tot marturisesti caci iarasi cazi,toata problema e la nivelul mintii daca iesi de acolo si te poti stapani si prin post si rugaciune reusesti ,a ca si cu tigara trebuie mare vointa,iar atunci cand cazi e bine sa te ridici sa nu ramai acolo jos ,ci sa sti ca acel Dumnezeu e mare si la Dragostea lui nu poate ajunge nimeni,care copil nu e iertat de un TATA iubitor cand greseste?dar trebuie ca noi sa ne luptam si sa biruim caci ce este in noi este mai puternic decat cel rau,Dumnezeu nu vrea ca noi sa murim pt asta EL nu gandeste ca si noi,eu cred ca fiecare credincios care il iubeste din inima pe Dumnezeu si e puternic in credinta la acel vine diavolul sal faca sa cada si Dumnezeu poate ingadui sa ne incerce iar noi suntem datori sa fim ca si iosiv ,doar ca uni nu am fost ,oricum sa stiti caci Dumnezeu nu pierde niciodata in fata diavolului sa vazut si la Cruce,cineva spunea ca Tatal stie cum suntem si cat putem iar la momentul potrivit EL va interveni ,caci atunci cand suntem slabi prin EL suntem TARI.eu ma angajez sa iau aceasta hotarare si peste un timp mai lung am sa revin sa spun cat am fost de (tare)si daca am biruit.Dumnezeu sa ne ajute si sa stiti ca se poate.
  • Costel Grigorita
    Recomand o carte LUPTA FIECARUI BARBAT, eu am citit-o si mai este o carte LA ALTARUL IDOLATRIEI SEXUALE.
  • anonim
    LUPTA FIECARUI BARBAT e o carte buna da nu ajuta fara ajutorul unui prieten
    -cred ca masurile radicale sunt mai convingatoare pentru unul ca acesta si ca mine...
  • Pavel
    Merge vorba de anonism-o boală a societăţii care afectează 70-80% din toţi bărbaţii,din păcate şi pocăiţii intră în aciastă categorie.Mulţi dintrte pocăiţi spun că Biblia nu scrie în mod direct despre asta(căutînd scuze cu asta).DAR FRAŢILOR DIN FIRE,DIN BUNUL SIMŢ ar trebui să înţilegem că asta nu-i plăcut în faţa Domnului.....Dacă după asta te mustră conştiinţa -să ştii ca acesta e un păcat.---Ceia ce depinde de barbatul cu calculatorul eu socotesc că e bine să aibă calculator în casă dar deconectat de la internet.(Cuţitele tot sînt periculoase dar nu poţi saţi laşi bucătăria fară cuţit)Curaj fr.Filat!!! Despre asta încă nu sa încumetat să scrie nimeni-dar tu ai îndrăznit.Domnul să te binecuvînteze!!!
  • amerikos
    -Din robia pornografiei te elibirezi pe aceiaşi cale ; Post,rugăciune şi înfrînare de poftă rea. Eeeeuuuuulllll nici odată nu birue.Cel ce birue împreună cu tine şi cu mine este Domnul Hristos în numele căruia şi îndrăznim la Tatăl.Domnul să ne ajute fraţilor !!!
  • suntpropriameadivinitate
    deci(stiu ca nu asa se incepe o fraza,dar m-am gandit mult inainte sa fac afirmatia) scrie in biblie despre aceste efecte ale pornografiei?-”pornografia duce la o pierzanie vesnica...”,nu,nu scrie,sunt povestiri si pilde pe care eu sunt libera sa le interpretez in conformitate cu nivelul meu intelectual,educatia,credinta si asa mai departe.e de rasul curcilor cand niste cuvinte sunt puse in gura lui dumnezeu de niste oameni.pornografia s-a dezvoltat odata cu media,iar aceste suporturi tehnice nu sunt mai vechi de 100 de ani.logic ca daca nu erau acum 100 de ani,nu erau nici cand s-a scris biblia!orice om cu aptitudini in speculatie poate rasuci un verset pana iese ce vrea el.de asemenea care e granita dintre arta si pornografie?se poate considera ca venus din milo e pornografie?daca da,de ce si daca nu,iar de ce??care ar fi solutia?sa nu mai apara nimic la tv sau radio?pai pe lume nu sunt doar crestini ci si alte relegii care poate promoveaza pornografia.asa cum crestini vor sa le fie respectata credinta tot asa doresc si ceilalti.daca eu am intoleranta la lactoza asta nu e motiv sa nu las pe nimeni din familie sa bea lapte!as putea argumenta ca filmele porno aduc un plus vietii sexuale a cuplului si asta nu trebuie sa fie un lucru rau/malefic/diabolic.oare de ce nu putem accepta un om altfel decat noi?
  • Andrei_Vasilita
    Stimata "suntpropriameadivinitate" as vrea sa cunosc cum privesti tu ideea de bun simt.
    Ce intelegi prin a spune "a avea bun simt"?
    Apoi as vrea sa aflu parerea ta despre conceptul de "constiinta"?

    Imi este interesant aceasta ca sa vad "pe ce frecventa suntem" (ca sa ma exprim in termeni de comparatie si sa vad de la ce premise putem porni pentru inca o argumentare pe care ar putea sa-ti fie adusa).
  • suntpropriameadivinitate
    in opinia mea bunul simt,ca orice alt cuvand si concept inventat de fiinta umana,este relativ si fiecare om e indreptatit sa si-l insuseasca si sa il aplice asa cum il intelege.ceea ce pentru mine e bun-simt,poate nu e si pentru tine,uite un exemplu sugetiv:mi se pare ca o persoana are bun simt atunci cand in timpul unei argumentari in care incearca sa ma convinga de ceva nu umbla cu ceea ce se numesc jumatati de masura:„anticonceptionalele provoaca avort timpuriu”-aici bunul simt e zero,„anticonceptionalele provoaca avort timpuriu,un caz la un milion”-asta e egal pentru mine cu bunul simt.constiinta,cum am mai spus-o,e singura in masura sa ne pedepseasca pentru ale noastre fapte,judecatorul nostru.poate oricine sa imi zica ca ceea ce fac e rau,daca ceva din mine(si ceva-ul ala e tocmai constiinta)imi spune exact opusul in acel moment ma simt curata sufleteste precum un bebe.referitor la argumentarea care ar trebui sa imi fie adusa mentionez ca trebuie (scz de poluarea auditiva)precizat ceea ce inseamna exact pornografia,care sunt formele ei,cand a aparut,niste studii de specialitate care sa puna problema sub diverse aspecte psihologice.
  • suntpropriameadivinitate
    vorbim despre dragostea,e necesar sa precizam la care dragoste ne referim:de copil,de sot,de mama,de bunici,de dumnezeu,de tara,de flori,de animale.au o baza comuna(sentimentul nobil),dar si multe diferente.asa zic eu ca e corect pusa o problema,definesc intai la ce ma refer,eu prin pornografie inteleg acele filme porno pline de ”actiune”,colega de apartament,mai pudica din fire,o vedea ea in pornografie si sarutul dintre doi soti pe strada.filmele premiate la oscar,mai precis,protagonisti care se saruta pasional,asta tot pornografie este?daca imi e vara foarte cald si umblu in natragi ffff scurti sunt material pornografic?inainte de a rezolva o problema e NEVOIE sa stabilim datele problemei.si in logica,se incepe cu ipoteza,nu cu argumentele ori concluzia.
  • Presupun ca cunosti Engleza. Uite o definitie de pe Wikipedia:

    Pornography or porn is the explicit depiction of sexual subject matter with the sole intention of sexually exciting the viewer.

    Prostituatele si femeile desfranate se imbraca/dezbracă asa ca sa trezeasca
    pofta sexuala a barbatilor străini (care nu-i este sot) iar
    pornografia, este reprezentarea acestora in imagini create cu acest
    scop.
  • suntpropriameadivinitate
    nu cunosc ffff bine engleza,dar am inteles definitia.nu inteleg partea in romana,pornografia tine doar de femei?barbatii nu incearca sa trezeasca pofta femeilor straine,care nu le sunt sotii?de asemenea,am mai inteles de aici ca pornografia tine de o imagine,inseamna ca filmele porno si spectacolele date de unii pe strada nu e pornografie.
  • suntpropriameadivinitate
    mai intrebati de ce sunt asa suparata ca nu am prostata,pai tocmai mi-ati raspuns.daca eram barbat nu ma faceam vinovata de pornografie/exhibitionism...oricum ma surprinde raspunsul,daca dumneavoastra(care,desi aveti alte judecati si credinte decat mine,dar din ce am vazut pana acum sunteti o persoana cu o inteligenta peste medie)faceti astfel de afirmatii sau le preluati,pot sa am pretentii de la nea ionica ce spune in gura mare ca femeile sunt alea pacatoase si cuv ala care incepe cu C. si se termina cu e?asta se cheama discriminare si ar trebui pedepsita conform legii,asa cum multe altele ar trebui pedepsite,aici pe pamant,nu in iad!unu mai de-dus pe la scoala intelege de aici un singur lucru:femeile corup,fac rau mult,si barbatii,nevinovati le cad in plasa.ele sunt alea care il persecuta pe barbat si il ispitesc precum eva pe adam.
  • Adica vrei sa spui ca ceva nu este bine cu definitia data de
    Wikipedia?
  • Se rerera in aceeasi masura si la barbati. Iar filmele nu sunt altceva
    decat derularea rapida a unor imagini statice. Oricum, si ce se face
    pe strazi, in stiptiz-baruri, tot acelasi lucru este, aduce aceleasi
    consecinte si atrage aceeasi judecata si osanda.
  • suntpropriameadivinitate
    si daca se refera in aceeasi masura si la femei si la barbatii vreau sa stiu si eu de unde reiese aceasta idee in pasajul pe care l-ati dat? ”Prostituatele si femeile desfranate se imbraca/dezbracă asa ca sa trezeasca
    pofta sexuala a barbatilor străini (care nu-i este sot)”.am senzatia ca sunteti obisnuiti sa preluati mereu versete din biblie la orice problema,iar cand raspunsul explicit nu il gasiti in biblie luati asa ceva de pe net si il plasati cum va convine fara sa il ganditi.sunteti de acord ca un om simplu de la tara pricepe de aici ca femeia e ispita care trebuie inlatura si maltratata cand greseste pentru simplul fapt ca ea e sursa tuturor relelor?o vina pentru milioanele de femei maltratata fizic si psihic,mutilate,injosite si tratate precum zdrente o are sfanta biserica cu slujitorii ei-asta in alta ordine de idei.
  • Nu ai dreptate. Ai citit Biblia? Poate cauţi să vezi ce scrie acolo în
    acest sens.
  • suntpropriameadivinitate
    ce biblie?eu am intrebat de unde reiese ca sunt ambele sexe vinovate din ceea ce ati zis,mai clar de atat nu se poate.sustin in continuare ca o „inteligenta” primara va intelege ca femeia e ochiul dracului ascultandu-va(ma refer strict la afirmatia de mai sus)
  • alexandru
    nu văd sens la cea ce spui .NU s-a vorbit ceea ce sugerezi .
  • suntpropriameadivinitate
    Preot Vasile FilatProstituatele si femeile desfranate se imbraca/dezbracă asa ca sa trezeasca
    pofta sexuala a barbatilor străini (care nu-i este sot) iar
    pornografia, este reprezentarea acestora in imagini create cu acest
    scop.
  • andreicaba
    ps, draga "suntpropriameadivinitate", cat despre feminismul pe care il sustii, si sunt de acord ca femeile trebuie respectate si a le oferi mai mult suport astazi - CEL PUTIN egal cu acela care se ofera barbatilor!... revin - cat despre "maltratarea femeilor" - imi pare rau de cum e situatia acum, dar au fost chiar procese juridice, unde, dupa o judecata mai lunga si cat de cat asezata, corecta, s-a decis ca pornografia promoveaza violenta si degradarea femeilor, si nu numai - motiv pentru care s-a si interzis, de fapt, in Anglia, de exemplu, orice imagine pornografia care degradeaza femeia (nu ca ar exista imagini pornografice care nu ar degrada-o, dar macar sa le scoata intai pe cele exagerate, e o chestie de guvern, o chestie sociala, e normal ca incearca asa!... - desigur au nevoie de ceva SUPRANATURAL, dupa parerea mea, ca sa scoata pornografia afara!... au nevoie de PUTEREA LUI DUMNEZEU, asta e!...) un om simplu de la tara in biserica ar trebui sa priceapa (si, daca e cu adevarat "om simplu", atunci chiar pricepe), in "sfanta Biserica", cum spui tu, ca porunca de a-ti iubi aproapele ca pe tine insuti daca nu mai mult, si pe Dumnezeu cu totul totului tot, este cel mai important lucru! tu, si toti, vrem sa ni se faca asta... NOI O FACEM? NOI IUBIM CU JERTFA?... asta ca sa pun si eu o intrebare retorica care sa ajute la construirea cinstei, moralitatii, unei vieti curate si frumoase, nobile, pline de dragoste, pace si incredere, peste tot pe unde sunteti! si nu uitati... sunt convins ca fara puterea SUPRANATURALA a lui Dumnezeu NU VETI PUTEA IUBI, IN LUMEA DE AZI!... e cam naspa, asa e, e cam naspa unde am ajuns... DAR ASA E!...
    DUMNEZEU SA FIE AJUTORUL SI SPRIJINUL VOSTRU! EL SA FIE MANTUITORUL SI PACEA VOASTRA!
    SHALOM!...
  • Andrei_Vasilita
    Deci să înţeleg că nu există abosluturi?
  • ADEVARUL este motivul, si tu stii bine aceasta. Cred ca mai mult
    decat sa convingi pe altii, incerci sa te convingi pe tine singura ca RAUL pe care il faci este
    BINE.
  • ionut69_tomoiaga
    O intrebare......pt d-nul PREOT VASILE.Demult....era sa zic oarecum"la moda" ca femeie cu care sa te insori sa fie virgina......azi lumeaa luat cu totul o intorsatura...un domn mi-a zis odata..."acuma intre studenti...tare ca zici ca meri sa iei cina ..tare ca zici ca meri sa faci sex...e tot una".
    Sincer caut o fata "curata".....care sa ma aprecieze....cum sunt acuma la 20 de ani....pt ca nu stiu cat timp o sa mai rezist tentatiilor...altor fete.Mi-e frica ca dupa ce dau de inceput.....o sa continuii sa preacurvesc....As vrea o parere,un sfat.....mi-ar prinde bine:)
  • Draga Ionut,

    Bibliea spune foarte clar ca sa fugi de curvie, iar daca esti sub
    presiunea dorintei sexuale, sa te casatoresti, aceasta este solutia si
    nu curvia. Cat priveste faptul ca sa te casatoresti cu o fata virgina
    este foarte important, daca vrei ca sa-ti fie casatoria traita in
    cinste si sa va fie patul conjugal (relatia sexuala) nespurcata.

    Inca un lucru important. Nu este greu sa se pastreze curat pentru un
    om nascut din nou, din pricina Duhului Sfant care locuieste in el si
    care ii da o mare putere ca sa poata birui orice ispita si orice
    pacat. Intereseaza-te sa afli cat mai mult despre nasterea din noi,
    care este si conditia principala pentru intrare in Imparatia
    cerurilor.
  • sergiu24
    Salut Brad! Sunt Sergiu ! o adresa de mail ? mi-ar placea sa-ti dau cateva sfaturi!
  • andreicaba
    draga mea, intai de toate, te rog sa ma scuzi daca voi folosi alternativ ba masculin, ba feminin la "prostituati/-e" - intelege ca e economie de spatiu, si nu misoginism. deci, cum spuneam, draga mea, sunt atatea motive pentru care pornografia este rea! acum, evident, ca, daca pornografia este cu adevarat rea, atunci, repet, evident, oricine o sustine (inclusiv downloadand/privind porno) sustine ceva rau, deci face ceva rau. Cateva motive pentru care este rea (statistic, preiau din statistici!):
    - inainte de toate, e bine sa se stie ca orice "star porno" este de fapt un/o prostituat!... am citit multe biografii de ale lor, si aveau o viata de dezastru... ei, desigur, nu puteau mentine pasul cu "cererea de pe piata", astfel incat luau droguri si medicamente ca sa poata rezista ore in sir pentru scene erotice. majoritatea care erau implicati de putin timp, spuneau ca deja nu mai simteau nici o placere, dar trebuiau sa mimeze, pentru a face bani. de obicei, nu dureaza cel mult doi ani pana cand nu mai exista nici un sentiment de placere in actul sexual, ci doar pura actorie.
    - majoritatea actorilor/actritelor porn au fost abuzati sexual in tinerete, si rareori mai tarziu (tot intr-o perioada naiva si copilareasca, oricum!). ei fac asta pentru 2 motive principale: bani si afectiune, pentru atentie!... actorii sau "starurile porno" nu sunt altceva, adica, decat prostituati/prostituate!... cu o viata mizera in concordanta, desigur!...
    - pornografia abrutizeaza barbatii! de fapt, orice act sexual fara dragoste, il face o bruta! una dintre dovezile cele mai concludente este ca peste 80 si ceva % dintre "prostitutes" din SUA mor anual, datorita conditiilor brutale in care sunt!...
    - prostituatele NU va iubesc!... ei/ele va spun frumos ca "va iubesc", dar, de fapt, ele vor doar banii vostrii!... fiind abuzate in copilarie, este un resort psihologic care de fapt manifesta ura pentru barbatii din viata lor carora ele s-au daruit, si nu le-au oferit protectia si dragostea reala de care aveau nevoie ca de apa!...
    - exista atatea motive pentru care prostitutia este rea: distruge familii (nu e doar o concluzie logica, este si statistica: divorturile au crescut inspaimantator, deodata cu cresterea pornografiei/curviei/etc!...)
    ma si scarbeste faptul ca... atatia barbati se uita la o biata femeie care este abuzata in ultimul hal, care abia isi duce zilele de pe azi pe maine, care traieste vanzandu-si ce are mai scump pentru ca, de obicei, nu are alta solutie, si tu, barbat, te uiti la o femeie ca vai de ea, saraca, drogata, care, cum am spus, abia isi duce zilele de pe azi pe maine! si ti se mai si scoala! in loc sa iti fie mila!... e de-a dreptul penibil...
    multa corectitudine, cinste, frumusete, dragoste, si o viata curata va doresc!
    shalom!...
  • titussteel
    voi mari crestini va certati pe seama pornografiei si pe strada injurati, scuipati, tineti ura pe cineva sau cel putin ganduri rele etc... Marii crestini ai lumii... si nenea preot care are are cont aici sa-mi explice si mie cand vina popa cu crucea in perioada asta a anului.. de ce bea de rupe la fiecare casa sfintita? in fiecare an pana ajunge la mine acasa e beat mort si ca sa fie complet mai trage si o tigara cand ajunge afara. Nu o zic in nume de rau da decat sa iau exemplu de la un om ca ala mai bine ma uit la porno toata viata. Ba chiar ii indemn si pe ceilalti sa se uite pentru ca scade riscul de a avea cancer la prostata si mai multe chestii. Scapi de stres, relaxare.. etc.
    DECI DRAGII MEI CRESTINI de pe acest site, bag mana-n foc ca fiecare dintre voi dupa ce mi-ati citit mesaju... va vine sa-mi spuneti vreo doua, cum imi permit eu sa va contrazic.. ca si suntpropriameadivinitate...a sarit si ea cu niste argumente CONTRA si voi toti o luati la misto. Halal crestini! apropo: Ce casnicii distruge pornografia dom`le? voi cititi inainte sa scrieti ceva? poate casniciile celor retardati. Traim in secolul 21 SI NU biserica postul si popa de la biserica face ca o casnicie sa mearga. Ci iubirea, respectul, etc. De unde atata ura pe prostituate? is oameni si ele nu spirite rele... sunt fratii vostrii, au si ele suflet, v-ati facut pacate pentru chestia asta dragi crestini ai siteului Moldova crestina.
  • radublendarenco
    Draga Titussteel

    Credeam si eu ca si tine, si priveam pornografie. Si nici nu iti dai seama ce chin era viata mea. Dar dupa ce am crezut in Domnul Isus Hristos din toata inima mea, am fost ELIBERAT de acest pacat. Iti recomand sa gasesti repede cartea "Sexualitatea din perspectiva Bibliei" care sunt sigur ca iti va fi de folos, evident daca si tu doresti asta.
    Apoi avem aproape 4 ani de casatorie si suntem foarte fericiti. Dar pornografia distruge casatoria. Si cunosc doua familii unde sotii numai la pornografie se uitau si isi doreau ca si sotiile lor sa fie exact ca femeile din acele filme porno. Si in cosecinta au divortat.

    Iar acest site nu prmoveaza ura fata de nimeni, ci toate articolele sunt indreptate ca oamenii sa capete eliberare de pacate si sa traiasca frumos in fata lui Dumnezeu
  • Draga titussteel,

    Cat privește pornografiile, încearcă să mai citești odată, dar fără acest duh de ceartă, ci ca să înțelegi mesajul comunicat în articol din Sfintele Scripturi. Te sfătui să asculți și sfatul lui Radu Blendarencu care ți l-a dat într-un comentariu tot aici.

    Cât priveste realitatea despre preotul din localitatea ta, îmi pare foarte rau, dar este și vina ta și a celorlalți creștini din localitatea ta. Ați vorbit vre-o dată cu preotul vostru ca să-i spuneți ce credeți despre comportamentul lui? Vedeți să nu fie cumva doar o judecată dintr-o parte și să nu-i spuneți nimic în față, pentru că ar fi o fățărnicie. Iar dacă nu se schimbă comportamentul lui după ce discutați, va trebui să comunicați despre starea lucrurilor și la Mitropolie. Așa ar fi creștinește din partea voastră.
blog comments powered by Disqus