Şedinţa Coaliţiei pentru Apărarea Familiei şi Moralităţii

Dacă aţi vizitat acest portal puteţi să vă abonaţi la RSS feed. Mulţumesc pentru vizită!

Aseară, 30 iulie, a avut loc şedinţa Coaliţiei pentru Apărarea Familiei şi Moralităţii la care au venit mai mulţi participanţi. Ne-am bucurat să auzim rapoartele fiecărui membru despre acţiunile întreprinse în campania de colectare a semnăturilor şi de vestea despre scrisoarea trimisă de D-ul primar al municipiului Bălţi către Premier prin care a fost cerută intervenţia pentru excluderea termenului “orientare sexuală” din proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea discriminării. Un număr destul de mare de oameni s-au implicat acum în această acţiune de colectare a semnăturilor şi despre această problemă a fost scris în mai multe publicaţii periodice, printre care şi “Curierul Ortodox”.

Ne-am arătat toţi nedumeriţi de faptul că nu am primit încă nici o invitaţie la o nouă şedinţă cu toate că au trecut deja mai mult de trei săptămâni de la 8 iulie, când a fost şedinţa la Ministerul Justiţiei la care ni s-a promis că vom fi chemaţi la o altă şedinţă care va fi în decurs de 2-3 săptămâni. Sperăm că nu este ceva intenţionat şi că nu vom fi anunţaţi doar printr-o scrisoare care va veni cu întârziere prin poştă, sau să fim telefonaţi seara pentru a ni se spune că şedinţa va fi a doua zi dimineaţa. Am hotărât să le mai solicităm odată pe colaboratorii Ministerului Justiţiei data concretă a şedinţei şi apoi, când vom avea un răspuns să ne informăm repede unii pe alţii ca să putem participa toţi.

Ne-am bucurat să auzim despre juriştii care s-au implicat în activitatea Coaliţiei şi care vor veni cu şi mai multe argumente juridice la următoarea şedinţă pentru a cere excluderea termenului “orientare sexuală” din proiectul de lege.

În aceeaşi ordine de idei, am vorbit despre o posibilă conferinţă în toamna care vine şi la care dorim să invităm doctori de talie mondială care vor putea să facă o prezentare amplă a problemei şi pericolului homosexualităţii impuse agresiv şi metodic, cum se face acum o tentativă prin acest proiect de lege.

Dumnezeu să ne ajute la aceasta.

Articole similare:

Scrie opinia ta: