Lacrimile aduc cu ele şi fericire
Dacă aţi vizitat acest portal puteţi să vă abonaţi la RSS feed. Mulţumesc pentru vizită!
În materialul dat vom parcurge momente incredibile lânga viaţa unei tinere, cu care soarta a fost dură încă de la naştere. Veronica (numele este schimbat, la dorinţa ei), are 21 de ani, după o adolescenţă grea şi rece, se pare ca soare începe să zâmbească şi în inima ei, datorită unor oameni, care au reauşit să-i shimbe viaţa în mai bine.
Veronica suferă de un handicap fizic încă de la naştere, din pricina căruia ea nu poate să meargă singură, la fel cum nu poate să se mişte liber. Pe tatăl ei nici o dată nu l-a cunoscut iar la vărsta de 8 ani a fost lăsată de mamica ei la un internat pentru copii cu dificienţe locomotorii. În scrut timp, copila a trebuit să fie trasferată într-un alt loc, la casa de copii cu deficienţe mintale (specială pentru fete), din Hânceşti. La intenat, cu greu reuşeşti să câştig atenţia celor din jur pentru că în afară de tine sunt mulţi alţi tineri cu acealeaşi probleme şi nevoi, educătorii fiind puţini la număr şi cu puteri limitate.
Timpul trecea, in acelaşi timp Veronica creştea. Timpul a fost acela care a ajutat-o pe Veronica să uite multe, dar tot el era acela care adus-o pe meleagurile triste ale singurătăţii. Dintr-o copila timida, care l-a început nu înţelegea prea multe din ce i se întâmpla, a ajuns să fie o tânară pline de complexe, stresată, copleşită de mii de remuşcări. De multe ori avea stări depresive, în care nu dorea să vadă pe nimeni, sau să vorbească. Nici o veste de la mama, de parcă nici o fost. A rămas singură, înconjurată de oameni străini şi reci. Mai mereu o puteai vedea stând îngândurată, doi ochi trişti şi privirea în gol. Cel mai mult o durea faptul că era izolată de lume, de societate, departe de oameni.
Dar venit şi soarele pe cărarea ce ducea internat. În luna noiembrie a anului 2006, Dumnezeu a îndrepatat inima unor oameni de bună credinţă, să ajute la schimabarea vieţii celor mai trişti ca ei. Aşa a ajuns Veronica şi încă cinci fete de la orfelinat, la „Casa Bucuriei?. Aceasta este o ramură din proiectul „Casa Mea?, care lucreză cu copii vulnerabili, abandonaţi şi cei care suferă de diferite handicapuri.Acum ea locuişte cu încă cinci fete într-o casă din Truşeni, şi este îngrijită în permanenţă.
Aici modul de viaţă al Veronicăi s-a schimbat foarte mult. La început era foarte stresată când mergea vorba să iasă din casă, era mai tot timpul tristă şi închisă în sine, şi toate acestea din cauza că este diferită de cei din jur, pentru că toată lumea se uită la ea. Însă timpul petrecut în „Casa Bucuriei? a reuşit foarte mult să schimbe caracterul Veronicăi. „La Casa Bucurie pot să mă simt mult mai liberă în exprimarea dorinţelor mele. Pot merge la plimbare, pot să aleg ce să mânînc, cu ce să mă îmbrac. La fel mă pot împlica în gătirea mesei, să şterg praful prin casă, să mă îngrijesc pe mine, să fiu însoţită la cumpărături ?. Spre deosebire de orfelinat aici ea are posibilitatea de alege ceea cei place. În stradă Veronica este încă puţin stresată din cauza privirilor din jur, pentru că înaninte aceste lucruri erau străine pentru ea. Duminica merge la Biserică, îl simte pe Dumnezeu mult mai aprope de ea, şi chiar a început să-i mulţumească pentru că a creat-o aşa cum este ea. După 12 ani de despărţire şi singurătate, a venit şi ziua când s-a întâlnit cu mama ei. În martie 2007 au luat prima legătură şi a aflat ca are un tată vitreg. Au stat împreună trei zile. Şi acum mama ei se interesează de ea, şi o tratează ca pe copilul ei, de fiecare dată îi aduce câte ceva.
Lucru cel mai trist este problema de sănătate a Veronică-i, este foarte dificil din cauză că nu a fost tratare la timp, şi astăzi nu are şanse prea mari de recuperare, deoarece nu are flexibilitate în muşchi.
Acum dorinţa ei cea mai mare este ca să se poată împrieteni cu lumea din jur. Lângă casa lor m-ai au vecini cu care Veronica comunică foarte des, să chiar a reuşit să se împrietenească.
Alina Druţă
Loading ...
Pacea Domnului nostru Isus Hristos!!! Am citit acest articol si adunc ma atins aceasta soarta de copilita .De pe data de 13 septembrie pina pe 20 m-am odihnit in tabara crestina “Braduletul “din Vadul lui Voda ,unde m-am intilnit cu Viorica .Ne-am imprietenit cu toate cu mi-ar sta mai bine pe postura de mamica dekit de prietena ,sunt si eu invalid cu handicap locomotor .Am invatat multe de la aceasta fetita dornica de viata ,dornica de a face ceva p-u Isus .In tot acest rastimp L-a slavit si la glorificat pe mintuitor prin poezii si prin kintari .Aceasta fetita ea trezit pe multi din amurtire ,ia trezit la viata.Slavit sa fie Domnul ca ne iubeste pe toti, kiar asa cum suntem noi, cu handicapurile noastre ne iubeste si ne tine la peptul lui .AMIN !!!