Drumul bătătorit
Dacă aţi vizitat acest portal puteţi să vă abonaţi la RSS feed. Mulţumesc pentru vizită!
Pe Vlad şi Petru i-am întâlnit
la Soroca în timp ce făceam misiune împreună cu Kingdom’s Kids Ministry. Erau şi ei parte din această misiune, făceau jocuri pentru copii, dorind din tot sufletul să aibă un impact în viaţa acestor micuţi. Ambii sunt la vârsta de optsprezece ani, dar nici unul dintre ei nu dă pe faţă lucrul acesta. Dacă majoritatea tinerilor de optsprezece ani încep să gândească mai profund asupra vieţii şi a viitorului, atunci în privirile celor doi băieţi se simte un dor de copilărie. Pe lângă faptul că ei erau implicaţi activ în misiune, de multe ori ei erau nevoiţi să stea deoparte şi să lucreze, pentru a avea cu ce să se întreţină. Poate vă întrebaţi voi de ce sunt atât de diferiţi de ceilalţi aceşti doi tineri? Ce se ascunde în spatele acestor vieţi dedicate? Aşa s-a întâmplat că prea devreme au nimerit pe drumul singurătăţii. La numai cei cinci anişori Vlad a fost crescut într-un orfelinat, unde ducea lipsă de haine şi încălţăminte. Într-o iarnă a trebuit chiar să meargă desculţ la şcoală, până când un prieten din afara orfelinatului i-a dăruit o pereche de pantofi. Apoi, la vârsta de treisprezece ani a fost transferat la un alt orfelinat, unde l-a şi întâlnit pe prietenul său de viaţă, Petru. Acesta a ajuns aici după ce beţia i-a înghiţit părinţii. Astfel a început prietenia lor, având la temelie aceeaşi durere – lipsa de părinţi şi pribegia. Viaţa de aici n-a fost mai dulce. „ Pentru orice nimic eram bătuţi de către administraţie, ni s-au furat banii pe care i-am câştigat lucrând la o stână?, menţionează băieţii. Iar Vlad mi-a povestit că odată un băiat din sat l-a ameninţat că, dacă nu-l serveşte cu un litru de bere, o să-l bată rău, „ …şi mi-am făcut mari datorii atunci?. Acest mod de viaţă a durat timp de patru ani, până când au trebuit să meargă la şcoala profesională din satul Zguriţa, „ un drum bătătorit pe care ajung să meargă toţi copii din orfelinat?, susţine Vlad. Li s-a promis că vor învăţa timp de un an profesia de tractorist şi că vor fi încadraţi în muncă, însă n-a fost să fie! Acum, după un an, ei sunt obligaţi să mai stea încă doi ani aici, din simplu motiv că şcoala fără elevi nu are profit. Între timp ei au aflat că în satul vecin a apărut un centru creştin, în care ei au mers şi au găsit refugiu. În cadrul acestui centru băieţii au auzit, pentru prima dată, despre Dumnezeu şi au cunoscut dragostea Lui. Dar îndată ce au aflat colegii şi administraţia şcolii au început să-şi bată joc de ei cu o atitudine obraznică şi ironică. Din această cauză Vlad şi Petru vor să se transfere cât mai curând la o altă şcoală profesională din Soroca. Deci, protagoniştii noştri au comunicat despre gândul lor celor de mai sus. Aici administraţia şi-a dat arama pe faţă, impunându-i să restituie toate bursele primite pe parcursul anului ( suma bursei fiind 120 lei pe lună). Fiind în vacanţa de vară, cînd toată lumea se odihneşte, băieţii noştri lucrează din greu pentru a putea realiza transferul. Dar tu? Ce-ai face tu în momentul în care orice speranţă a fost spulberată? În pofida faptului că au avut de suferit atât de mult, Vlad şi Petru şi-au găsit împlinirea în faptul că pot să readucă zâmbetul în inima celor care au fost ca şi ei, zâmbetul care izvorăşte din dragostea lui Dumnezeu.
Loading ...
Sergiu esti foarte bravo. Articolul tau descopera o realitate care este in dezvoltare continua la noi in tara. Din zi in zi, tot mai mult si mai mult se umplu orfelinatele de copii abandonati de parinti care nu doresc sa isi indeplineasca responsabilitatile.