Despre venirea lui Ilie

Întrebare:

Ceea ce a prevestit Maleahi (cap. 3şi 4) se referă la prima venire a lui Isus sau la a 2-a (pentru mine este sigur căci pentru prima, căci numai aici se spune despre venirea lui Ilie, despre care se confirma mai apoi…).Cum explicaţi faptul căci n-a venit Ilie, dar a venit Ioan Botezătorul. Şi de ce n-a ars ziua aceea ca focul când a venit Isus? Daca presupuneţi că se vorbeşte la figurat, ce înseamnă atunci? Si in baza la ce temei hotărâţi ce este figurat si ce este adevărat, de ce se crede atunci că in Apocalipsa este in sens direct?
Daca îmi daţi o explicaţie mai logica decât ceea care o cunosc, poate o sa înţeleg mai bine punctul vostru de vedere…

Întroducere:

Capitolele 3 şi 4 din cartea Maleahi sunt profetice şi trebuiesc tratate respectiv. La interpretarea unui text profetic trebuie să respectăm regulile de interpretare a unui text profetic. Iată câteva reguli, care ne vor ajuta să înţelegem capitolele 3 şi 4 din Maleahi:

1. prorocii nu întotdeauna arată la intervalul de timp între evenimente. În aceeaşi frază se poate vorbi despre evenimente cu interval de mii de ani între ele.

Un exemplu bun în acest sens este Isaia 61:1-3

,,Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi, terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.”

La prima citire s-ar părea că este vorba despre o singură perioadă de timp, când Dumnezeu va arăta îndurare faţă de unii şi va pedepsi pe alţii. Totuşi, în acest text se vorbeşte despre două perioade de timp: un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru. Lucrul acesta îl vedem clar la Luca 4:16-21 unde găsim scris:

(Isus) A venit în Nazaret, unde fusese crescut şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească, şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimes să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului, şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El. Atunci a început să le spună: ,,Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe cari le-aţi auzit.”

Vedem că Domnul Isus nu a citit până la sfârşit fraza din Isaia 61:2, ci s-a oprit la jumătate de frază şi a spus că cuvintele acestea din Scriptură s-au împlinit şi anume cuvintele cu privire la anul de îndurare, dar nu şi cu privire la ziua de răzbunare. Începând cu a doua jumătate a versetului doi avem o prorocie despre a doua venire a Domnului Isus şi anume despre Ziua Domnului, când Dumnezeu va răzbuna pe poporul Său: va pedepsi pe cei răi şi va binecuvânta poporul Său.

Pentru a ne putea orienta în prorocii, este important să cunoaştem cartea Daniel (care ne prezintă un schelet a istoriei omenirii şi în care se înscriu foarte bine toate prorociile din Scripturi) şi Apocalipsa (care descrie cu de amănuntul evenimentele din ultima săptămână a lui Daniel – cea de a 70 săptămână rânduită pentru poporul Israel).

2. în prorocii evenimentele nu întotdeauna sunt prezentate în ordine cronologică.

Exemplu bun în acest sens este Isaia 65:17-25. La versetul 17 autorul vorbeşte despre un pământ nou şi un cer nou, unde după cum ştim nu va fi nici păcat şi nici moarte. Iar în versetele 18-20, scrie că „cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr, şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos.” Aici se vorbeşte despre împărăţia de o mie de ani, care cronologic este înaintea judecăţii de apoi şi respectiv înainte ca să fie creat cerul nou şi pământul nou.

3. prorociile întotdeauna trebuiesc privite literar cu excepţia cazurilor când este evident că în text sunt folosite figuri de stil.
4. Scripturile nu se contrazic singure. Dacă ceva nu-ţi este clar, aceasta nu înseamnă că Scripturile se contrazic.

De exemplul la Ioan 3:17 scrie că

„Dumnezeu, în adevăr, n-a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.”,

iar la Ioan 5:22 scrie

„Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului”

şi la Matei 19:28 scrie:

„Isus le-a răspuns: ,,Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, cari M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie, şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.”

La prima vedere se pare că Ioan 3:17 vine în contradicţie cu celelalte două versete citate mai sus. Totuşi, nu este aşa, fiindcă primul verset vorbeşte despre prima venire a Domnului Isus, iar celelalte două – despre a doua venire a Domnului Isus, când va veni pentru judecată.

Când ceva nu-ţi este clar, nu te grăbi să-şi faci concluzii greşite. Cercetează Scripturile şi roagă-L pe Dumnezeu să-ţi descopere adevărurile Sale. Apocalipsa este „Descoperirea lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întâmple în curând.” şi totuşi, mulţi cred că mai încurcată carte ca Apocalipsa nu există şi că este imposibil să înţelegi cartea aceasta. Aşa un concept este absolut greşit. Această carte a fost scrisă ca robii lui Dumnezeu să cunoască viitorul, planul lui Dumnezeu pentru omenire. De la noi se cere să o cercetăm, dar nu cu înţelepciunea noastră, ci cu ajutorul autorului acestei cărţi, adică a lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este cel care ne „va învăţa toate lucrurile” (Ioan 14:26) şi ne „va descoperi lucrurile viitoare” (Ioan 16:13).

Interpretarea capitolelor 3 şi 4 din Maleahi.

1. Maleahi 3:1 vorbeşte despre prima venire a Domnului Isus, când Domnul a venit să vestească un an de îndurare (Isaia 61:2, Ioan 3:17):

Iată, voi trimete pe solul Meu, el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi, iată că vine, zice Domnul oştirilor.

Solul Domnului care avea să pregătească calea înaintea Lui este Ioan Botezătorul:  

După cum este scris în proorocul Isaia: ,,Iată, trimet înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea… Glasul celui ce strigã în pustie: ,,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările,” a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Marcu 1:2-4

Iar la Luca 1:16-17 scrie că Ioan Botezătorul a venit în duhul şi puterea lui Ilie:

El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.”

Apropo, textul din Luca, citat mai sus, şi Maleahi 3:1 dovedesc că Domnul Isus este Dumnezeu.

Matei 26:27-28 ne arată că Domnul Isus este Solul Noului Legământ:

Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: ,,Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.

2. Maleahi 3:2-5 vorbeşte despre a doua venire a Domnului Isus, când va veni pentru judecată.

Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămânea în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia nălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite. Atunci darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară. Mă voi apropia de voi pentru judecată, şi Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, cari asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin, şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor.

Fiţi de acord că prima venire a Domnului Isus toată lumea a suportat-o foarte uşor. În schimb cine va suporta a doua Sa venire, când va veni pentru judecată?

3. Ilie va veni înainte de Ziua Domnului. (Cum se raportează a doua venire a Domnului Isus la Ziua Domnului puteţi citi în articolul „Ce spun Scripturile despre răpirea Bisericii şi Ziua Domnului”).

Începând cu versetul 17 din capitolul 3 şi până la sfârşitul capitolului 4 se vorbeşte despre Ziua Domnului:

Maleahi 3:14b-4:6 … şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui. ,,Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujeşte. Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte.” ,,Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi, vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură. Dar pentru voi, cari vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi supt aripile Lui; veţi ieşi, şi veţi sări ca viţeii din grajd. Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa supt talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor. Aduceţi-vă aminte de legea lui Moise, robul Meu, căruia i-am dat în Horeb, rânduieli şi porunci, pentru tot Israelul! Iată, vă voi trimete pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem.

Dacă doriţi să cunoaşteţi mai multe despre Ziua Domnului vă propun să studiaţi cărţile Daniel şi Apocalipsa. (Apropo, eu numai am început să predau cartea Daniel într-un grup). Vreau pe scurt doar să menţionez că Ziua Domnului este o perioadă de timp, nu doar o zi, şi va începe la jumătatea celei de a 70 săptămâni a lui Daniel (Daniel 9:24-27). 69 de săptămâni (7+62) hotărâte pentru poporul Israel şi pentru Ierusalim s-au împlinit înainte de răstignirea Domnului Isus (Daniel 9:26). Acum trăim „vremurile neamurilor” (Luca 21:24) după care va veni ultima săptămână din cele 70 de săptămâni rânduite pentru Israel:

Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea până va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: ,,Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. (Romani 11:25-26)

În prima jumătate a acestei ultime săptămâni va fi restabilită închinarea la Templu. Ceea ce înseamnă că Templu deja fi reconstruit. La Apocalipsa 11 găsim scris despre doi martori a lui Dumnezeu, care vor restabili închinarea la Templu. Se pare că unul din ei este Ilie. De ce? Pentru că cei doi martori au restabilit închinarea la Templu, pe de o parte, iar pe de alta, imediat după moartea, învierea şi înălţarea lor la cer, este anunţată venirea Zilei Domnului:

Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, cari stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ, şi s-au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: ,,Îţi mulţămim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!” (Apocalipsa 11:16-18)

  • alexandru
    Mulţumesc, acum m-am lămurit şi eu.
  • Ma bucur. Dumnezeu sa te binecuvanteze.
  • manolova
    eu am pus un comentariu,dar nu am inteles ce s-a intimplat,nu a ajuns la dvs?Sau dvs nu doriti sa-l puneti,in acest caz ar trebui de argumentat care este cauza caci nu doriti sa-l puneti...!?
    incerc sa-l mai postez inca o dta in caz caci nu a ajuns la dvs....
    Va multumesc pentru raspuns dna Anastasia,acum o sa cunosc punctul dvs de vedere,cu toate caci eu o sa-mi mentin parerea mea.Deci dint cite am inteles dvs confirmati caci prevestirea lui Maleahi 4:5 este pentru venirea Zilei Domnului...Atunci unde se spune despre venirea lui Ilie inaintea lui Isus,despre care insusi Isus marturiseste in Matei 11:9 Atunci ce ati iesit sa vedeti? Un proroc? Da, va spun, si mai mult decat un proroc;
    11:10 caci el este acela despre care s-a scris: Iata, trimit inaintea fetei Tale pe solul Meu, care Iti va pregati calea inaintea Ta.
    11:11 Adevarat va spun ca, dintre cei nascuti din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decat Ioan Botezatorul. Totusi, cel mai mic in Imparatia cerurilor este mai mare decat el.
    11:12 Din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum, Imparatia cerurilor se ia cu navala, si cei ce dau navala, pun mana pe ea.
    11:13 Caci pana la Ioan au prorocit toti prorocii si Legea.
    11:14 Si, daca vreti sa intelegeti, el este Ilie, care trebuia sa vina. Deci Isus marturiseste despre Ilie,dar dvs negati acest lucru...Incepind chiar incepind cu capitolul 3:1(Maleahi)Iata, voi trimite pe solul Meu; el va pregati calea inaintea Mea. Si deodata va intra in Templul Sau Domnul pe care-L cautati: Solul legamantului, pe care-L doriti; iata ca vine, zice Domnul ostirilor....si sfirsind cu capitolul 4 se spune despre ceea ce Isus vorbeste...Dvs rupeti versetul Mal 3:1 si-l puneti la prima venire,iar celelalte la Ziua Domnului...,insa Isus nu a rupt dar a vorbit intr-un context despre versetul Mleahi 3:1 si 4:5...Deci oricum multe lucruri din Biblie nu trebuie sa le pricem literal pentru ca sunt lucruri care se vorbesc la figurat(cum ar fi focul- care reprezinta Cuvintul lui Dumnezeu...).Va multumesc si Domnul sa va Binecuvinteze,dar oricum cred caci la aceste lucruri trebuie de mai reflectat...
  • Draga Raisa,

    Eu am raspuns la intrebarea ta. Este alegerea ta sa primesti sau nu. La intrebarea care ai pus-o in acest comentariu, eu am raspuns in articol.
  • manolova
    Draga,Anastasia, va multumesc pentru straduinta de a lamuri lucrurile,dar
    intrebarea referitor la Ilie nu este lamurita in articolul dvs,sau eu nu
    inteleg,iata dvs spuneti caci versetul Maleahi 3:1 este despre Ioan si asta
    sigur este corect,in Luca se spune caci Ioan vine cu puterea si duhul lui
    Ilie,caci asta s-a spus la nasterea sa, dar marturia lui Isus despre Ilie se
    atribuie la Maleahi 4:5,pentru caci evreii nu stiuau despre Ioan caci el
    este cu puterea si duhul lui Ilie,ceea ce insasi Ioan a negat, si toti ii
    spuneau lui Isus caci in scripturi scrie caci mai intii trebuie sa vina Ilie
    si-l intrebau pe Isus unde este Ilie,Isus este de acord cu faptul caci mai
    intii trebuie sa vina Ilie si el a spus caci Ioan este Ilie....Toate acestea
    se refera din VT si nu de la nasterea lui Ioan,de aceea trebuie sa fie scris
    in VT despre venirea lui Ilie ca sa se adevereasca discutiile lui Isus cu
    ucenicii si israelitii despre venirea lui Ilie...Mat 11:14,Mat 17:11-12!?
  • Draga Raisa,

    si care este explicarea ta la aceste doua capitole din maleahi? Sunt
    curioasa sa aflu, mai ales ca (din comentariile tale) am vazut ca nu
    ai cunostinte elementare din Biblie.
  • manolova
    Draga,Anastasia,spuneti-mi va rog cum credeti Ioan este Ilie?
  • Ioan Botezatorul a venit in duhul si puterea lui Ilie. Asa cum este
    scris. El nu a
    mintit evreilor cand le-a spus ca nu este Ilie la Ioan 1:21
    "si ei l-au întrebat: "Dar cine esti? Esti Ilie?" si el a zis: "Nu
    sînt!".
    Biblia trebuie tratata ca un tot intreg si nu cu bucatica. Ea vorbeste
    clar despre instaurarea imparatiei lui Israel si aceasta se va
    intampla. Dar se va intampla la a doua venire a Domnului Isus. Multi
    sunt de parere ca ramasita lui Israel, despre care este scris ca va fi
    mantuita, este
    biserica. Totusi, nu este o minune ca dupa aproape 2000 de
    ani de la disparitia Israelului ca stat, acum (necatand la toata opozitia
    care o are de jur imprejur) Israelul s-a format ca stat?! Nu este
    aceasta o minune?
  • manolova
    Draga Anastasia o sa va spun parerea mea,si o sa raspund pe rind la
    celelalte...deci despre Ilie...

    În timpul perioadei regatelor unite idealul lui Dumnezeu pentru templul
    Său sfânt a fost zădărnicit de satan prin greşeala săvârşită de regele
    Solomon (Parelele 3). Pentru a restaura templul şi pentru a deschide calea
    către venirea lui Mesia – care reprezintă întruparea templului – Dumnezeu a
    trimis patru profeţi principali şi doisprezece profeţi secundari în Israel
    şi a lucrat prin ei pentru a purifica Israelul de toate influenţele
    satanice. Dincolo de acestea, Dumnezeu l-a trimis pe profetul Ilie să îi
    confrunte pe profeţii lui Baal pe muntele Carmel; acesta i-a înfrânt cu
    puterea lui Dumnezeu şi a dărâmat altarele lor închinate lui Baal. Cu toate
    acestea, Ilie a urcat la ceruri într-un car arzător, într-un vârtej de vânt
    (4 Regi 2:11), înainte ca el să îşi încheie misiunea divină. Forţa lui satan
    a reînviat şi a continuat să atace providenţa lui Dumnezeu. Calea lui Mesia
    nu putea fi clădită fără a înlătura toate influenţele lui Satan. Astfel,
    înainte ca Isus să poată împlini idealul întrupării templului, un alt profet
    trebuia să moştenească şi să realizeze misiunea neterminată a lui Ilie, de a
    distruge legăturile oamenilor cu satan. Datorită acestei necesităţi a
    providenţei, profetul Maleahi a prevestit a doua venire a lui Ilie (Mal.
    4:5).

    Poporul evreu, care credea în profeţiile Scripturii, aştepta cu ardoare
    venirea lui Mesia. Şi ar trebui să ştim că ei aşteptau cu aceeaşi ardoare şi
    întoarcerea lui Ilie. Aceasta deoarece Dumnezeu le dăduse o promisiune clară
    prin profetul Maleahi, că îl va trimite pe profetul Ilie înainte de venirea
    lui Mesia, pentru a pregăti calea Domnului. Ilie a urcat în ceruri cu vreo
    850 de ani înainte de naşterea lui Isus; din acel moment el se afla în lumea
    spirituală. Ne este cunoscută istoria Transfigurării, atunci când Ilie şi
    Moise au apărut ca spirite în faţa discipolilor lui Isus (Luc. 9:28-36).
    Mulţi evrei credeau că Ilie va coborî din ceruri în acelaşi mod în care a
    urcat. Precum există creştini în zilele noastre care îşi îndreaptă privirea
    spre cer aşteptând ca Isus să vină pe nori, evreii din timpurile lui Isus,
    la fel, se uitau la cer, aşteptând cu nerăbdare venirea lui Ilie.

    Cu toate acestea, înainte de a auzi vreo veste despre revenirea lui Ilie
    ca să împlinească profeţia lui Maleahi, dintr-odată a apărut Isus afirmând
    că el este Mesia. Nu este de mirare că apariţia lui Isus şi declaraţia lui
    au aruncat Ierusalimul într-o mare confuzie. Oriunde mergeau discipolii lui
    Isus, erau asaltaţi cu întrebarea despre Ilie, care trebuia să apară primul.
    Lipsindu-le un răspuns potrivit, discipolii s-au adresat lui Isus
    întrebându-l: „Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi
    Ilie?” (Mat. 17:10) Isus le-a răspuns că Ioan Botezătorul era chiar Ilie,
    cel pe care oamenii îl aşteptau (Mat. 17:12-13). Deoarece discipolii aveau
    deja credinţa că Isus este Mesia, ei au acceptat mărturia lui că Ioan
    Botezătorul este Ilie. Însă cum era posibil ca ceilalţi oameni, care nu îl
    cunoşteau pe Isus, să accepte această afirmaţie controversată? Însuşi Isus
    nu se aştepta ca ei să o accepte cu uşurinţă, şi de aceea a spus: „Şi dacă
    voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină.” (Mat. 11:14) Ceea ce
    i-a îngreunat pe evrei să creadă afirmaţia lui Isus a fost negarea lui Ioan
    Botezătorul făcută ceva mai devreme. Ioan a insistat asupra faptului că el
    nu este Ilie: „Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie?’ Zis-a el: Nu
    sunt.” (Ioan 1:21).Sunt mai multe argumente pentru faptul caci Ioan asa a
    spus ,daca doriti o sa va trimet mai tirziu toate argumentele...Deci trebuie
    s tinem cont de faptul caci evreii stiau VT,si ei nu stiau caci va fi a doua
    venire pina n-a spus Isus despre asta,de aceea toate profetiile care erau
    acolo ei le intelegeau numai pentru venirea lui Messia(adica unica
    venire),pe timpul lui Isus erau diferite dezbinari in privinta VT,unii
    credeai caci Isus se va naste,dupa cum este scris in Isaia caci se va naste
    in Betleem...,dar altii credeau caci va veni pe norii cerului,dupa cum spune
    Daniel, de aceea era multa confuzie la ei...(asta eu le-am citi mai inainte
    din Biblia cu explicatii,acolo se spune despre istorie si despre diferite
    dezbinari care erau pe atunci...de ex. saducheii,fariseii...s.a.,argument
    concret nu pot sa va aduc,dar ginditi-va si dvs,ce puteau ei crede cind in
    VT intr-un loc se spune caci se va naste,in altul se spune caci va veni pe
    nori...Dar iata despre venire lui Ilie toti erau constienti si stiau cum a
    murit si asa il asteptau sa vina....
  • manolova
    Maleahi, prevestind venirea lui Isus, vorbea despre o zi în care totul va
    arde în focul judecăţii (Mal. 3:19). Isus a venit pe lume pentru a săvârşi
    judecata, spunând, „spre judecată am venit în lumea aceasta” (Ioan 9:39,
    Ioan 5:22); el a mai spus, „Foc am venit să arunc pe pământ” (Luca 12:49).
    „Focul” reprezintă aici mijlocul prin care se face judecata pe care Isus a
    venit să o săvârşească pe lume. Cu toate acestea, nu există nici o mărturie
    precum că Isus ar fi judecat lumea cu foc propriu-zis. Versetele care se
    referă la foc trebuie să fie simbolice. Este scris, „Cuvântul Meu nu este
    el, oare, ca un foc, zice Domnul?” (Ier. 23:29) Astfel, judecata prin foc
    reprezintă judecata prin Cuvântul lui Dumnezeu.

    Să privim câteva dintre exemplele biblice cu privire la judecata prin
    intermediul Cuvântului: „Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte
    cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus
    acela îl va judeca în ziua cea de apoi.” (Ioan 12:48). „Şi atunci se va
    arăta cel fără de lege, pe care Domnul Isus îl va ucide cu suflarea gurii
    Sale” (II Tes. 2:8), adusă prin cuvântul său. Mai mult decât atât, „Pe cel
    aprig îl va bate cu toiagul gurii Lui şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe
    cel fără de lege.” (Isa. 11:4). „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel
    ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de
    la moarte la viaţă” (Ioan 5:24). Rezultă că judecata prin foc pe care a
    venit Isus să o aducă este judecata prin Cuvânt.

    Care este motivul prin care Isus judecă prin intermediul Cuvântului?
    Oamenii au fost creaţi prin Cuvânt (Ioan 1:3). Idealul creaţiei lui Dumnezeu
    a fost ca primii oameni să împlinească scopul cuvântului devenind
    întruchiparea Cuvântului. Insă ei nu au păstrat Cuvântul lui Dumnezeu şi au
    decăzut, astfel eşuând în împlinirea scopului Cuvântului. Din acel moment
    Dumnezeu a încercat să împlinească scopul Cuvântului recreând oamenii
    păcătoşi prin intermediul Cuvântului. Acest lucru reprezintă providenţa de
    restaurare pe baza adevărului, a Cuvântului, aşa cum este revelat în
    Scripturi. Este scris: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între
    noi şi am văzut slava Lui, slava ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi
    de adevăr.” (Ioan 1:14). Isus a întruchipat în întregime Cuvântul. El va
    veni din nou ca etalon al judecăţii prin Cuvânt şi va judeca măsura în care
    umanitatea a îndeplinit scopul cuvântului. Judecata, în acest context,
    contribuie la atingerea scopului restaurării, şi anume la realizarea
    scopului Cuvântului. Astfel, în decursul providenţei, Cuvântul trebuie
    stabilit drept criteriu prin care poate fi înfăptuită judecata. Isus
    lamenta: „Foc venit-am să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum
    aprins!” (Luca 12:49). Ca întruchipare a Cuvântului (Ioan 1:14), el era
    întristat de faptul că poporul Israel nu a primit cuvintele dătătoare de
    viaţă pe care le-a proclamat.

    Prin urmare, timpurile lui Isus la fel au fost Ultimele Zile. Din acest
    motiv Isus a spus că a venit să aducă judecata (Ioan 5:22), şi Maleahi a
    prevestit venirea lui Isus: „Căci iată vine ziua care arde ca un cuptor. Şi
    toţi cei trufaşi şi care făptuiesc fărădelegea vor fi ca paiele, iar ziua
    care vine îi va arde… şi nu va rămâne din ei nici rădăcină, nici ramuri”
    (Mal. 3:19).**

    Isus a venit să restaureze lumea originară, ideală. Cu toate acestea, atunci
    când poporul Israel nu a crezut în el, partea umană de responsabilitate a
    rămas neîmplinită. Aceasta a însemnat că împlinirea voinţei lui Dumnezeu a
    trebuit să fie amânată până la a Doua Venire a lui Hristos.
  • Tu ai adus toate textele din Scripturi care vorbesc despre judecata care o va face Domnul Isus pe pamint. Totusi Biblia spune despre prima venire a Domnului Isus ... Dumnezeu într-adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.(Ioan 3:17).
  • manolova
    raspunsul l-am pus in ordinea cuvenita,caci se face confuzie...
  • manolova
    Totusi Isus spune caci el este Ilie...,si de fapt insasi dvs tratati la fel
    Biblia pe fragmente....
    Eu am folosit sfatul dvs si am mai citit o data cartea lui
    Daniel,Maleahi,Matei si citesc inca Apocalipsa ,practic intotdeauna citesc
    Biblia,iar dvs afirmati caci nu am cunostinte elementare despre Biblie,imi
    pare rau de acest lucru...Poprul lui Israel intr-adevar a suferit si acum
    s-a facut ca stat,sugur ei au fost imprastiati si nu au existat ca stat caci
    au platit rascumparare pentru greseala facuta,pentru caci l-au rastignit pe
    Isus,dar peste 2000 de ani acum,adica daca nu ma insel in 1948(mai),au
    capatat independenta,caci deja s-a sfirsit rascumpararea lor,pentru ca noi
    suntem in ultimele zile...
  • Care sunt ultimele zile despre care vorbesti? Ce trebuie sa se intample in aceste ultime zile?
  • manolova
    Ultimele Zile reprezintă acest timp, când lumea malefică aflată sub
    stăpânirea lui Satan este transformată într-o lume ideală, aflată sub
    stăpânirea lui Dumnezeu. Iadul de pe pământ va fi transformat în Împărăţia
    Cerurilor pe pământ. Prin urmare, nu va fi o zi a spaimei atunci când lumea
    va fi distrusă de catastrofe globale, aşa cum au crezut mulţi creştini. De
    fapt, va fi o zi a bucuriei, când speranţa nutrită de întreaga omenire,
    dorinţa tuturor epocilor se va realiza.

    Din momentul în care oamenii au căzut, Dumnezeu a încercat de mai multe
    ori să împlinească providenţa Sa de a pune capăt lumii păcătoase şi a
    restaura lumea originară a binelui. Cu toate acestea, la fiecare încercare,
    oamenii au eşuat în îndeplinirea părţii lor de responsabilitate, zădărnicind
    astfel voia lui Dumnezeu în întregime. De aceea providenţa legată de
    Ultimele Zile s-a repetat de câteva ori. Acest lucru poate fi confirmat de
    studiul atent al Bibliei.

    *Timpurile lui Noe au reprezentat Ultimele Zile*

    Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot
    omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde
    de pe pământ.” (Fac. 6:13). Aceasta indică faptul că zilele din timpul lui
    Noe erau Ultimele Zile. Dumnezeu a vrut să distrugă lumea malefică şi
    coruptă care fusese condusă de Satan din timpurile căderii omului. El
    intenţiona să cureţe odată şi pentru totdeauna prin potop istoria păcătoasă,
    evaluată biblic drept o mie şase sute de ani. După aceea, Dumnezeu
    intenţiona să ridice familia lui Noe, care Îl slujea numai pe El, şi să
    renască lumea domniei lui Dumnezeu pe fundamentul credinţei lor. În acest
    mod timpul lui Noe poate fi considerat drept Ultimele Zile . Cu toate
    acestea, atunci când Ham, cel de-al doilea fiu al lui Noe, a comis un păcat
    ce reconfirma căderea, familia lui Noe nu a putut împlini partea sa de
    responsabilitate ca reprezentant al umanităţii, şi voia lui Dumnezeu a fost
    zădărnicită (Fac. 9:22).

    *Timpurile lui Isus au reprezentat Ultimele Zile*

    ** Dumnezeu a predestinat împlinirea voinţei Sale; aşadar, scopul
    providenţei de restaurare este neschimbat şi va fi realizat în mod neapărat
    . Din acest motiv, chiar dacă providenţa de restaurare nu a fost realizată
    prin intermediul lui Noe, Dumnezeu a chemat alţi profeţi să pregătească din
    nou fundamentul credinţei. Pe acest fundament Dumnezeu l-a trimis pe Isus să
    învingă domnia răului care a înrobit această lume şi să pună bazele unei
    lumi ideale, în centru cu Dumnezeu. Prin urmare, timpurile lui Isus la fel
    au fost Ultimele Zile. Din acest motiv Isus a spus că a venit să aducă
    judecata (Ioan 5:22), şi Maleahi a prevestit venirea lui Isus: „Căci iată
    vine ziua care arde ca un cuptor. Şi toţi cei trufaşi şi care făptuiesc
    fărădelegea vor fi ca paiele, iar ziua care vine îi va arde… şi nu va rămâne
    din ei nici rădăcină, nici ramuri” (Mal. 3:19).**

    Isus a venit să restaureze lumea originară, ideală. Cu toate acestea, atunci
    când poporul Israel nu a crezut în el, partea umană de responsabilitate a
    rămas neîmplinită. Aceasta a însemnat că împlinirea voinţei lui Dumnezeu a
    trebuit să fie amânată până la a Doua Venire a lui Hristos.

    *Timpurile Celei de-a Doua Veniri a lui Hristos reprezintă Ultimele Zile*

    Atunci când necredinţa poporului ales l-a făcut pe Isus să urmeze calea
    crucii, el a putut realiza numai salvarea spirituală. Rămâne ca el să se
    reîntoarcă şi să realizeze scopul providenţei de restaurare spirituală şi
    fizică, precum şi să restaureze Împărăţia Cerurilor pe pământ. Prin urmare,
    timpul Celei de-a Doua Veniri a lui Hristos reprezintă de asemenea Ultimele
    Zile. Din acest motiv Isus a spus: „Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot
    aşa va fi şi în zilele Fiului Omului” (Luca 17:26) şi a prevestit că vor
    avea loc multe calamităţi naturale la revenirea lui pe pământ. (Mat.
    24:7,29)
  • manolova
    *Versetele biblice privind semnele Ultimelor Zile*

    Mulţi creştini cred că în Ultimele Zile vor avea loc numeroase calamităţi
    naturale şi schimbări radicale, dincolo de imaginaţia omului modern,
    literalmente, aşa cum este scris în Biblie. Totuşi, dacă ei ar fi înţeles că
    istoria umană este istoria providenţei lui Dumnezeu, care se ocupa de
    restaurarea lumii la starea originară intenţionată de Dumnezeu în momentul
    creaţiei, atunci ar şti că semnele Ultimelor Zile prevestite în Biblie nu
    vor avea loc literalmente. Să cercetăm ce simbolizează de fapt prorocirile
    legate de Ultimele Zile.

    *Cerul şi pământul vor fi distruse, şi vor fi create un nou cer şi un nou
    pământ*

    Este scris că Dumnezeu S-a hotărât să distrugă pământul în timpurile lui Noe
    (Fac. 6:13). Timpurile lui Noe reprezentau Ultimele Zile, şi totuşi lumea nu
    a fost distrusă. Pământul este etern, după cum indică versetele următoare:
    „Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna!” (Ecl. 1:4);
    „El a construit altarul asemenea cerurilor înalte, asemenea pământului, pe
    care l-a alcătuit pentru totdeauna” (Ps. 78:69). Pământul a fost creat ca
    partener obiect al lui Dumnezeu. Dumnezeu, Partenerul subiect, este etern;
    în mod corespunzător, pământul, partenerul obiect, trebuie la fel să fie
    etern. Atotputernicul Dumnezeu nu ar fi fost mulţumit cu crearea unei lumi
    atât de fragile ce ar putea dispărea din cauza lui Satan. Care este atunci
    semnificaţia profeţiilor legate de distrugerea pământului în Ultimele Zile?
    De exemplu: „Cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se
    vor topi! Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ
    nou, în care locuieşte dreptatea.” (II Petru 3:12-13), „Şi am văzut cer nou
    şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut.”
    (Apoc. 21:1)* *

    A distruge o naţiune înseamnă a-i răsturna suveranitatea, în timp ce a
    ridica o naţiune nouă înseamnă a stabili o nouă suveranitate. În acelaşi mod
    profeţiile care spun că cerul şi pământul vor fi distruse semnifică faptul
    că tirania lui Satan va fi răsturnată. A crea un nou cer şi un nou pământ
    înseamnă a restaura domnia lui Dumnezeu bazată pe Hristos, în cer şi pe
    pământ.
  • manolova
    *Morţii care se ridică din mormintele lor*

    * *Este scris în Biblie precum că în Ultimele Zile morţii se vor ridica din
    mormintele lor: „la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu… cei
    morţi întru Hristos vor învia întâi” (I Tes. 4:16).

    Putem înţelege sensul acestei profeţii prin cercetarea unui eveniment
    similar, atunci când morţii s-au ridicat din morminte în timpul morţii lui
    Isus: „Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au
    sculat. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea
    sfântă şi s-au arătat multora” (Mat. 27:52-53).

    Acest verset nu semnifică literalmente că corpurile descompuse ale
    sfinţilor s-au ridicat din mormintele lor . Dacă trupurile fizice ale
    sfinţilor din epoca Vechiului Testament s-ar fi ridicat în realitate din
    mormintele lor şi ar fi apărut în faţa multor oameni din Ierusalim, ei le-ar
    fi mărturisit oamenilor cu siguranţă despre Isus, de vreme ce ştiau deja că
    acesta este Mesia. După auzirea unei asemenea mărturii, cine dintre
    locuitorii Ierusalimului nu ar mai fi crezut în Isus cel crucificat? În
    plus, dacă sfinţii s-ar fi ridicat în realitate din morminte în carne şi
    oase, atunci cu siguranţă faptele lor ar fi fost consemnate în Biblie. Cu
    toate acestea, nu găsim astfel de mărturii.
    Ce vrea să spună Scriptura atunci când menţionează că corpurile sfinţilor
    s-au ridicat din mormintele lor? Această menţiune a fost făcută de către cei
    care au fost capabili să perceapă spiritele sfinţilor din trecut care au
    fost restaurate spiritual şi au apărut pe pământ. În mod asemănător, Moise
    şi Ilie au apărut pentru un scurt moment ca spirite în faţa lui Isus pe
    Muntele Transfigurării (Mat. 17:3). Ce simbolizează „mormântul”? Spaţiul
    spiritelor formă, locul lumii spirituale în care se aflau spiritele
    Vechiului Testament, arată a fi un loc întunecat atunci când este privit din
    rai – sfera lumii spirituale deschise de către Isus. De aceea este numită
    mormânt. Spiritele acestor sfinţi au trăit toate în această regiune
    inferioară a lumii spirituale înainte ca ele să apară în faţa credincioşilor
    sensibili spiritual de pe pământ.
  • manolova
    *Oamenii de pe pământ vor urca să-l întâlnească pe Domnul în văzduh*
    „După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei,
    în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu
    Domnul.” (I Tes. 4:17)

    „Văzduhul” menţionat în acest verset nu se referă la cerul de deasupra
    creştetelor noastre. În Biblie‚”pământul” este adesea un simbol pentru lumea
    decăzută aflată sub stăpânirea răului, în timp ce „Cerul” este adesea un
    simbol pentru lumea fără de păcat a domniei binelui. Dumnezeu Cel
    omniprezent cu siguranţă Se află peste tot în lume, cu toate acestea, noi ne
    rugăm „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri” (Mat. 6:9). Cu toate că Isus s-a
    născut pe pământ, despre el se spune că este „Cel ce S-a coborât din cer,
    Fiul Omului” (Ioan 3:13). Întâlnirea cu Domnul în văzduh înseamnă că sfinţii
    îl vor primi pe Domnul în lumea domniei binelui, atunci când Hristos va veni
    din nou şi va restaura Împărăţia Cerurilor pe pământ prin distrugerea
    împărăţiei lui Satan.
  • manolova
    Sunt foarte multe versete care confirma Ultimele Zile :
    Isus a spus că în Ultimele Zile „soarele se va întuneca şi luna nu va mai
    da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer” (Mat. 24:29). Aici tot este
    explicatie,daca doriti pot sa va expun....
    „Cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi!”
    2Pet. 3:12...sunt mai multe despre foc,semnificatia focului am explicat-o
    mai sus....Si mai sunt versete care vorbesc despre ultimele zile....
  • manolova
    Draga Anastasia,eu la sfirsitul unui coment am scris,caci din istorie am
    citit caci erau multe dezbinari la istraeliti inca pe vremea lui
    Isus(saducheii,fariseiii...s.a.),multi stiau si asteptau sa se nasca Isus
    dupa cum se spune in VT din Betleem,dar altii credeau caci o sa vina din
    cer,pentru caci sunt diferite profetii si nimeni nu stia caci o sa fie a
    doua venire,toti asteptau numai unica prima venire...Sa va spun eu chiar
    citisem in Biblia cu explicatii tot de la Biserica Baptista,acolo se spune
    mai desfasurat despre Istorie...,dar pina la urma nu asta este mai
    important,un lucru sigur era caci toti asteptau sa vina ILie mai inti,dar
    cum credeti caci asteptau sa vina Ilie?In felul cum s-a dus asa sa vina,el
    s-a ridicat la cer,inseamna ca-l asteptau din cer si nicidecum nu asteptau
    sa vina Ioan in loc de Ilie,macar caci lui Ioan i s-a spus caci va avea
    puterea si duhul lui Ilie...Despre faptul caci evreii asteptau sa vina Ilie
    scrie in Noul Testament(asta am scris de multe ori mai sus).Isus afirma clar
    caci Ioan este Ilie...
    Si de fapt asta a fost pricina de poticnire a evreilor ca sa nu creada in
    Isus caci el este Messia,si apoi celelalte...Ei asteptau sa vina ca
    rege,semintia lui David, ca sa-i salveze si imparatia lor sa fie mare care
    nu va avea sfirsit,oare nu asta spuneau profetiile,si in VT si in NT(cind
    i-a spus ingerul Mariei),cred caci n-aveti nevoie sa va selectez versetele
    caci le stiti foarte bine...Ei asteptau sa vina intr-un mod miraculos...de
    aceea nu vroiau sa-l accepte...asteptarile lor erau altele...
  • manolova
    Mulţi creştini susţin că profeţia lui Daniel priveşte cea de a Doua Venire a lui Hristos. Cu toate acestea, în Epoca Vechiului Testament, Dumnezeu a lucrat pentru a împlini întregul scop al providenţei de restaurare prin venirea lui Isus, aşa cum atestă şi Biblia: „Căci până la Ioan au prorocit toţi proorocii şi Legea.” (Matei 11:13) şi „Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.” ( Romani 10:4) Prin urmare, înainte ca Isus însuşi să înceapă a vorbi despre întoarcerea lui, nimeni nici măcar nu şi-a imaginat o a Doua Venire. Este evident că nici unul dintre Evreii acelui timp nu s-a gândit că acest verset al lui Daniel se referea la altceva, decât la ceea ce credeau ei că este prima şi unica venire a lui Mesia.
    Contrar aşteptărilor multor Evrei credincioşi care s-au bazat pe Biblie crezând că Mesia va veni pe nori cu semne şi minuni din ceruri, Isus s-a născut pe pământ, ca un copil al unei familii sărmane. Aşadar, trebuie să reexaminăm Biblia din perspectiva că cea de a Doua Venire a lui Hristos s-ar putea să nu aibă loc într-un mod miraculos. Ea poate, de fapt, să aibă loc în acelaşi mod ca Prima venire.De fapt israelitii fiind siguri de profetia lui Daniel si Maleahi si fiind siguri de prima si unica venire a lui Mesia,de aceea nici nu l-au primit pe Isus si nici nu-l recunosc pina in ziua de azi...
    Cartea lui Daniel se aseamana cu Apocalipsa,din cauza caci istoria se repeta,prezicerea lui Daniel este pentru prima venire a lui Isus,insa din cauza caci poporul Israel nu si-a implinit responsabilitatea,Providenta lui Dumnezeu se amina pina la a Doua venire a lui Mesia...(apropo,spuneti caci trebuie sa intelegem totul literal,dar insasi dvs spuneti caci 70 de saptamini sunt perioade...lucru interesant nu-i asa...adica zilele poate sa fie perioade,precum si cele 6 zile de la creare tot poate sa fie perioade si mai ales caci nustiu cum zilele in Biblie se incep cu seara si apoi dimineata...." Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi. ",care de fapt deja putea fi si ziua a doua...apoi Daniel spune despre 2300 de seri si dimineti...)...Deci lucrurile acestea se vorbesc la figurat...Totusi cartile profetice din VT vorbesc despre prima venire a lui Isus,insasi Isus spune:"Cercetati scripturile caci ele vorbesc despre mine..."
    Deci ma intorc iarasi la Ilie,daca de la Maleahi se vorbeste pentru Ziua Domnului,unde atunci se vorbeste despre Ilie caci va veni inaitea lui Isus despre care insasi Isus vorbeste Mat 17:11-12 "Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile.
    Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor."
    sau Mat 11:14"Si, daca vreti sa intelegeti, el este Ilie, care trebuia sa vina."?Multumesc.
  • Draga Raisa,

    Poti sa-mi arăţi şi mie textele care arată că, bazându-se pe Vechiul Testament, evreii Îl aşteptau pe Mesia să vină pe nori? (Aşa afirmaţii nu am mai auzit de la nimeni niciodată!)
  • manolova
    Daniel 7:13 scrie " M'am uitat in timpul vedeniilor mele de noapte, si iata ca pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a inaintat spre Cel imbatranit de zile si a fost adus inaintea Lui. 14. I S-a dat stapanire, slava si putere imparateasca, pentru ca sa-i slujeasca toate popoarele, neamurile, si oamenii de toate limbile. Stapanirea Lui este o stapanire vecinica, si nu va trece nicidecum, si imparatia Lui nu va fi nimicita niciodata.
    Cunoscand influenta prorociilor lui Daniel asupra poprului Israel, putem presupune ca multi israeliti asteptau venira lui Isus pe nori. Mai mult, ca semn a venirii Domnului, trebuia sa fie venirea lui Ilie. Iar daca Ilie s-a inaltat in carul de foc la ceruri, este firesc, ca lumea sa-si tinteasca ochii spre ceruri in asteptarea lui Ilie. Deaceea marturia lui Isus, ca Ioan este Ilie care trebuie sa vina, nu a fost primita de poporul acesta. Mai mult, Ioan singur a negat aceasta. Deci, daca Ioan nu este Ilie, care sa prigateasca calea pentru venirea Domnului, atunci nuci Isus nu este Mesia. Iar daca Ioan, s-ar fi dat drept Ilie, pe care ei il asteapta si l-ar fi urmat pe Isus, atunci poporului Evreu era mai usor sa-laccepte pe Isus Mesia.
    Stă scris: „Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer,” (1Cor.15:47) şi „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este in cer.” (Ioan 3:13) Chiar dacă Isus s-a născut pe pământ, din punctul de vedere al providenţei şi al valorii sale adevărate, el, într-adevăr, a venit din Ceruri. Aceasta este, de asemenea, şi semnificaţia adevărată a profeţiei lui Daniel, care a prevestit că Isus va veni pe nori. L Ioan 6:38 Isus spune "caci M'am pogorat din cer ca sa fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M'a trimes. " Iudeii carteau impotriva Lui, si ziceau: "Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al carui tata si mama ii cunoastem? Cum dar zice El: "Eu M'am pogorat din cer?" - Ioan 6: 42
    Insasi Isus a spus ca El a venit din cer, dar venirea Lui nu a indreptatit asteptarile miraculoase ale israelitilor, care asteptau un Imparat din seminta lui David, care va cirmui cu un toiag de fier, la venirea caruia muntele Sion se va clatina si tot ce-i rau va arde. Deaceea ei nu L-au recunosct, in plus L-au considerat eretic, hulitor, omul care distrugele standartele morale si cel care disfiinteaza Legea.
    Astazi, privirea crestinilor, asemenea evreilor, este tintita spre ceruri, in asteptarea lui Isus care a spus ca se va intarce pe nori. Iar daca Mesia se va reintoarce intr-un alt mod, contrar asteptarilor Crestinilor, El va trebui sa patimeasca si sa sufere mult din cauza lor, deoarece ei Il vor persecuta ca pe un eretic, crezind ca infaptuiesc vointa lui Dumnezeu si mindrindu-se cu asta (asa cum faceau si israelitii)
  • Iata parerile care circulau printre evrei despre venirea lui Mesia:
    1. ... Nu cumva, în adevãr, cei mai mari vor fi cunoscut cã El este Hristosul? Dar noi stim de unde este omul acesta; însã, cînd va veni Hristosul, nimeni nu va sti de unde este." Ioan 7:26-27

    2. Altii ziceau: ,,Acesta este Hristosul.`` si al ii ziceau: ,,Cum, din Galilea are sã vinã Hristosul? Nu zice Scriptura cã Hristosul are sã vinã din sãmînta lui David, si din satul Betleem, unde era David?`` Ioan 7:41-42

    Dar nu gasim nici un pasaj care ar fi vorbit ca evreii il asteptau pe Mesia sa vina pe norii cerului (la prima Sa venire).
  • Draga Raisa,

    Textul din Daniel 7:9..., vorbeste clar despre o scena
    care se petrece in ceruri, inaintea scaunului de domnie a lui
    Dumnezeu si apoi se da si interpretarea acestei vedenii. Si apoi, unde in NOul Testament spune ca evreii nu L-au
    crezut pe Domnul Isus ca este Mesia din cauza ca ei se asteptau sa-L
    vada venind pe norii cerului?
blog comments powered by Disqus