Cum vorbim în transportul public!?

Dacă aţi vizitat acest portal puteţi să vă abonaţi la RSS feed. Mulţumesc pentru vizită!

  „Iată că am intrat în troleibus, aici nu ne ştie nimeni, aşa că putem vorbi despre orice…?, după cum vă daţi seama, urmează o discuţie mai puţin decentă, plină de bârfe, înjurături şi alte lucruri imorale. Nu, o astfel de gândire şi atitudine faţă de cei din jur nu este corectă.  În acest articol aş vrea să observăm mai multe aspecte despre felul cum vorbim atunci când facem o călătorie în transportul public.  Nu ştiu de ce, însă foarte mulţi oameni consideră că anume în transport este locul potrivit pentru a bârfi. Nu e de mirare, dar aceşti oameni bârfesc totul în calea lor, începând cu conducerea ţării şi finisând cu vagabondul sau alcoolicul ce doarme mort în mijlocul srăzii. Dacă cunoşti pe cineva a cărui gură nu mai tace, ori eşti unul dintre ei, atunci opreştete, căci cei din jur nu au nevoie de răutatea şi întunericul din inima ta „Dar ce iese din gură, vine din inimă şi aceea spurcă pe om? Matei 15:18   Pentru a da o soluţie la acest capitol am apelat la înţelepciunea lui Solomon din Eclesiastul 7:21-22 „Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău! Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.?  Majoritatea dintre aceşti călători susţin că nu sunt ei primii şi sunt alţii mai trăsniţi ca dânşii, dar defapt rămân a fi paraziţi, deoarece parazitează cele mai fine urechi, cele mai inocente minţi. Copii sunt oglinda celor maturi şi vor să reflecte în tocmai ceea ce văd şi aud de la adulţi.  Îmi pare rău să afirm acest lucru, dar am văzut copii care înjură mai rău de cât cei maturi, încât reuşeau să construiască fraze întregi din cuvinte murdare.  Potrivit cu sfintele scripturi este corect să vorbim astfel „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.? Efeseni 4:29  Biblia ne spune că este nevoie de un cuvânt bun spus la timpul potrivit şi în locul potrivit. De câte ori ai vorbit în troleibus despre dragostea lui Isus, care zideşte oamenii? De câte ori ai vorbit despre adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu, care este spre zidirea oamenilor?  Haideţi să dăm dovadă că avem bun simţ nu doar în discuţie cu părinţii, prietenii, sau la biserică, dar şi atunci când suntem în transport public, pentru a aduce o trnsformare în ţara noastră. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Articole similare:

Un comentariu to “Cum vorbim în transportul public!?”

  1. Ma impresionat mult acest articol , sunt deacord cu tine ca in transportul public este multa mizerie … Domul sa te binecuvinteze sa mai scrii asa articole !

Scrie opinia ta: