Despre iniţiativa politică a lui Valeriu Pasat

Întrebare:

Ce credeţi de iniţiativa lansată de Valeriu Pasat la 4 iunie cu privire la crearea unui partid politic? Ce  se urmăreşte prin această iniţiativă?

De la momentul lansării iniţiativei pentru studierea obligatorie a disciplinei “Bazele Ortodoxiei” în învăţământul preuniversitar, mai mulţi analişti politici au spus că aceasta face parte dintr-un proiect politic. Iată că s-au confirmat analizele lor.

CEC a decis ca procedura de colectare a semnăturilor întru susţinerea referendumului pentru predarea obligatorie în şcoli a "Bazei Ortodoxiei" să se desfăşoare timp de trei luni, în perioada 14 iunie – 14 septembrie. În această perioadă va fi  electorala şi alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Oare nu va fi folosită campania de colectare a semnăturilor ca şi campanie electorala şi încă cea mai de lungă durată?

Trist este că se vehiculează cu sentimentul religios şi aceasta va provoca la ură religioasă şi va atrage mult dispreţ faţă de credinţă şi biserică din partea celor care au nevoie disperată de mântuirea Domnului Isus Hristos. Aceasta nu este calea şi metoda lui Dumnezeu.

Despre autor: Preot Vasile Filat:
Păstorind " Biserica Bunăvestirea" din Chișinău, Rep. Moldova doresc să le slujesc oamenilor din lumea întreagă și am scris 1866 articole care au fost traduse in Engleză (786), Rusă (843) și Franceză (traducere în curs de desfăşurare). Vă invit să citiți mărturia mea personală sau să-mi adresați o întrebare.
  • Share/Bookmark

View CommentsDespre iniţiativa politică a lui Valeriu Pasat

  • doar că nu vrea să lase puterea. Nu ştiu de ce se preocupă de credinţa creştină acum, când partidul comuniştilor influienţă în ţară, şi nu s-a ocupat de ea mai înainte.

  • doar că nu vrea să lase puterea. Nu ştiu de ce se preocupă de credinţa creştină acum, când partidul comuniştilor influienţă în ţară, şi nu s-a ocupat de ea mai înainte.

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Spam Protection by WP-SpamFree

blog comments powered by Disqus

Citește în curând:

  • Mărturia unei fete care a înţeles adevărul despre întâlniri şi căsătoria reuşită
    4 septembrie 2010

Comentarii Recente:

Powered by Disqus

Categorii:

Arhive