Contradicţie gravă în Proiectul de Lege privind prevenirea şi combaterea discriminării în Republica Moldova care sumbinează Familia şi Constituţia
Am început să studiez proiectul de Lege privind prevenirea şi combaterea discriminării în Republica Moldova asupra căruia lucrează Coaliţia Nediscriminare. Vreau să studiez profund această lege, dar aflându-mă încă la prima pagină am descoperit o contradicţie care este o încălcare gravă şi vin să o prezint în acest articol. Voi evidenţia frazele sau cuvintele la care vreau să atrag atenţia cititorului.
Punctul 1 al Articolului 1 stabileşte Scopul legii şi scrie:
Scopul prezentei legi este să asigure tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova drepturi egale şi tratament egal în sfera politică, economică, socială, culturală, şi în alte sfere ale vieţii, în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova.
Punctul 2 al aceliuaşi articol 1 stabileşte cadrul juridic al legii şi scrie:
Prezenta lege stabileşte un cadru juridic în vederea prevenirii şi combaterii discriminării după criteriile de sex, rasă, etnie, culoare, vîrsta, limbă, religie sau convingeri, orientare sexuală, opinii politice sau orice alte opinii, origine socială sau naţională, stare civilă, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, dizabilitate, naştere, apartenenţă la un grup defavorizat recunoscut de lege sau orice alt statut, în vederea asigurării aplicării principiului egalităţii tuturor persoanelor din Republica Moldova.
Imediat în articolul următor, adică 2, care stabileşte domeniul de aplicare a legii, primul punct scrie:
Prezenta lege se aplică la exercitarea tuturor drepturilor civile şi politice, inclusiv dreptul la muncă, la locuinţă, la protecţia socială, educaţie, la viaţa familială şi la proprietate, acces la locurile, bunurile şi serviciile destinate publicului, precum şi dreptul de a participa la viaţa politică, dreptul la securitatea persoanei, la libertatea întrunirilor, libertatea exprimării şi libertatea conştiinţei.
Acum atenţie! Dacă punem împreună mesajul transmis prin aceste trei puncte scopul acestei legi este şi acela de a asigura persoanelor indiferent de orientarea sexuală dreptul la viaţa de familie. Deci, potrivit cu această lege, care se pretinde a fi în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, se intenţionează legalizarea dreptului la viaţa de familie, deci, legalizarea căsătoriilor homosexuale. Aceasta contravine direct punctelor 1 şi 2 din Articolul 48 al Constituţiei Republicii Moldova care spune:
(1) Familia constituie elementul natural şi fundamental al
societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.
(2) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
Cer să fie exclus din proiectul de lege termenul “orientare sexuală” care fiind acceptat subiminează familia şi Constituţia ţării noastre. În cazul când acest termen nu va fi scos din proiectul de lege, familia şi Constituţia rămân a fi subiectul discriminării. Statul nu poate accepta o astfel de “Lege de prevenire şi combatere a discriminării” prin care să fie discriminată familia şi Constituţia.