Momente din istoria satului Lăpuşna
Dacă aţi vizitat acest portal puteţi să vă abonaţi la RSS feed. Mulţumesc pentru vizită!
În data de 6 septembrie 2007 am petrecut în ultimul drum pe bunica soţiei mele, pe Chiosa Elizaveta Tudor. La data de 1 septembrie a îmlinit vărsta de 80 de ani. Pe când avea doar 29 de ani a rămas văduvă cu patru copii după ce soţul ei Vladimir a decedat în urma unei boli. Cu toate că era îndemnată de toţi să-i dea pe copiii la orfelinat, bunica a dus tot greul de una singură şi a crescut pe toţi copiii. Nu a plecat nici la Italia, nici în altă parte şi nu a mers să facă bani ca să le facă viaţa mai bună copiilior, ci a stat alături de ei şi i-a crescut, îngrijit şi iubit. Viaţa ei a fost o viaţă trăită frumos şi suntem mândri de ea.
După înmormântare, când am venit să stăm la masă cu toţi cei care au venit să o petreacă în ultimul drum, am căutat să profităm de această ocazie ca să află şi despre viaţa bunicii noastre, dar şi despre istoria satului nostru cunoscută de oameni. În continuare vin să vă împărtăşesc câteva din lucrurile aflate de la oameni, dar cel mai mult mi-a povestit D-ul Ştefan Stanciu.
Foametea din 1946
Aşa cum a fost să fie în toată Moldova, foametea din 1946 a afectat rău şi satul Lăpuşna unde au murit mulţi oameni din pricina ei. În sat s-a înregistrat şi un caz de canibalizm, când o femeie pe nume Ioana şi-a ucis soţul şi când au venit miliţia la ea acasă, au găsit cadavrul soţului ei spânzurat şi pântecele spintecat, iar ea îi mâncase ficatul. D-ul Ştefan Stanciu spune că pe atunci avea 17 ani şi îşi aminteşte bine toate lucrurile. Îi slujea preotului ducând-ul cu carul său şi zice că preotul toată ziua avea de mers de la înmormântare la alta, atât de mulţi oameni mureau. Mai ales, cei mai mulţi oameni au murit în primăvara anului 1947. Toţi erau aşa de slăbiţi încât nici nu putea să sape pentru a îngropa pe cei morţi, nu aveau putere şi săpau doar gropi de o şchioapă adâncime şi aşa îngropau pe cei decedaţi. Doar în primăvara anului 1947 au început autorităţile să dea la cei care erau cel mai tare afectaţi de foame câte ceva porumb şi oamenii mâncau atât grăunţele întregi cât şi ciocălăul gol. Deja în primăvară ieşise urzica şi steghiile şi aşa oamenii rămaşi au reuşit să supravieţuiască.
Deportările din 1948
În anul 1948 au fost deportate din sat 10 familii. Când am întrebat care au fost motivele, mi s-a spus că nu au fost nici un fel de motive, aceştia au fost oameni gospodari, iar autorităţile comuniste aveau plan să deporteze din fiecare sat un anumit număr de familii. Printre cei deportaţi au fost Chiosa Tudor, familia Chirică şi familia D-lui Grigoraş care fuseste primar în timpul până la ocupaţia sovietică din 28 iunie 1940. Bubuioc Mihei impreună cu familia lui nu s-au mai întors înapoi nici odată în sat şi nici copiii lor. Casele acestor oameni erau luate şi folosite de comunişti.
Tentativa de a închide Biserica în 1962
În anul 1962 autorităţile sovietice au căutat să aplice “principiul libertăţii conştiinţei” pe care îl aplicau peste tot distrugând bisericile. În satul nostru atunci era primar Ilarion Ion Bârlădeanu şi el a fost supus autorităţilor căutând să aplice cerinţele lor. Nu au reuşit însă să închidă biserica pentru că toţi oamenii din sat au ieşit şi s-au opus autorităţilor care pe lângă faptul că intenţionau să închidă biserica, mai doreau să scoată din slujbă şi pe preotul nou venit Gheorghe Chiriţa, care slujeşte până în prezent. Stând la masă am întrebat pe oameni care au fost realizările primarului Ilarion Bârlădeanu, pe lângă “insuccesul” tentativei de a ruina Casa lui Dumnezeu. Nimeni nu a putut să-şi amintească nici o realizare. Aşa a trecut acest om prin viaţă şi aşa au trecut mulţi alţii ca el. Cum îţi trăieşti tu viaţa? Ce îşi vor aduce aminte oamenii de tine când vei pleca de pe acest pământ? Dumnezeu spune în Sfânta Scriptură:
Mai mult face un nume bun de cât untdelemnul mirositor, şi ziua morţii de cât ziua naşterii: (Eclesiastul 7:1)
Iar înr-un alt loc spune:
Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul. (Proverbele lui Solomon 22:1)
Caută să crezi în Dumnezeu, să asculţi de El şi să ai un nume bun atât în faţa Lui, cât şi în relaţiile cu oamenii. Iar dacă cunoşti detalii mai multe cu privire la evenimentele descrise, te invit să le scrii aceste detalii la comentarii, sau sa publici articole despre istoria satului tău.
Loading ...
Imi plac asemenea articole despre oameni care au marcat istoria. Nimic nu este mai pretios decit sa-i asculti si sa inveti de la ei. Intotdeauna cind am ocazia sa-i intilnesc pe cei virstnici mi se umpla ochii de lacrimi si astept cugetind la tot ce-mi vor povesti.
Stau adesea si ma intreb, ei au avut minime conditii de vietuire, igiena..absolut tot, insa au o mai mare pofta de viata , pe cind tineretul de astazi, au de toate, conditii europene, bani, apartamente luxoase, dar totusi le lipseste pofta de viata
Oare de ce?
Citind ,acest ravas m-a atins pina la lacrimi ,deoarece asa cazuri se intilnesc in toate colturile tarisoarei noastre .Vin si eu de la tara ,de acolo mi se trag radacinele ,acolo fosneste nucul din fata casei ,acolo rasare si apune soarele. Cunosc foarte bine situatia din acea perioada (povestite de mamica, fiindca a trecut si ea prin acel calvar ).Ii multumesc Bunului Dunnezeu ca nu am trait acele vremuri .P-u mine fiecare zi este un miracol ,un dar de la Dumnezeu p-u care trebuie sa te bucuri si sa-i multumim incontinua .Sa ne bucuram de frumusetia naturii (cu parere de rau multi nu observa) ,Sa vedem si sa fim o lumina dototoare de viata p-u cei din intuneric .Va chem pe toti sa traim onest ,cu aplicare si stima fata de trecut si predecesori ,cu dragoste si credinta in Dumnezeu .Sa ne traim viata numai dupa voia Domnului ,s-o imbogatim prin fapte bune ,fiindca acesta esta rostul venirii omului pe lume .
sunt interesata sa citesc astfel de comentarii mai ales ca bunica mea s-a nascut in satul Lapusna in 1923 dar s-a refugiat in Bucuresti .Ea a decedat si as fi tare curioasa daca mai exista o baza de date la primarie din care sa rezulte nasterea ei.Se numea Dudchevici Pelaghia.Daca ma puteti ajuta cu o informatie va rog din suflet sa-mi trimeteti si mie un e-mail .Cu respect .
Draga Irina,
Am incercat sa intreb pe oamenii mai in varsta din sta, dar inca nu am aflat nimic specific. M-ai ajuta mult daca mi-ai spune mai multe, cand a plecat bunica ta din Lapusna, care a fost motivul, ce alte rude au mai avut acolo, etc.
Draga parinte Vasile Filat , va multumesc pentru raspunssi credeti-ma ca nu m-am asteptat ca cineva sa ma ia in seama. Bunica mea s- nascut in Lapusna la data de 28 01 1923 .Numele mamei sale era Dudchevici Maria iar tatal sau avea numele Cojocaru .Stiu ca mama bunicii mele a murit cand avea ea 12 ana si de atunci pana a fugit in Romania a crescut-o tatal ei .Mai stiu ca tatal sau Cojocaru era administrator de pamant si dansul mai avea 2 fete {bunica mea nu a fost recunoscuta in acte}.S- a refugiat in 1942-1943.Amintirile sunt vechi dar cand nu ii mai avem printre noi e greu.Mai stiu ca a plecat in fuga ,ce a apucat tatal sau sa ii dea intr-o bocceluta bun a fost..Sora mamei sale a fost deportata in Siberia .Am sa va mai scriu amanunte sau detalii daca mai aflu ceva. Va multumesc inca odata
Va multumesc draga parinte Vasile Filat.
Detalii foarte multe nu prea am , dar stiu ca pe mama sa o chema Dudchevici Elena ,pe sora mamei sale o chema Uricu Marina si sotul acesteia Uricu Clemente .Mama sa a murit cand avea bunica mea 14 ani.Matusa si unchiul bunicii{fam.Uricu} au fost deportati {aveau o pravalie si pentru faptul ca nu i-a servit pe rusi i-au deportat in Siberia unde au stat 7 ani}.
Bunica a fugit din Basarabia in 1943.Tatal sau {Cojocaru Stefan} a pregatit-o in mare viteza iar la insistentele ei de a fugi si el i-ar fi raspuns sa nu se uite inapoi ca oricum el este prea batran .Mai tarziu peste ani bunica a aflat ca rusii l-au facut chiabur s-au razbunat pe el si acolo unde era el administrator de mosie{Straseni} in crama cu vin au dat drumul la butoaie care i-au rupt picioarele si a murit.
In actele bunicii locul de nastere apare URSS Chisinau Lapusna dar ea isi aducea aminte plangand de frumusetea si bogatia din Straseni de aceea nu stiu unde as putea sa gasesc locul de nastere .S-au schimbat foarte multe .
Va multumesc .
Cu adevarat cand citesti aceste povesti parca te cuprinde groaza, mai ales ca si eu le-am auzit povestite de tatal meu. Basarabean de origine, chiar din Lapusna, tatal meu este unul dintre reprezentantii neamul Grigoras de care era vorba in acest articol. O poveste mult prea trista si mult prea dureroasa pentru mine. Mai ales ca, in urma cu un an de zile tatal meu a incetat din viata. Era o poveste pe care prefera mai degraba sa nu o spuna. O amintire care ii producea prea multa suferinta. Si despre foamete si despre deportare povestea rareori cu lacrimi in ochi. O poveste insa pe care eu as dori sa o aflu si numai cu ajutorul dumneavoastra as putea. Asa ca va rog cu tot respectul daca se poate, sa-mi impartasiti si mie cate ceva din istoria satului Lapusna si mai ales din istoria familiei Grigoras.
Draga Raluca,
Ma bucur ca ai gasit folositare informatiile din acest articol. Mi-ar place si mie sa aflu mai multe, dar cu parere de rau nu stau totdeauna in sat si doar atunci cand merg si mai aflu cate ceva, pun pe portal. Dar, cred ca saptamana viitoare o sa merg in sat si chiar ma voi interesa mai multe despre familia Grigoras si apoi o sa pun poate un articol in acest sens. Daca nu reusesc saptamana viitoare, atunci cand voi avea ocazie.
Va multumesc foarte mult parinte Vasile Filat. Sincera sa fiu raspunsul dumneavoastra a venit asa de repede incat nici nu ma asteptam. Acum doresc sa aflu si mai multe mai ales ca am vazut ca raspunsurile dumneavoastra vin atunci cand te astepti mai putin. Un gest maret din partea dumneavoastra ca ne ajutati cu aceste informatii. Poate pentru altii pot insemna foarte putin, dar pentru noi, cei care le-am auzit povestite de la parintii nostrii acestea inseamna totul. Mai ales ca noi traim acum in Romania si aproape ca nici nu ne putem inchipui ceea ce ne amintim din spusele lor. Ceea ce va pot eu spune este ca aceste informatii cred ca ne pot ajuta sa ne gasim calea de unde am plecat. Locul de unde a inceput totul si despre care parintii nostrii povesteau cu atata durere si pe care sperau sa il revada intr-o zi. Pentru ei a fost mult prea tarziu, insa pentru noi poate inca se mai poate. Asa ca, astept cu foarte mult interes raspunsul dumneavostra. Va multumesc din tot sufletul si astept cu foarte mare emotie raspunsul dumneavoastra. Poate ca daca va spun ca pe bunicul meu il chema Vasile Grigoras si a fost casatorit cu Olga Pojoga iar acum in casa lor functioneaza scoala din satul Ciuciuleni aceste informatii v-ar ajuta. Va multumesc mult si astept raspuns. Dumnezeu sa ne ajute pe toti.
Si uitasem sa va spun ca bunicul meu, Vasile Grigoras a fost de asemene deportat in Siberia