S-a încheiat Seminarul de Pregătire a Liderilor 2008
Dacă aţi vizitat acest portal puteţi să vă abonaţi la RSS feed. Mulţumesc pentru vizită!
Începând cu anul 1999, în fiecare iarnă am avut un seminar de pregătire a liderilor pe care am ales să le facem la unul din sanatoriile din ţară. Încă vara am decis să facem seminarul pentru ianuarie 2008 la sanatoriul “Struguraş” de la Dubăsari şi, văzând scumpirea preţurilor la toate lucrurile, am ales să anunţăm preventiv administraţia sanatoriului despre un număr de 60 de participanţi, cu toate că în anii precedenţi am avut şi numărul de 120 participanţi la unul din seminare. Pentru că preţurile la sanatoriile din ţară au crescut considerabil şi pentru că fiecare participant se îngrijeşte singur pentru acoperirea cheltuielilor de seminar, am fost nevoiţi să micşorăm numărul de zile de la 10 la 7 şi aceasta iarăşi am făcut pentru prima dată. Astfel, la data de 31 decembrie, erau înscrişi doar 23 de participanţi pentru seminar. Mare ne-a fost mirarea când la 3 ianuarie, în prima zi a seminarului, au venit să participe 73 de participanţi, care în majoritate sunt studenţi. Toţi au depus un efort mare pentru a face rost de aceşti bani, deoarece pun mare preţ pe studierea Sfintelor Scripturi şi pe timpul preţios când pot să-şi facă o bună evaluare a activităţii din anul ce a trecut şi să-şi planifice activităţile pentru anul viitor.

Principala activitate pentru care a venit fiecare participant la seminar a fost studierea Sfintelor Scripturi şi anume a Epistolei către Evrei, unde Dumnezeu prezintă într-un mod deosebit de frumos persoana şi lucrarea Domnului Isus Hristos în calitate de Mare Preot. Pentru că cei mai mulţi din participanţi au studiat anterior partea întâia din cursul de studiu inductiv al acestei epistole, aici am studiat partea a doua care continuă cu capitolul 5. Fiecare participant a rămas mişcat de cele învăţate despre Mântuitorul nostru Isus Hristos şi despre importanţa creşterii spirituale prin studierea Bibliei.

În fiecare seară am avut un timp deosebit care l-am rezervat pentru discuţii cu toţi participanţii şi astfel am făcut o analiză a impactului care îl au creştinii adevăraţi în toate aspectele vieţii în ţara noastră. Ne-am bucurat să vedem impactul care îl avem în şcoli, în universităţi, în sport, studierea limbii engleze şi altele, dar am văzut cât de importantă, urgentă şi necesară este implicrea creştinilor adevăraţi în politică, artă şi economie. În urma acestor discuţii, colaboratorii Ziarului Liber vor începe noi rubrici unde vor fi prezentate partidele politice şi liderii acestor partide, aşa ca cititorii să poată avea un tablou întreg al vieţii politice din ţară, care sunt valorile politicienilor şi astfel să poată da dovadă de discernământ la Alegerile Parlamentare din 2009. Tot aşa vor fi începute la Ziarul Liber şi rubrici noi unde vor fi prezentaţi artiştii ţării şi valorile pe care ei le transmit sau doresc să le transmită.
Împreună cu noi au participat la acest seminar şi patru adolescenţi de la Orfelinatul din Cupcini, care sunt şi unii din cei mai buni elevi ai acelei instituţii. Ne-am bucurat foarte mult să fim împreună şi să vedem maturitatea arătată de ei în toate lucrurile. Anul acesta absolvesc clasa 9 şi, plecând de la orfelinat, vor veni să înveţe în oraş specialităţi prin care să fie de folos ţării şi cum s-a exprimat unul din ei, Artur, să se “poată îngriji totdeauna de copiii” lor.

Pentru că eram acolo când toţi oamenii au sărbătorit Crăciunul după calendarul de stil vechi, ne-a făcut o deosebită plăcere să-i colindăm pe toţi cei ce făceau tratament la sanatoriu şi de asemenea, am fost plăcut suprinşi când am fost vizitaţi de preotul din satul Malovata, care a venit împreună cu un grup de femei cucernice şi ne-au colindat. A fost o supriză foarte plăcută şi toţi ne-am bucurat de aceasta. Apoi, în aceeaşi zi, seara, ne-am adunat toţi cei ce erau la sanatoriu şi am avut un program de colinde foarte frumoase, unde fiecare a contribuit cu ce a avut şi a ştiut. Am avut şi eu bucuria să le slujesc oamenilor şi să le predic un mesaj din Cuvântul lui Dumnezeu despre Naşterea Mântuitorului, iar participanţii la seminarul nostru au prezentat evenimentul descris în Biblie printr-o scenetă frumoasă.

Dumnezeu ne-a făcut şi un cadou frumos de Crăciun pentru că ne-a dat o zăpadă deosebit de frumoasă. De aceea, împreună cu toţi participanţii la seminar am ieşit să ne bucurăm de acest cadou şi ne-am încăierat într-o foarte frumoasă bătălie cu zăpadă de care nu a scăpat nimeni.

În ultima seară am făcut o evaluare a seminarului şi m-am bucurat să aud impresiile frumoase ale fiecărui participant. Am făcut şi un program al evenimentelor principale pe care le vom organiza împreună sau echipele care au participat la seminar printre care sesiuni la Institutul de Studii Biblice Inductive unde se vor deschide facultăţi noi, tabere, seminare, etc.
La încheiere am celebrat Cina Domnului când ne-am amintit de legământul care am încheiat fiecare din noi cu Domnul Isus prin credinţă în El. Pentru Duminica viitoare, 13 ianuarie 2008, vă invităm la biserica “Sfânta Treime”(bul. Dacia 13, Chişinău) ca să ne închinăm la serviciile divine de la orele 10:00 dimineaţa şi cel de la orele 18:00 seara, în cadrul căruia voi predica pasajul din Epistola I a lui Pavel către Corinteni 11:17-34, unde Apostolul abordează subiectul Împărtăşaniei sau a Cinei Domnului.
Ne-a făcut o plăcere deosebită să avem la acest seminar şi multe cupluri tinere creştine care au ales să înveţe Cuvântul lui Dumnezeu în timpul acestei vacanţe.

Văzând preţurile ridicate, nu eram sigur dacă va fi posibil să mai facem astfel de seminare în anii care vin. Când am împărtăşit aceasta cu participanţii, toţi au spus cât de mult le-a ajutat seminarul şi au insistat să facem astfel de seminare în fiecare an.
La încheierea acestui articol vreau să le mulţumesc tuturor participanţilor, celor care au fost implicaţi în organizare şi tuturor celor ce au oferit ajutor tinerilor şi studenţilor ca să poată veni la acest seminar. Dumnezeu să vă binecuvînteze din plin, după bogăţia harului Său în Hristos Isus.
Eu personal vreau sa va multumesc pentru ocazia de a participa inca o data la seminarul de iarna. Au fost din totdeauna si continua mereu sa fie cele mai eficiente investitii.
Vreau sa va spun ca ceia ce am invatat la acest seminar m-au ajutat foarte mult sa inteleg persoana Domnului Isus. Apoi am fost motivat sa ma implic si mai mult ca sa fac ceva pentri binele tarii. si pentru a raspindi mesajul Evangheliei. Multumesc mult