Întâlnirea academicianului Paul Cameron cu studenţii Universităţii de Stat din Moldova (22 octombrie 2008)

"Cum putem opri catastofra demografică spre care se îndreaptă Moldova?" Acesta a fost subiectul prelegerii ţinute la 22 octombrie 2008 de către doctorul Paul Cameron la Universitatea de Stat din Moldova. Potrivit celor spuse de doctorul Paul Cameron, pentru ca o naţiune să perpetuieze, fiecare femeie din acea naţiune trebuie să dea naştere în mediu la 2,1 copii, pe când în Rep. Moldova, fiecărei femeii îi revine să dea naştere în medie la 1,3 copii. În felul acesta, în 35 de ani populaţia Moldovei va fi înjumătăţită. Printre mulţimea de factori care ne-au adus în pragul acestei catastrofe demografice este aşa numita "emancipare a femeii" care au pus-o pe femeie într-o poziţie când preferă mai mult să aibă o carieră, studii, etc. decât să dea naştere copiiilor şi să fie mamă. Printre ceilalţi factori sunt răspândirea imoralităţii impuse şi în mod deosebit promovarea aşa numitor "drepturi ale minorităţilor sexuale" adică a homosexualilor, care nu contribuie în nici un fel la perpetuarea naţiunii sau la binăstarea societăţii.
Cei peste 200 de studenţi s-au arătat deosebit de interesaţi de subiect şi au pus multe întrebări care au făcut discuţia noastră interesantă. Eu am slujit în calitate de traducător la acest eveniment, cu toate că a fost nevoie la un moment să răspund când mi-au fost adresate câteva întrebări provocatoare de către o doamnă venită cu un grup de tineri din partea mişcării homosexualilor şi lesbienelor. Doamna în cauză m-a acuzat că sunt împotriva educaţiei sexuale, împotriva avortului, împotriva utilizării conraceptivelor şi că promovez aplicarea pedepsei capitale, spunând că toate acestea pot fi uşor urmărite pe portalul www.moldovacrestina.net Este adevărat că sunt categoric împotriva abolirii pedepsei capitale pentru ucigaşi, deoarece aceasta înseamnă a nu pune nici un preţ pe viaţa victimei nevinovate şi a preţui mai înalt viaţa ucigaşului decât pe cea a victimei. Lucrul acesta l-am expus într-un şir de articole cum ar fi:
- Abolirea pedepsei cu moartea înseamnă anularea valorii vieţii umane
- Valoarea vieţii omeneşti (Genesa 9:4-6)
- Omor premeditat pentru Ziua Europeană a Abolirii Pedepsei Capitale
Iată câteva articole în care am prezentat ce spune Dumnezeu cu privire la celelalte subiecte cum ar fi avortul şi folosirea contraceptibelor:
Iar când am fost învinuit despre faptul că biserica şi preoţii ar fi categoric împotriva oricărei educaţii sexuale, am scos din geantă şi le-am prezentat studenţilor manualul "Sexualitatea din perspectiva Bibliei" care este tocmai un manual de educaţie sexuală biblică, adică sănătoasă, şi nu ca cel la care a făcut referinţă doamna în cauză, care se numeşte "Sexul explicat adolescenţilor" şi unde se dă următoarea definiţie pentru maturitatea sexuală:
Maturitatea sexuală (pag. 53) „ a fi matur din punct de vedere sexual… presupune eliberarea de frică, ruşine, subiecte tabu, cunoaşterea propriului corp pentru a-ţi putea exprima mai bine dorinţele şi preferinţele…”
Această definiţie este o dovadă clară că manualul în cauză nu este unul de educaţie sexuală, ci unul care promovează imoralitatea şi o impune copiilor pentru că le seduce minţile. Un bărbat sau o femeie dau dovadă de maturitate sexuală atunci când îşi poate ţine în frâu dorinţele sexuale şi când le poate păstra îndreptate doar spre soţie sau soţ, îndeplinindu-şi datoria pe care o are în căsătorie de a aduce împlinire sexuală partenerului sau partenerei de legământ. Puteţi citi mai mult despre acel manual în articolul publicat de soţia mea sub titlul Editura „Prut Internaţional” şi societatea de distribuire a cărţii „Pro-noi” continuă să promoveze imoralitatea în rândurile minorilor
Ne-am bucurat să vedem că studenţii au dat dovadă de discernământ şi le-au cerut doamnei în cauză şi acelui grup de provocatori ai întâlnirii să nu manipuleze şi să-i lase să asculte lecţiunea în linişte.

Pentru astăzi, 23 octombrie 2008, voi merge să traduc pentru academicianul Paul Cameron la emisiunea "Buna Dimineaţa" de la canalul de televiziune Moldova 1, iar între orele 16:00 – 18:00 D-lui va ţine o prelegere în cadrul Universităţii de Stat de Medicină "Nicolae Testimiţeanu". Vă invităm să participaţi la această lecţiune.