Întrebare:
Care este scopul scripturii? A Vechiului şi a Noului Testament în ansamblu? Cu alte cuvinte, care este scopul Bibliei ca Scriptură?
Întrebarea a fost pusă de o persoană care nu recunoaşte autoritatea Sfintelor Scripturi. (Apropo, Biblia şi Scriptura sunt cuvinte sinonime). Biblia scrie foarte multe la acest subiect. Mă voi opri doar la câteva texte.
Iată îndemnul pe care îl dă apostolul Pavel ucenicului său Timotei:
Tu să rămîi în lucrurile, pe cari le-ai învăţat şi de cari eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. Toatã Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:14 – 17)
Din acest text vedem că Scripturile, chiar dacă au fost scrise de mai mulţi autori, în diferite perioade istorice, în întregime au fost insuflate de Dumnezeu. Deci, autorul Bibliei este Dumnezeu, care S-a folosit de diferiti oameni petnru a transmite mesajul Său omenirii. Ele au fost scrise pentru folosul nostru, a celor care credem din toată inima, şi anume:
1. ne pot da înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţă în Isus Hristos. Studiind Scripturile putem afla calea mântuirii. Domnul Isus a spus ucenicilor săi: „Eu sunt calea adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6). Iar într-un alt loc, Domnul Isus spune: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine (Ioan 5:39)
2. sunt de folos ca să înveţe. Scripturile ne învaţă care este voia lui Dumnezeu şi cum putem trăi o viaţă plăcută înaintea lui Dumnezeu.
3. sunt de folos ca să mustre. Dacă undeva am greşit înaintea lui Dumnezeu, prin Scripturi Dumnezeu ne mustră şi ne arată unde am greşit.
4. sunt de folos ca să îndrepte. Dumnezeu prin Scripturi nu numai ne mustră, dar ne arată şi felul cum să ne îndreptăm. (ne arată nu numai unde nu suntem drepţi, ce avem de făcut, dar şi cum putem să ne îndreptăm).
5. sunt de folos ca să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. Scripturile ne dau înţelepciune cum să trăim o viaţă neprihănită şi să fim în stare să slujim lui Dumnezeu. Iată ce spune apostolul Pavel despre destoinicia sa:
Nu că noi prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa. (2 Corinteni 3:5-6)
Să vedem şi alte locuri din Scripturi care vorbesc despre scopul cu care au fost scrise Scripturile:
Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde. (Romani 15:4)
Iar în alt text scrie cu privire la ceea ce i s-a întâmplat poporului Israel în pustie:
Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă. (1 Corinteni 10:11-12)
Dumnezeu să ne ajute să acceptăm Biblia ca Cuvântul venit de la Dumnezeu, fiindcă numai aşa ea ne poate fi de folos. Dacă nu acceptăm Biblia ca Cuvântul lui Dumnezeu, atunci ea nu ne va fi de nici un folos. Mai rău, poate fi un instrument de distrugere în mânile unor oameni religioşi, cum a fost în mâna inchiziţiei, in mâna la Hitler, Moon şi mulţi alţii.
| Despre autor: Anastasia Filat: Este o bucurie să pot spune oamenilor Evanghelia pe acest site. |
Sunt de acord ca Biblia a fost scrisa fiind inspirata de Dumnezeu apostolilor si altor sfinti din lume sau oameni ilustri ca Muhamed , Buda, Confucius care tot au scris lucruri care au emancipat constiinta omului la un nivel moral mai inalt si (aceasta putand fi posibil doar prin inspiratie de la Cel de Sus, caci lucrurile bune se vad prin rezultatele care au loc ca efect) acolo unde invataturile apostolilor nu au ajuns dar care au mult in comun si care la un moment dat pot sa se uneasca, caci scopul lui Dumnezeu e sa salveze intreaga omenire si pe chineji si pe arabi , pe toti nu doar pe baptisti , iar cel care are capacitatea sa le uneasca sub eghida unui singur adevar si anume a Testamentului Desavarsit care e p-u intreaga omenire e Mesia, in toate invataturile inclusiv cea crestina este asteptat Omul Adevarat care va pune inceputul salvarii lumii ca un tot intreg ( Caci Dumnezeu iubeste pe toti) , aceasta ar fi facut Isus daca nu ar fi fost omorat.
Articolul are vadit intentia de a barfi ( adica a duce in eroare lumea referitor la reputatia unui om) , sa pui pe Hitler si Rev.Moon pe aceasi linie de apreciere trebuie sa fii putin dement sau fanat, nu stiu , trebuie sa ai multa ura, p-u a pune un om nevinovat in rand cu Hitler si a face comparatie . Hitler este unul dintre antihristi care a fost prorocit sa vina, a folosit Biserica p-u a manipula masele pe care in intregime ia adus la moartea lor si a altora…, adica putem vedea ca Hitler a fost un om nu de la Dumnezeu prin faptele pe care le-a comis cu toate ca avea un spirit oratoric magnific, vorbea frumos si aparea ca un ideal in randurile societatii fasciste. Rev.Moon – indeamna oamenii sa iubeasca pe Dumnezeu, Isus, aproapele, da exemplu dragostei p-u omenire , in special nu se inroleaza in randul armatei p-u ca sa nu pricinuiasca durere oamenilor chiar daca-i sunt dusmani ca politica sau interese, fondeaza institutii p-u pace, ajuta nevoiasilor din tarile sarace, si la varsta de 90 de ani tine discursuri despre dragoste p-u aproapele si Dumnezeu, timp de 8 ore fara oprire.
Aveti o inima mica, cu toate ca sunteti pastori
Buna ziua !!! ma numesk Artiom sunt din “Biserika de Unificare”. :-) !!!
Ce tsine de video , care D-ra ati pus pe sait. Eu pot sa Va spun, ca frumos a fost pus(undeva chear si profesionist).
Eu nu neg faptu ca sunt persoane, care vin inrt-o societate, si independetsa de dezvoltarea sa (spirituala, culturala,perceperea informatsiei etc.)intseleg sau nu inteleg unele lucruri. Si dupa ce inteleg sau nu inteleg ceva fac anumite concluzii.Toti unde nu ar fi, au neintselegeri in relatsii dintre oameni (chiar si in cea mai buna societate, p-ru ca cu parere de rau nu traim in Imparatsie Cerurilor, dar totsi dorim).
Fiti de acord si recunoastetsi faptul,ca peste tot fie societate religioasa sau nu ,sunt oameni care plec din asta p-ru ca nu pot depashi anumite lucruri(obida,poate si ignorantsa,arogantsa etc.),cu cuvinte siple se manifesta natura decazuta, p-ru care persoana din diferite motive nu doreste sa le skimbe,mai ushor de aratat cu degetul ca nu eu sunt responsabil , dar el este vinovat.(cum si Eva a spus , ca ia a muskat p-ru ca el Liucifer este vinovat, si asta sa raspindit pina in zilele noastre).Cu parere de rau sunt si la noi persoane care din diferite motive plec,p-ru ca nu au depashit intr-un moment greutatea oare care.(greu p-ru asa persoane,dar nu poti sa faci responsabilitate p-ru cineva ,unde este necesar,ca persoana insusi sa faca efort altfel nu creste omul.
Stiu, ca , cum si am nominalizat mai sus in diferite societatsi sunt neintelegeri, dar nu fac asta oficial, si nu raspindesk informatia , pe care eu o posed(1)p-ru ca nu stiu de ce sa intimplat asa.(asta este personal).Fiti siguri ca se poate gasi asa informatie ,unde se arata sub difirite forme unii si aceesi cadre(poze),dar intselegerea diferita,independentsa de regizor.Inmultire raspandirii informatiei greshite este pacat.
D-stra ati luat o pozitia foarte interisanta si foarte grea !!! Pozitia de JUDECATOR !!!
Functia data este influienta, puternica, care ar trebui sa faca dreptate!!!
P-ru ca judecator sa fie bun(sa execute obligatiunele sale bine,el trebue sa faca asta bazindu se pe legislatia , unde se iau multe laturi (nu am sa le nominalizez din vocabularul juridik care sunt, ca totsi cei l-alti sa inteleaga despre ce e vorba. :-) !!!)p-ru calificare faptei ca sa cada sub norme juridice ,ca pe urma sa se socoata infractsiune , contraventsie, pacat.
D-ra luati foarte mare responsabilitate p-ru ca judecati pe D-ul Mun,si doritsi sa l pedepsitsi penedrept.
Ce simte judecator dupa ce afla , ca persoana nu este vinovata ,dar deja dupa hotarirea lui sta la penitenciar ? ( NU STITSI ? intrebati pe judecatori, ei a sa va spuna.
Eu va chem la aceea sa nu invinuiti penedrept,p-ru ca foarte greu pentru suflet,dar D-zeu Va iubeste si nu doreste ca sa avetsi pe urma mustrari de conshtiintsa !!!
Fitsi Binecuvintatsi !!!