Aceasta este întrebarea primită:
Cum se va face că semnul fiarei, numărul 666, va fi scris pe mână sau pe frunte? Eu am o părere cu privire la aceasta, dar daca e posibil, sa daţi si d-re o explicaţie…
O singură referinţă biblică
În Biblie există doar o singură menţionare a acestui număr şi aceasta se găseşte în capitolul 13 din cartea Apocalipsa, unde este descrisă domnia celor două fiare, prima fiind Antihrist şi a doua, proorocul mincinos, care va face mari minuni înaintea lui Antihrist. Când descrie acţiunile proorocului mincinos, adică a fiarei a doua, Cuvântul lui Dumnezeu spune:
Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei (prima fiara, Antihristul), sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase. (Apocalipsa 13:16-18)
Semnul va fi primit conştient şi prin alegere
Am auzit predicatori care spun că numărul acesta va fi pus oamenilor în ascuns, fără ca ei să ştie, ci doar se vor trezi că deja îl au scris pe mână sau pe frunte. De aceea, oamenii vor să ştie cum va arăta acest semn ca să se protejeze de cei ce ar dori să li-l aplice. Biblia nu ne dă mai multe detalii decât cele care le vedem scrie în textul de mai sus. Dar, nici nu avem nevoie de mai multe detalii, pentru că semnul acesta nu va fi pus în ascuns şi fără ca oamenii să-şi dea consimţământul.
Fiara a doua, adică proorocul mincinos va înşela pe locuitorii pământului care vor trăi la acea perioadă, aşa cum scrie:
Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. (Apocalipsa 13:13-14)
În urma acestei înşelăciuni, mulţi din locuitorii pământului vor alege să primească acest semn. Iar cei care nu, vor fi constrânşi prin teroare, pentru că vor fi omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei dintâi.
Şi apoi, oamenii vor fi constrânşi şi economic să accepte acest semn pe mână sau pe frunte, pentru că cei ce nu-l vor avea nu vor putea cumpăra şi vinde fără el.
Toate acestea ne arată că oamenii care vor primi semnul fiarei o vor face printr-o alegere a lor personală fiind înşelaţi sau sub presiunea persecuţiilor sau economică.
Semnul va fi aplicat doar în perioada fiarei
Mulţi oameni se tem că semnul acesta va fi aplicat acum şi stau cu frica. Am auzit singur odată cum un om care era profesor la universitate, dar era pocăit de curând şi copil în credinţă, vorbea în faţa unor creştini şi le spunea să nu accepte nicicum să cumpere zahăr şi alte lucruri pe care este un anumit semn cu linii la orice produs, spunând că acesta este semnul fiarei. Pe parcursul istoriei s-au făcut foarte multe speculaţii cu privire la acest semn al fiarei şi aşa au fost oamenii speriaţi. Nu este cazul. Biblia spune clar că acest semn va fi aplicat de fiara a doua în timpul domniei fiarei întâi, adică în timpul acelor patruzeci şi două de luni despre care scrie în Apocalipsa 13:5 şi care nu sunt altceva decât 3,5 ani de domnie ai lui Antihrist.
Înşelăciunea a şi început să lucreze
În acelaşi timp trebuie să ne socotim cu realitatea pe care o spune Apostolul Pavel când vorbeşte despre venirea lui Antihrist, adică a fiului pierzării:
Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. (2 Tesaloniceni 2:7)
Evenimentele care se întâmplă în lumea aceasta, într-un fel sau altul pregătesc pe oamenii necredincioşi pentru evenimentele care urmează să se întâmple în perioada domniei lui Antihrist, aşa ca să-i facă să ia atunci decizii mai uşor. Astfel, deja acum se spune că sunt aplicate bio-chip-uri care sunt implantate pe mâna dreaptă sau pe frunte. Cu siguranţă că acesta nu este semnul fiarei, dar aceasta este o pregătire pentru acea vreme şi îi face pe oameni să se obişnuiască până acolo încât vor primi ca ceva obişnuit când le va fi aplicat semnul fiarei.
Studiază cartea Apocalipsa pentru a te proteja de învăţătură greşite şi ca să fii pregătiţi pentru evenimentele viitoare.
| Despre autor: Preot Vasile Filat: Păstorind " Biserica Bunăvestirea" din Chișinău, Rep. Moldova doresc să le slujesc oamenilor din lumea întreagă și am scris 1866 articole care au fost traduse in Engleză (786), Rusă (843) și Franceză (traducere în curs de desfăşurare). Vă invit să citiți mărturia mea personală sau să-mi adresați o întrebare. |
Cine spune toate grozaviile astea? Cine sunt acei “predicatori”? Am vazut de curand un film, Zeitgeist, in care se vorbeste despre faptul ca in viitorul apropiat toti oamenii vor avea implantat un cip (care ar putea contine un cod de bare banuiesc, ceea ce ne-ar face pe toti sa purtam un numar, iar suma cifrelor codului de bare ar putea fi mereu 666 :-??) pentru a putea fi controlati de autoritati.
Asa va fi Dorine,acel 666 va fi un cod de bare pt ca acest sistem va fi in asa fel in care se va puea citi 666,si exact cum se trec acum in magazine produsele care au cod de bare asa va fi si cu acest semn.Nu e nevoie de atata stiinta si atatea incurcaturi cu boabe si microcipuri ,sau cipuri cat un bob de orez,ci e cel mai logic ca 666 sa fie un cod de bare pe mana sau frunte si bineinteles ca oameni il vor primi de bunavoie,iar cei ce nu il accepta sunt ai lui Dumnezeu.
Pe mine m ar interesa mai mult sa stiu daca se poate estima o perioada anume sau evenimente predecesoare in care va apare Anitihristul judecind dupa relatarile Bibliei?Cit despre metodele de aplicare a cifrei, tehnologii exista din belsug asa ca ajuta ne Doamne sa ne ferim .
Sall, Adevarul este ca cei mai multi vor fi aceia care vor accepta acest semn pe frunte sau pe mana dreapta. Doar ne spune biblia ca “Larga este calea care duce la pierzare si multi sunt cei ce vor intra pe ea”.
Eu unul sunt sigur ca orice om a lui Dumnezeu va fi constient si va stii cu siguranta ca acel microcip sau pasaport bionic va fi semnul fiarei si oricum l-ar numi acesti nelegiuiti daca contine cifrele 666 evident ca acela este semnul fiarei.
“Nu va inselati” ne spune Biblia,eu sunt de parere ca orice om care ia cu usurinta acest blestemat de microcip si si-l va implanta fara nicio mustrare de constiinta ,acela este un rob al Satanei.
Si va pun ca sunt foarte multi oameni care il vor accepta,chiar mie mi s-a spus asa ceva”E de unde stii tu ca ala este semnul fiarei? eu mi-l bag ca doar nu musca”
Dupa acetste doctrine ale Diavolului se vaconduce omenirea spre Iad.
Va avertizez ca toti aceia care veti bagaacest microcip nu veti mai avea cale de intoarcere si veti fii distrusi pe vesnicie.Observati ca Cuvantul LUI Dumnezeu se implineste”iota cu iota”.
Nu mă tem de cip.Da, mă deranjează că cineva ştie tot ce vrea despre mine,dar cipul în sine,treaba lui.În plus,nu mă deranjează nici o cifră.Ca pasionat de matematică îmi plac toate în egală masură.Nu înţeleg pasiunea voastră pentru 666.Puteaţi şi voi să alegeţi numărul pi sau numărul lui euler…
Daca esti pasionat de matematica s-o stapanesti sanatos ca poate iti va arata matematica calea spre Dumnezeu.
UN VIDEO CA VA FACE SA REACTIONATI
UN VIDEO CA VA FACE SA REACTIONATIhttp://bisericadincasa.wordpress.com/2008/07/18/ingerul-digital/
UN MESAJ DIN APOCAL Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei.
16. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.
18. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.
Links: repere
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
IPSA 13 ( 16-18)
citeste apocalipsa 13 16-18
Nu va fie teama!caci mai sunt profetii care trebuie sa se implineasca ,asa ca generatia noastra nu-l vom vedea pe antichrist,de ex:isaia.cap.11:15,zaharia.10.11 e una si mai sunt care ,in viitorul apropiat nu le vom vedea!
Hei aline, nu fi atit de sigur. Sa stii ca timpul e mult mai aproape decit crezi.
DA,PAREREA MEA ESTE CA TREBUIE SA FIE CEVA F CLAR CARE SA NE FACA SA INTELEGEM CA NU VREM SEMNUL, PTR CA TREBUIE SA EXISTE ACEL LUCRU SIMPLU CARE SUNA CAM ASA ,, NU PUNE MANA ,,,PTR CA MUSCA”’ DACA NU VA EXPLICA CINEVA PRIN CE VOM INTELEGE GRAVITATEA MULTI VOR PRIMII, PTR CA NU INTELEG DE CE SA NU PRIMEASCA, CRED CA NU NE VA LASA DOMNUL SA NU INTELEGEM ACEST LUCRU.
PTR URSU——— NU TRATA CU ASA RACEALA SI DE SUS ,AICI NU MAI VB DE CE NE PLACE SI CE NU,CRED CA TREBUIE TRATAT ACEST SUBIECT CU F MARE ATENTIE, NU E O JOACA E CHIAR VIATA TA ,SANT MULTI OAMENI DESTEPTI CARE NU FAC PASIUNI DIN NIMIC TOCMAI DE ACEEA AU PIERDUT TOT PTR CA NU AU APRECIAT NIMIC.SCZ ,NU VREAU SA TE SUPAR.
Sunt mic..nu prea stiu eu multe ..dar nu cred k voi accepta acest CIP sa imi fie introdus in corp.
Nu scrie numai intr-un loc in Biblie acest numar. Dar mai cautati si al doilea loc (tema de casa)
Dragă Marian,
Acum scriu un articol şi va apărea la data de 8 aprilie. Revino pe site.
dragii mei frati :) bine ar fi sa nu stati fricosi in fata calculatorului si sa va filosofati, ca “oare o sa fie asa”, sau “o sa fie altfel”. Dumnezeu ne-a dat libertate de a alege, si suntem liberi sa luptam pentru dreptul nostru de a alege pe Dumnezeu! deci ocultativa dupa informatii autentice despre aceste cipuri ca e plin internetul, dupa care ridicati-va de pe scaune si informati pe toti prieteni, rude, amici etc. si veniti la proteste care sunt organizate in Bucuresti! Grecia deja s-a salvat de acte cu cipuri biometrice! inima mea ar vibra de bucurie divina daca asi putea vede si pe strazile Bucurestiului acel numar enorma de oameni care a iesit pe strazi in Grecia. Ei numai primesc semnul fiarei! uitati lincul ca dovada: http://vestitorul.blogspot.com/2009/02/cum-prot... Deci va rog priviti protestul din Grecia, poate va vina pofta sa faceti si voi efort alaturi cu cei care deja au iesit pe strazile si la noi: http://www.youtube.com/watch?v=ZiY1MSwaTok&feat... e bine sa fim cat mai multi sa accepte pentru ce protestam! 10% din populatia tarii

sa nu va temeti de 666, dar sa nu-l acceptati pe fiti insemnati cu el chiar de-ar fi sa ajungeti batuti ani intregi in comisariate, dar Dumnezeu va va rasplati pe veci, dar daca acceptati 666 ati putea arde pe veci in iad; cat despre cipuri mai multi crestini atat ortodocsi cat si crestini din alte confesiuni cred ca semnul fiarei e cipul su raman cu parerea ca cipul va avea semnul fiarei
Totuşi, cred că este mai înţelept să ne grăbim să primim iertarea prin credinţă în Domnul Isus ca nici să nu fim pe pământ la acele vremuri când va domni Antihristul.

este un numar de om.
Omul faradelegi si oameni stricati formeaza impreuna 666 care este 2/3 din-trun numar care reprezinta totalitatea.
tot din aceasta totalitate 1/3 sant salvati
prostiile cu papa si barele etc le vehiculeaza religiosi.
Nu înţeleg, de unde ai luat aceste cifre?

Subscriu la temerile privind crestinatatea indoielnica a bisericii romano-catolice in frunte cu figura papala. Intr-o acceptiune proprie care s-ar putea sa nu aiba rezonanta si in ceilalti – aviz comentariilor gen “nu-i ca tine” – consider ca relatia om – Dumnezeu nu are de ce sa fie mediata de biserica, rolul acesteia rezumandu-se doar la a perpetua sfintele invataminte, de a oferi ghidare spre mantuire celor dornici de mantuire.
Temerile cu privire la crestinatatea actului religios din ziua de astazi sunt determinate si de icoanele prezente in biserici la care toata lumea se roaga si de altele care nu fac subiectul acestui thread.
Cat despre cifra diavolului in Romania deja a fost implemetat pasaportul biometric in ciuda protestelor publice caracterizate derizorii. Urmatorii pasi vor fi la fel de facili pentru ca in timpurile acestea de rascruce nimeni nu mai asculta vocea ratiunii si se lasa ispititi pe putini arginti.
Nu înţeleg, de unde ai luat aceste cifre?
Am gasit ceva informatii interesante cu privire la titlurile onorifice, care sunt atribuite papei de la Roma si am ramas uimita. Daca literele acestor titluri in latina sunt transformate în numere romane (cum ar fi: I = 1, V=5,L=50, D=500, C=100), atunci suma totală a numerelor este egala cu 666. Şi aceasta este valabil pentru 5 titluri onorifice ale papei!
De exemplu unul din titluri este Vicariul lui Hristos, care în latina este VICARIVS FILII DEI – socotiţi si singuri si vedeti…
Aceasta mi-a amintit de Apocalipsa 17:3, unde este scris că fiara era plină de nume de hulă.
Subscriu la temerile privind crestinatatea indoielnica a bisericii romano-catolice in frunte cu figura papala. Intr-o acceptiune proprie care s-ar putea sa nu aiba rezonanta si in ceilalti – aviz comentariilor gen “nu-i ca tine” – consider ca relatia om – Dumnezeu nu are de ce sa fie mediata de biserica, rolul acesteia rezumandu-se doar la a perpetua sfintele invataminte, de a oferi ghidare spre mantuire celor dornici de mantuire.
Temerile cu privire la crestinatatea actului religios din ziua de astazi sunt determinate si de icoanele prezente in biserici la care toata lumea se roaga si de altele care nu fac subiectul acestui thread.
Cat despre cifra diavolului in Romania deja a fost implemetat pasaportul biometric in ciuda protestelor publice caracterizate derizorii. Urmatorii pasi vor fi la fel de facili pentru ca in timpurile acestea de rascruce nimeni nu mai asculta vocea ratiunii si se lasa ispititi pe putini arginti.
[...] 23 dec 2008, Vasile Filat Cum va fi scris numarul 666? [...]