Întrebare:
Cunosc mai multe despre pocăiți din realitate și asta îmi dă dreptul să vorbesc. Ce contează lucrurile sfinte pentru oamenii care sunt pocăiți acum dar sunt foşti criminali, femei din bordel? I-ați luat pe toți în aceasta sectă și acum, după tot ce au făcut, îmi dau mie și la alți ortodocși lecții de morală și de creștinism.
Să privim mai întâi la…

Pocăinţa unei prostituate
Fariseii erau partida religioasă oficială şi care se considerau cei mai drepţi şi mai sfinţi în vremea Domnului Isus.
Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor şi stătea înapoi, lângă picioarele lui Isus, şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.” Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el. „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, dar, care din ei îl va iubi mai mult?” Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.” Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.” Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!” (Luca 7:36-48)
Femeia din acest pasaj era ca şi cea despre care ai spus ca este “de la bordel”. Numai că, femeia aceasta s-a pocăit din toată inima, l-a iubit pe Domnul Isus şi ei i s-a iertat mult. Cum rămâne însă cu păcatele celor care s-au considerat deosebit de “drept credincioşi” ca să se gândească la importanţa pocăinţei? Vă las să judecaţi singură…
Un criminal ne-a dat o lecţie de pocăinţă şi a fost iertat.
Când Domnul Isus era răstignit pe cruce, la dreapta şi la stânga Lui au fost răstigniţi doi tâlhari, adică doi criminali.
Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea şi zicea: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!” Dar celălalt l-a înfruntat şi i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău.” Şi a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!” Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23:39-43)
Oameni extrem de degradaţi au devenit sfinţi prin puterea Evangheliei
Corintul era un oraş extrem de degradat moral, dar Dumnezeu a avut milă de oamenii de acolo şi mulţi au fost mântuiţi prin propovăduirea Evangheliei. În prima scrisoare adresată lor, Apostolul Pavel le-a scris:
Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru. (1 Corinteni 6:9-11)
Toţi oamenii sunt păcătoşi şi au nevoie de pocăinţă
Acesta este un adevăr fundamental al Bibliei:
Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. (Romani 3:23)
Şi un alt adevăr spune:
Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6:23)
Potrivit acestor versete, cu ce se deosebeşte gravitatea păcatelor celorlalţi oameni de cea a femeilor din bordel şi a criminalilor? Oare nu sunt toţi lipsiţi de slava lui Dumnezeu şi condamnaţi la moarte veşnică? Oare nu au toţi nevoie în aceeaşi măsură de iertare şi viaţă veşnică, care pot fi realizate doar prin credinţă în Isus Hristos şi pocăinţă din inimă?
Iată că chiar în Biblie Dumnezeu a folosit exemplele oamenilor robiţi de păcate, dar care s-au pocăit din toată inima, s-au întors la Dumnezeu şi au fost folosiţi de El ca să ne dea lecţii de pocăinţă, morală şi creştinism adevărat.
Dacă vă deranjează vieţile schimbate prin Evanghelie ale creştinilor pe care îi cunoaşteţi personal, luaţi seama măcar la lecţiile pe care vi le dau pocăiţii de pe paginile Bibliei. Nu urmaţi pilda fariseilor care au gândit dispreţuitor faţă de oamenii ce se pocăiau după ce au trăit vieţi păcătoase în trecut.
| Despre autor: Preot Vasile Filat: Păstorind " Biserica Bunăvestirea" din Chișinău, Rep. Moldova doresc să le slujesc oamenilor din lumea întreagă și am scris 1866 articole care au fost traduse in Engleză (786), Rusă (843) și Franceză (traducere în curs de desfăşurare). Vă invit să citiți mărturia mea personală sau să-mi adresați o întrebare. |
Pacatul nu se masoara nu se cintareste , mic-mare = pacat .
Scapare de pacat o face ISUS …
Multumim p/u articol !!!
Pacatul nu se masoara nu se cintareste , mic-mare = pacat .
Scapare de pacat o face ISUS …
Multumim p/u articol !!!
Asa vad unii paiul in ochiul apraopelui si nu-si vad birna in ochii sai.Cel mai mare pacat e sa nu te vezi pacatos.
Asa vad unii paiul in ochiul apraopelui si nu-si vad birna in ochii sai.Cel mai mare pacat e sa nu te vezi pacatos.
o viaţă schimbată este o dovadă a puterii lui Dumnezeu.
o viaţă schimbată este o dovadă a puterii lui Dumnezeu.
Iti dai seama ce tare ar fi fost sa se scoale prostituata si sa se ratoiasca la fariseu: uite, eu sunt nascuta din nou, tu o sa te duci in iad ca nu te-ai botezat la maturitate si nu ai crezut in doctrina “Treimii”!

Această pocăință a prostituatei este tocmai nașterea ei din nou iar faptul că o face înaintea lui Isus arată că a realizat cine este El și felul cum se raportează la Sfânta Treime.
Această pocăință a prostituatei este tocmai nașterea ei din nou iar faptul că o face înaintea lui Isus arată că a realizat cine este El și felul cum se raportează la Sfânta Treime.
Cel ce a zis asemenea cuvinte probabil ca doar poarta denumirea de crestin ortodox, nu este la curent cu vietile sfintilor si in general nu stie nimic. Nu este padure fara uscaturi. Asa ca nu poate o persoana sa strice fata tuturor ortodocsilor.

Eu personal am experimentat in viata mea iertarea oferita de Domnul Isus, viata fiecaruia dintre noi e plina de pacate daca nu mergem la Isus ca sa ni le ierte. Atita timp cit stam sa privim la pacatele oamenilor nu facem altceva decit sa fim fatarnici cu noi insine. Atunci cind privesti la Hristos nu poti gasi dezamagire, pentru ca El este un model in toate.

Pace.In afara de aceste exemple biblice,care au fost aratate in articol,va sfatui pe toti cei care va indoiti de faptul ca Dumnezeu continua sa ierte pe criminali si prostituate si mai mult,prin ei predica Evanghelia,le recomand sa citeasca cartile “Imblanzirea tigrului” de Tony Anthony,un fost killer;”Elibert din lanturi” si “Din inchisoare in Imparatia lui Dumnezeu” de Eugen Burghelea,fostul lider al bandei de spargatori “Condorul albastru” din Romania,acum un bun crestin si inflacarat predicator. Citind aceste carti,ve-ti avea posibilitatea sa va convingeti si singuri cat de mare este mila si slava lui Dumnezeu.

La Ev. dupa Marcu 2:15-17 pe cind lua masa cu vamesii si pacatosii Domnul Isus a mentionat ca El a venit sa cheme la pocainta nu pe cei neprihaniti,ci pe cei pacatosi.Tu in ce categorie te vezi?
La Ev. dupa Marcu 2:15-17 pe cind lua masa cu vamesii si pacatosii Domnul Isus a mentionat ca El a venit sa cheme la pocainta nu pe cei neprihaniti,ci pe cei pacatosi.Tu in ce categorie te vezi?