Cinci (5) adevăruri despre tradiția religioasă

În ultima vreme pe portalul www.moldovacrestina.net s-a încins o aprinsă dispută pe marginea importanței sfintelor tradiții vizavi de Sfânta Scriptură. Toate popoarele și chiar toate familiile au tradiții frumoase. Dar, când tradițiile devin religie, ele sunt extrem de periculoase pentru mântuirea sufletelor noastre. Urmărind discuțiile am fost motivat să vin cu acest articol în care voi prezenta din Sfintele Scripturi cinci adevăruri despre tradiția religioasă.

1. Tradiția religioasă nu este Cuvântul lui Dumnezeu
Domnul Isus Hristos a spus acest lucru când a avut confruntarea cu fariseii relatată de evangheliștii Marcu și Matei. Voi cita versiunea detaliată descrisă în Evanghelia după Matei:

Fariseii şi câţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s-au adunat la Isus. Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate. Fariseii însă şi toţi iudeii nu mănâncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor. Şi când se întorc din piaţă, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. Şi fariseii şi cărturarii L-au întrebat: „Pentru ce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?” Isus le-a răspuns: „Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: „Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.” Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.” El le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră. Căci Moise a zis: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.” Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta este „Corban”, adică dat lui Dumnezeu, face bine”; şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!” (Evanghelia după Marcu 7:1-13)

Nu înseamnă că toate tradițiile omenești sunt rele, dar Domnul Isus face o diferență clară între tradiția omenească și poruncile lui Dumnezeu.

2. Tradiția religioasă este produsul minții omenești
Uneori poate și din dorințe sincere, dar total greșite, oamenii vor să fie mai sfinți decât le cere Dumnezeu. Așa este și în cazul textului din Evanghelie citat mai sus. Prin Moise, după ieșirea din Egipt, Dumnezeu a dat poporului Israel porunci specifice prin care le cere oamenilor să respecte igienă și în cazul când se atingeau de mort sau de alte lucruri necurate, să se spele și să fie considerați necurați până seara. Mai multe detalii puteți citi în capitolele 15 și 19 ale cărții Levitic și veți vedea că de fiecare dată Dumnezeu vorbea despre cazuri când omul s-a atins de un lucru specific necurat. Fariseii și bătrânii care au făcut datina la care face referință Domnul Isus, au mers însă mai departe și argumentând că omul putea să se atingă de ceva necurat fără să știe, au instituit porunci cu privire la aceste multe și complicate proceduri de spălare pe care le-au ridicat la nivel de religie.

3. Tradiția religioasă este rezultatul lăsării poruncii lui Dumnezeu
Când oamenii nu mai studiază Sfintele Scripturi, încep să-și facă singuri reguli și tradiții, astfel făcându-și o religie a lor. Dacă într-o biserică sau într-o casă nu se studiază Sfintele Scripturi ca să fie trăite, curând în acea biserica sau casă vor prinde rădăcini tradiții care vor înlocui Cuvântul lui Dumnezeu.

4. Tradiția religioasă desființează porunca lui Dumnezeu
Este greu de înțeles aceasta, dar oamenii care se consideră religioși, inventează porunci și tradiții la care țin mai mult decât la porunca lui Dumnezeu. Am rămas mirat când odată venind într-o biserică mi s-a cerut să-mi scot de pe mână inelul de căsătorie sub pretext că este păcat să fie purtat, iar apoi am aflat că o biserică mare cum erau ei nu ofereau nici un sprijin financiar pastorului lor. Deci, au inventat o tradiție omenească instituită de ei sau de bătrânii lor la care țineau foarte mult și au desființat porunca lui Dumnezeu care spune clar:

Cine primeşte învăţătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă. (Galateni 6:6)

5. Tradiția religioasă cultivă fățărnicia
Ultimele versete din capitolul 6 al Evangheliei după Marcu relatează următoarele:

După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la mal. Când au ieşit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus, au alergat prin toate împrejurimile şi au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El. Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi pe pieţe şi-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi câţi se atingeau de El erau tămăduiţi. (Matei 6:53-56)

Deci, toți oamenii veneau ca să fie vindecați și se mirau de puterea lui Dumnezeu care era în El. Fariseii și cărturarii au venit însă de la Ierusalim cu gând să-l prindă pe Isus în ce lucruri încalcă tradiția bătrânilor și astfel să-L poată învinui și condamna. Nu este aceasta răutate și fățărnicie? Pentru că nu aveau de ce se lega, au găsit prilejul când i-au văzut pe ucenicii Mântuitorului că mâncau cu mâinile nespălate după cum cerea tradiția lor. De fapt, acesta era un pretext doar, dar motivul adevărat era răutatea lor și invidia pe care o aveau față de Isus Hristos.

În Epistola adresată creștinilor din orașul Colose, Apostolul Pavel le-a scris astfel:

Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. (Coloseni 2:8-10)

Autorii datinelor omenești și adepții înverșunați ai respectării lor, de multe ori recurg la speculații logice și filozofice când vor să impună aceste tradiții altora. De aceea Cuvântul lui Dumnezeu ne spune să veghem și să luăm bine seama ca să nu ne fure nimeni cu astfel de speculații și să știm bine că noi avem totul deplin în Hristos. De aceea, să cercetăm cu stăruință Cuvântul lui Dumnezeu lăsat pe paginile Sfintelor Scripturi și să trăim după poruncile lui Dumnezeu.

  • 21051961
    Dacã iubeste cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici Bisericile lui Dumnezeu.(Corinteni 11:16 )
    2 Corinteni 3:5 Nu cã noi prin noi înşine Suntem în stare sã gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastrã, dimpotrivã, vine de la Dumnezeu. Vrei tu oare sa intelegi ca nu priceperea mea este importanta (a ta nici atat). Dar, daca cauti cu toata inima pe Domnul, poate vei fi salvat. Amos 5:15  Urîti rãul si iubiti binele, faceti sã domneascã dreptatea la poarta cetãtii; si poate cã Domnul, Dumnezeul ostirilor, va avea milã de rãmãsitele lui Iosif. Trebuie sa intelegi ca "din El,prin El si pentru El,sunt toate lucrurile (Romani 11:36), si ca, "Nimeni nu poate veni la Mine, dacã nu-l atrage Tatãl, care M-a trimis; si Eu îl voi învia în ziua de apoi."(Ioan 6:44) Numai ca tu nu crezi aceasta, desii
    este scris ca nu depinde nici de cine vrea, nici de cine alearga Romani 9:16  Asa dar, nu atîrnã nici de cine vrea, nici de cine aleargã, ci de Dumnezeu care are milã. Iar tu spuneai in comentariul de acum 1 saptamana:" El abia aşteaptă să ţi-o dea cu dragoste." .(Proverbe 30:5-6) Dumnezeu nu asteapta dupa cineva, El face cum vrea El, Psalmi 135:6  Domnul face tot ce vrea în ceruri si pe pãmânt, în mãri si în toate adâncurile. Matei 4:4 „Este scris: „Omul nu trãieste numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

    Vasile S. rob al lui Isus Cristos
  • 21051961
    Am copiat versete din Biblie, da. Eu nu voi da explicatii, Cuvantul Domnului este sufincient. 1 Petru 4:11 Dacã vorbeste cineva, sã vorbeascã cuvintele lui Dumnezeu. Proverbe 30:5-6, Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El. N-adãuga nimic la cuvintele Lui, ca sã nu te pedepseascã, si sã fii gãsit mincinos.
    Bun cunoscator al Scripturilor da, insa asta este data de Domnul, deci eu nu am nici un merit. Dumnezeu sa aibe mila si indurare de cei ce-L cauta cu adevarat (Plîngerile 3:25) Domnul este bun cu cine nãdãjduieste în El, cu sufletul care-L cautã. Psalmi 119:2 Ferice de cei ce pãzesc poruncile Lui, cari-L cautã din toatã inima lor. Cuvintele mele: n-au imprtanta.
    A lui Dumnezeu sa fie toata slava, acum si in ziua vesniciei.

    Vasile S.rob al lui Isus Cristos
  • Palosi Marton
    Vasile S.rob al lui Isus Cristos a scris:
    "N-adãuga nimic la cuvintele Lui, ca sã nu te pedepseascã"
    Tu crezi ca a expune un mod de intelegere despre un anumit pasaj din Biblie inseamna "a adauga la Biblie" ?
    Biblia in foarte multe locuri este concentrata ca mesaj, prin pilde si figuri de stil. Pe de alta parte, noi oamenii, suntem dotati cu capacitati diferite de intelegere si percepere a lucrurilor. Ai dreptate ca Biblia este de ajuns. Nici noi nu vrem sa ne abatem de la Biblie. Daca cineva care nu este initiat in intelegerea Bibliei, dar pune o intrebare in mod sincer, dornic fiind de cunoasterea adevarului, simpla trimitere la un verset biblic nu va ajuta prea mult. Problema trebuie explicata, dezbatuta pe intelesul tuturor, fara a ne abate de la Scripturi. Asta incercam sa facem noi aici.
    Daca am gandi toti simplist ca si tine nu ar mai avea sens sa mergem la biserica, atata timp cat fiecare avem o Biblie pe care putem sa o studiem acasa.
    In comparatie, pot sa spun despre Cuvantul lui Dumnezeu ca este ca painea. Este principala hrana pentru orice om, dar pentru ca un bebelus sa o poata manca, trebuie in prealabil ca mama sa o mestece si sa o faca digerabila pentru copil. Tot asa, un incepator are nevoie ca hrana spirituala sa-i fie pregatita si transmisa dupa capacitatea lui de intelegere.
    Daca mai facem greseli sau exagerari in comentarii denota ca suntem oameni, si intelegem in parte, dar pentru asta nu trebuie sa ne judeci ca suntem rataciti.
  • vasilesanda
    Matyi, te invit sa citesti pe http://sites.google.com/site/crestinadevarat/home
    Dorinta mea este sa-L fac cunoscut pe Dumnezeul Adevarat.
    Acelasi 21051961. Vasile Sanda
  • 21051961
    Asa dupa cum este scris in Proverbe 15:1 " Un rãspuns blând potoleste mânia, dar o vorbã asprã atîtã mânia." Voi cauta si eu sa raspund cu blindete, dar cu adevar, si in speranta ca nu voi mânia pe nimeni.
    Eu cred ca voi va rataciti cu totii si nu cunoasteti "Scripturile". Psalmi 56:10  Eu mã voi lãuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui, da, mã voi lãuda cu Domnul, cu Cuvântul Lui.
    Evrei 11:3  Prin credintã pricepem cã lumea a fost fãcutã prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa cã tot ce se vede n-a fost fãcut din lucruri care se vãd. Astfel, se arata ca tot ce se vede s-a facut prin Cuvant,adica prin Isus Cristos, care este Cuvantul: Ioan 1:1  La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu.
    Ioan 1:14  si Cuvântul S-a fãcut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevãr. Si noi am privit slava Lui, o slavã întocmai ca slava singurului nãscut din Tatãl.
    Apocalipsa 19:13  Era îmbrãcat cu o hainã muiatã în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” Prin urmare Biblia nu este numai o carte cu ajutorul careia obtinem invataturi si apoi ne apucam sa discutam, nicicum.
    Biblia,este Cuvantul lui Dumnezeu, care este Isus Cristos, care este Dumnezeu Insusi. Tit 2:13  asteptând fericita noastrã nãdejde si arãtarea slavei marelui nostru Dumnezeu si mântuitor Isus Cristos.(Ioan 1:18 ), iar in Iacov 1:21  De aceea lepãdati orice necurãtie si orice revãrsare de rãutate si primiti cu blândetã Cuvântul sãdit în voi, care vã poate mântui sufletele. Nimeni nu a scris ceva la intamplare, ci toti cei ce au scris au fost sub indemnul lui Dumnezeu, 2 Petru 1:21 Cãci nici o proorocie n-a fost adusã prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânati de Duhul Sfânt.
    Proverbe 30:5  Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El. N-adãuga nimic la cuvintele Lui, ca sã nu te pedepseascã, si sã fii gãsit mincinos.

    Vasile S.rob al lui Isus Cristos
  • Palosi Marton
    OK, Vasile S.rob al lui Isus Cristos,
    Ai copiat cateva versete din Biblie si asta deja ti-a dat dreptul sa ne faci pe TOTI niste rataciti. Bravo (!!!)
    De ce nu vi TU cu explicatii mai pertinente, daca esti mai bun cunoscator al Scripturilor, dar cu cuvintele tale ?
  • 21051961
    Din greseala s-a imrimat 2 X.
    iertare

    ________________________________
  • radu1982
    Octavian tu ai spus ca Biblia este o carte simpla fara traditie. Dar, nu este de loc asa pentru ca "TOATA Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte sa dea intelepciune in neprihanire" 2 Timotei 3:16. Aici nu se vorbeste nimic de traditie, care sunt in fond inventii de ale oamenilor.

    Dar ai dreptate, ca Biblia propavaduita fara Hristos este un lucru rau. Crestinul adevarat va propavadui "pocainta fata de Dumnezeu si credinta in Domnul nostru Isus Hristos" (Faptele Apostolilor 13:21)
  • Palosi Marton
    Dragă Octavian_Racu,
    Apreciez mult râvna pentru credinţa ta, şi faptul că eşti sincer în ceea ce spui, dar trebuie să înţelegi că doar tu, singur eşti responsabil de soarta sufletului tău, de locul unde va ajunge după moarte. Aşadar proşterne-te cu toată fiinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi cere-i Lui, NUMAI de la El, înţelepciunea divină ca să înţelegi adevărul sfânt şi unic. El abia aşteaptă să ţi-o dea cu dragoste. Nu te socoti singur înţelept. Lasă la o parte învăţăturile omeneşti şi lasă Duhul sfânt să te înveţe. NEGREŞIT vei primi cunoştinţa adevărului dacă o ceri cu credinţă şi smerenie. Noi, cei pe care îi numeşti sectanţi şi rătăciţi, am experimentat atingerea Duhului sfânt si de aceea vrem ca toţi oamenii să simtă ce simţim noi, adică dragostea şi bunătatea Domnului. Nu suntem noi nici rătăciţi nici împotriva ortodocşilor, ci suntem împlinitorii poruncilor lui Dumnezeu, în măsura credinţei ce ne-a fost dată. Ai experimentat naşterea din nou ? Dacă nu, atunci Domnul Isus aşteaptă să-i ceri acest lucru.
    Nu te supăra nici pe mine nici pe ceilalţi care vorbesc cu tine în contradictoriu, pentru că cu toţii vrem ca tu să te poţi bucura de mantuirea dată de Domnul Isus Cristos. Nu vrea nimeni să te convertească la altă religie ci vrem ca tu să fii un copil al lui Dumnezeu prin care să se desăvârşescă lucrarea Lui, aşa cum scrie în Scripturi:
    "Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;" (Ioan 1:12)
  • alexandru
    dacă Biblia nu conţine tradiţie,separarea Biblie de Tradiţie nu afectează cu nimic învăţăturile ei, inclusiv "asasinarea".
    Intrumentele anticrestine sunt acelea care depărtează pe om de Hristos. Biblia apropie creştinii de Hristos.
    Eu cred că tradiţia este un instrument anticreştin.
  • Apsolut deacord.
    Si inca una... ce a fost la inceput Biblia(cuvantul lui Dumnezeu) sau traditia bisericii.


    Asa ca dagii mei raman Eu si Dumnezeu cu Cuvantul Sau si nu este loc pentru traditii omenesti.
  • Octavian_Racu
    Alex, Biblia este o simpla carte fara Traditie. Ambele reprezinta niste elemente care nu pot exista una fara alta. A separa Biblia de Traditia apostolica inseamna o asasinare a Bibliei, lipsirea ei de "spiritul legii" (notiune juridica).
    Biblia fara Hristos si ucenicii sai este o carte care la un moment data poate deveni un instrument anticrestin, cum se intampla in cazul sectelor protestante.
  • Draga Octavian Racu,

    Este o mare erezie afirmatia pe care o faci. Vrei sa incerci sa
    documentezi cat de putin afirmatia ta? Poti sa dai un verset din
    Sripturi care spune aceasta?
  • AlexeiTentiuc
    Draga Octavian,
    Eu ti-am adresat doua intrebari concrete, la care nu am primit raspuns. Daca la prima as putea spune ca mi-ai raspuns ceva, apoi la a doua nu mi-ai raspuns nimic. Ti-am cerut sa-mi dai un verset din Sfinta Scriptura care sa explice ca nu Duhul Sfint ci Traditia explica Biblia. Apoi cum poti tu crestin ortodox sa spui ca Biblia fara traditie este o simpla carte? Oare nu intristezi tu pe Dumnezeu prin aceasta? Eu stiu ca Duhul Sfint este Acela care da putere Bibliei. El face ca aceasta carte, "simpla"(cum o numesti numai tu) sa fie o carte plina de puterea si revelatia Lui Dumnezeu. Deci de unde, din care vereste Biblice te inspiri tu?
    Imi vine greu sa cred ca socotindu-te crestin, ai o asa parere de vaga despre Biblie. Apoi tu invinuiesti pe autorul articolului ca nu sa documentat cind a scris acest articol. Dar spune-mi tu terog, pe ce baza tu faci toate aceste afirmatii? Oare nu crezi ca prin faptul ca scrii asa cum scrii tu insulti nu numai Bisericii lui Isus Hristos(indiferent de confesiunea ei) ci si pe Dumnezeu?
  • AlexeiTentiuc
    Dragi crestini ortodoxi,
    ma bucur ca ati scris parerea voastra si chiar ati incercat undeva sa aduceti dovezi. Insa, as avea o intrebare pentru voi toti si pentru Octavian Racu in special:
    Octavian, tu invinuiesti protestantii cu privire la legatura lor strinsa fata de Biblie, dar pe de alta parte aperi traditia mai mult decit pe Biblie. Mii interesant, ce este mai important pentru tine, Traditia sau Biblia care este Sfinta Scriptura? Raspunde-mi terog.
    Si inca o intrebare, cum aperi si explici parerea ta ca "Traditia explica Biblia?" Adumi terog un verset Biblic care sa explice aceasta. Eu stiu bine din Sfintele Scripturi ca Duhul Sfint este Acela care ne calauzeste in tot Adevarul Lui Dumnezeu, si El ne descopera Scriptura dar nu o traditie lasata de oameni.
    Cu intelegere si respect,
    Alexei
  • Palosi Marton
    Octavian_Racu spune:
    "...la ortodocşi păcatul este o boală care se tratează in sânul Bisericii prin spovedanie, slujbe si alte orânduieli." (!!!!!!!!!!!!!!!!)
    Scriptura spune:
    "Romani 6:23  Fiindcă plata păcatului este moartea..."
    "Isaia 53:5  Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi."
    "1 Corinteni 15:3  V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi;"
    "Galateni 1:4  El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl."
    "1 Ioan 2:2  El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi."
    "1 Ioan 4:10  Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre."
    P.S. Păcatele noastre au fost deja "tratate" si "vindecate" cu mult inainte sa le comitem. (pe cruce). Noi trebuie doar sa CREDEM si sa ACCEPTAM tratamentul, adica jertfa.
  • Octavian_Racu
    Octavian, ceea ce tu consideri "traditie exterioara" este "obicei", nu Traditie propriu zisa. Confuzia apare din cauza tratarii eronate de catre atei a notiunii de "Traditie".
    - Spre deosebire de obicei, care are origine umana (cantece, poezii, ritualuri, dansuri etc.) traditia este de origine divina (familia, diferenta intre femeie si barbat ect.).
    - Daca obiceiul are o existenta scurta, de la 100-600 de ani, traditia nu este limitata in timp.
    - Transmiterea obiceiului nu este obligatorie, dat fiind faptul ca obiceiul deriva din traditie, in timp ce existenta Traditiei este posibila doar prin transmitere.
    Daca e sa vorbim de traditia ortodoxa, Biblia este si ea o traditie, doar ca scrisa. Spre deosebire de protestanti, ortodocsii cred ca crestinismul ar fi existat indiferent daca Biblia ar fi fost scrisa sau nu, in timp ce pentru protestanti Biblia este mai presus ca crestinismul si Hristos.
    Protestantii au o viziune juridica asupra crestinismului: Dumnezeu este judecator, iar Biblia este un contract pe care Hristos si omul este obligat sa-l respecte. Pacatul este egalat cu incalcarea contractului, in timp ce la ortodocsi pacatul este o boala care se trateaza in sanul Bisericii prin spovedanie, slujbe si alte oranduieli.
  • john_mike
    Alte cinci adevaruri despre Traditie

    1. Apostolul Pavel îi îndeamna pe credinciosi sa tina traditia bisericii.

    2 Thessalonians 3:6 Fratilor, va poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, sa va feriti de orice frate care umbla fara rânduiala si nu dupa predania pe care ati primit-o de la noi.

    Cuvântul predanie este paradosis în originalul grecesc si înseamna Traditie. Dar nu orice traditie, ci aceea lasata de la apostolic si pastrata în Biserica Ortodoxa de 2000 de ani.

    2. Scriptura nu se autentifica singura, ci prin intermediul Bisericii:

    1 Timothy 3:15 Ca sa stii, dacă zabovesc, cum trebuie sa petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului.

    3. Orice biserica (ortodoxa, catolica, metodista, baptista, penticostala) are o traditie. Nu exista biserica fara propria traditie. Recunoastem de exemplu o biserica penticostala prin aceea ca are un anumit stil, o anumita rânduiala, o anumita interpretare a Scripturii. Aceasta se numeste traditie. Singura deosebire este ca Traditia Bisericii Ortodoxe este veche de 2000 de ani, provenind de la apostoli, în timp ce una ca cea a penticostalilor este veche de 100 de ani.

    4. Forma actuala a Noului Testament a rezultat din discutiile din sinoadele bisericii, în care s-a constatat care din zecile sau sutele de carti în circulatie printre crestini se conformeaza credintei dintotdeauna a Bisericii, adica a Traditiei.

    5. Opusul traditie este o situatie în care fiecare om interpreteaza Scriptura singur, dupa cum îl duce pe el capul. Asa s-a ajuns la mii de denominatii protestante, fiecare cu alta teorie. Ereticul Arius, care sustinea ca Hristos nu este Dumnezeu, si-a bazat toata învatatura pe Scriptura. La fel si Martorii lui Iehova. Pentru a cunoaste adevarul avem nevoie de Scriptura + ajutorul unei Traditii care sa ne îndrume cum sa o întelegem.
  • Draga john_mike,

    Vin si eu cu cateva ganduri la cele 5 puncte pe care le-ati prezentat:

    1. In curand va aparea un articol in care fac o analiza la toate
    pasajele din Noul Testament unde este cuvantul "paradosis". Doar vreau
    sa spun ca la 2 Tesaloniceni 3:6 Apostolul Pavel numeste traditie
    invatatura pe care a dat-o el crestinilor din Tesalonic si care in
    cele din urma o avem asternuta pe paginile Noului Testament in
    Evanghelii, Epiostole si Apocalipsa. El nu face referinta la o alta
    traditie care ar depasi ce este scris in Noul Testament.

    2. Dumnezeu este cel care autentifica Sfanta Scriptura si Biserica
    este stalpul si temelia adevarului tocmai ca sa pastreze cu sfintenie
    si sa stea pe adevarul Sfintelor Scripturi.

    3. Sunt de acord ca fiecare biserica are si dezvolta continuu o
    traditie. Traditia bisericii primare este asa cum o gasim pe paginile
    Noului Testament si orice alta traditie ale altor biserici au fost si
    este o adaugare.

    4. Absolut de acord. Deci, adevarata traditie este cea din Noul
    Testament, toate celelalte scrieri si traditii care depasesc limitele
    Noului Testament nu se conformeaza cu adevarata Traditie care se
    gaseste in Noul Testament, adica in Scripturi.

    5. Este adevarat ca ereticii ajung sa aplice interpretari speculative
    ale Bibliei, dar de obicei, ereticii au mai inventat alte
    scripturi si nu le recomanda oamenilor sa studiere singuri Scripturile
    ci pun monopolul pe interpretarea Scripturilor. Astfel, Martorii lui
    Iehova, care sunt in mare asemanare cu urmasii lui Arie, au revista
    "Turnul de veghere" si dupa ea invata toti adeptii lor, dar nu sunt
    incurajati sa studieze singuri Scripturile. Apoi, tot ei au facut
    schimbari grave in textul Biblic.
  • Palosi Marton
    Pentru că aceste dispute contradictorii nu vor avea un efect benefic pentru nimeni, fiind mai mult o luptă de orgolii, eu aş propune un test pentru fiecare creştin ortodox (şi nu numai) care este sincer în relaţia cu Dumnezeu şi doreşte să fie plăcut Lui:
    "Pune-te în genunchi în faţa lui Dumnezeu, închis în cămăruţa ta, cu ochii închişi, ca să nu poţi fi perturbat de nimeni şi de nimic, şi vorbeşte-i lui Dumnezeu astfel: "Doamne Tată din Ceruri, recunosc că sunt un păcătos şi nu merit mila Ta, dar ştiu că Fiul Tău, Domnul Isus a murit pentru păcatele mele. Doresc să-mi mântuieşti sufletul şi să mă ajuţi să trăiesc o viaţă după voia Ta. Luminează-mă să pot înţelege tot adevărul şi tainele Tale. Curăţă-mă de orice nu este după placul Tău şi dă-mi siguranţa mântuirii. Vino în inima mea şi fii stăpânul meu pe veci.Îţi mulţumesc că mă iubeşti şi doresc ca voia Ta sfântă să se facă în viaţa mea. În numele Domnului Isus Cristos te rog, amin"
    Făcând acest lucru, Domnul Isus va intra în inima ta vei cunoaşte naşterea din nou, vei simţi dragostea dintâi a Tatălui Ceresc şi sufletul tău va fi mântuit.
    Eu aşa am făcut acum 17 ani, L-am pus la încercare pe Dumnezeu, L-am testat printr-o asemenea rugăciune, L-am chemat în ajutor cu sufletul distrus de dezamăgiri şi suferinţă, ca pe o ultimă soluţie pentru viaţa mea. Tot aşa m-a îndrumat şi pe mine altcineva, un pocăit, care m-a asigurat că Dumnezeu mă iubeşte şi poate să mă ajute. Într-adevăr, ajutorul n-a întârziat să vină. Din clipa aceea am devenit un alt om, şi tot ce am pierdut până atunci, familie, casă, serviciu, Dumnezeu mi le-a dat înapoi, dar într-o formă mult mai frumoasă şi durabilă. Simt dragostea Domnului în fiecare zi şi sunt sigur de mântuirea mea prin care voi moşteni Împărăţia Cerului. Nu mi-e frică de moarte nici o clipă şi aştept cu nerăbdare venirea Domnului Isus.
    Orice convingeri ai avea, din orice religie, te invit dragul meu cititor să faci asemenea mie şi vei experimenta o schimbare în viaţa ta şi o bucurie cum n-ai mai cunoscut niciodată p'nă acum. Eu sunt dator să spun oricui despre ce mi-a făcut Domnul, slăvit să fie Numele Lui.
    Îmi dau seama că orice alte discuţii de până acum au fost inutile. Îndemnul din acest comentariu vi-l transmit ca din partea Domnului din dragoste pentru voi şi din dorinţa să fiţi mântuiţi şi fericiţi. Îmi cer iertare dacă am ofensat pe cineva cu comentariile mele.
    "Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul !!"
    Dumnezeu să vă binecuvânteze.
  • sorin1
    Pentru toţi ortodocşii: vă propun să nu mai posteze nici un ortodox pe acest blog. Se vede clar că cel care scrie articolele tot ce face e prozelitism sectar fără să îi pese de faptul că spune aberaţii pe care doar ortodocşii care nu îşi cunosc credinţa le cred precum şi ceilalţi ce ştiu vag ce este Biserica Ortodoxă. Tot cât am căutat şi am citit nu am reuşit să găsesc să atace cineva Ortodoxia în ceea ce este ea ci doar în slujitorii ei ( acum drept vorbind noi suntem în vremurile din urmă şi Hristos de asta şi întreabă dacă va mai găsi credinţă precum şi Sfinţii Părinţi proorocesc că va fi multă sminteală ) şi în anumite concepţii greşite pe care le au ei faţă de Ortodoxie. Îmi aduce asta aminte despre cum erau văzuţi de păgâni primii creştini: nişte curvari şi canibali ce îşi omoară copiii.

    Iar pentru ortodocşii ce vor un blog ziditor le propun: http://www.ortodoxiatinerilor.ro ( blogul nu e al meu ci l-am găsit din întâmplare şi din punctul meu de vedere e foarte ok ).
  • Draga sorin1,

    Cuvintele tale din acest comentariu sunt lipsite de orice temei si
    este trist ca te pretinzi crestin ortodox si numesti aberatii
    invatatura Biblica pe care o dau pe acest portal. Crestinii adevarati
    nu procedeaza astfel. Uite doar la acest articol. Vezi tu aici sa fie
    prezentat altceva decat ceea ce este scris in Biblie? Daca adevarul
    biblic este pentru tine aberatie, atunci cum vrei tu sa cunosti
    adevarul si ce aperi tu?
  • Octavian_Racu
    In ceea ce priveste farisei, in Biblie prin "predanie" in acest caz se intelege obicei, nu traditie. Daca obieciul isi are origine in activitatea umana "spalarea mainilor", "circumcizia" etc. In general, Traditia are origine divina in toate religiile.
    Traditia este un metalimbaj prin care omul descifreaza limbajul scris. Iata de ce nu poti intelege Biblia fara Traditia crestina. Nu in zadar, in majoritatea religiilor era interzisa scrierea. Daca si crestinismul ar fi urmat aceasta cale, protestantismul nu ar fi aparut niciodata probabil.
  • Draga Octavian_Racu,

    Uite aici, in acest mesaj, aduci grave insulte la adresa Bisericii
    Ortodoxe si hai sa ti le arat pe rand:

    1. In Biblie, cand se spune despre "datina batrinilor" sau "predanie"
    cu referinta la cea a Fariseilor, se foloseste cuvantul grecesc
    "paradosis" si este acelasi cuvant folosit sin 1 Corinteni 11:2,
    Coloseni 2:8 si 2 Tesaloniceni 3:6. Se are in vedere tocmai traditie
    care este totalitatea poruncilor inventate de oameni si ridicate la
    nivel de religie si mai presus de porunca lui Dumnezeu. Poti sa mai
    citesti odata cu atentie textele din Evanghelii din Matei 15 si Marcu
    7. Numai citeste fara nici un gand mai intainte si nu ca sa-mi
    dovedesti mie sau altuia inversul, ci cu o inima sincera, ca sa
    intelegi ce spune Domnul Isus acolo.

    2. Circumcizia nu este un obicei omenesc ci este o porunca data de
    Dumnezeu lui Avraam si tuturor urmasilor lui. Citeste cu atentie
    capitolul 17 din cartea Genesa, adica Facerea.

    3. Cum spui tu ca "in general, Traditia are origine divina in toate
    religiile"? Deci, dupa tine toate celelalte religii sunt de origine
    divina? Vrei sa spui ca Dumnezeu a vorbit prin toate celelalte
    religii, adica prin Budda, Zaratustra, Muhamed, etc.? Orice crestin
    adevarat cunoaste si crede cuvintele Domnului Isus care a spus: "Eu
    sunt calea, adevarul si viata si nimeni nu vine la Tatal decat prin
    Mine".

    4. Unde scrie in Biblie ca "nu poti intelege Biblia fara Traditia
    crestina"? Unde se spune despre acest metalimbaj la care faci tu
    referinta? Cand si cui spune Dumnezeu in Biblie ca mai este nevoie si de
    alte materiale si surse ca sa putem intelege Cuvantul Lui?

    Dumnezeu si-a relevat voia sa in scris, si a dat-o oamenilor in
    Sfintele Scripturi nu pentru a se ascunde de oameni ci pentru a li se
    descoperi si de multe ori ne indeamna in Biblie ca sa o citim, sa o
    cercetam, sa o credem si sa o traim in vietile noastre. Asa sa ne
    ajute Dumnezeu.
  • Domnul Iisus Hristos multe Minuni a facut... oare chiar credeti ca Sf. Apostoli au reusit sa le cuprinda pe toate in Scriptura?! Binenteles ca nu.
  • Draga mihailmaster,

    Nu, evangheliile nu cuprind toate minunile pe care le-a facut Isus
    Hristos si lucrul acesta este scris chiar in Evanghelia dupa Ioan cand
    spune ca "Isus a mai facut inaintea ucenicilor Sai multe minuni, care
    nu sunt scrise in cartea aceasta, dar lucrurile acestea au fost scrise
    ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul ,Fiul lui Dumnezeu, si
    crezand, sa aveti viata in Numele Lui".
  • Draga mihailmaster,

    Nu, evangheliile nu cuprind toate minunile pe care le-a facut Isus
    Hristos si lucrul acesta este scris chiar in Evanghelia dupa Ioan cand
    spune ca "Isus a mai facut inaintea ucenicilor Sai multe minuni, care
    nu sunt scrise in cartea aceasta, dar lucrurile acestea au fost scrise
    ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul ,Fiul lui Dumnezeu, si
    crezand, sa aveti viata in Numele Lui".
  • Draga mihailmaster,

    Nu, evangheliile nu cuprind toate minunile pe care le-a facut Isus
    Hristos si lucrul acesta este scris chiar in Evanghelia dupa Ioan cand
    spune ca "Isus a mai facut inaintea ucenicilor Sai multe minuni, care
    nu sunt scrise in cartea aceasta, dar lucrurile acestea au fost scrise
    ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul ,Fiul lui Dumnezeu, si
    crezand, sa aveti viata in Numele Lui".
  • Palosi Marton
    Informatia ca Domnul Isus a facut mai multe minuni decat cele relatate in Scripturi, o stim tot din Biblie. Că nu le găsim toate incluse in Biblie este pentru că aşa a hotărât Dumnezeu, care este autorul de drept al Scripturilor, să nu le includă. Tot ce constituie astăzi Biblia este suficient pentru oricine ca să afle adevărul despre Creatorul său şi să afle ce are de făcut pentru mântuirea sufletului său. Nu lipseşte nimic şi nu e nimic de adăugat. Cine nu găseşte ce are nevoie pentru viaţa lui în Biblie, acela poate să caute mult şi bine în scrierile toturor "sfinţilor" din lume că tot nu va fi satisfăcut şi nu va cunoaşte mântuirea.
    Trebuie să înţeleagă fiecare om că Biblia este cartea de căpătâi, ghidul pentru viaţă şi unica sursă de adevăr absolut. Consider că e o gravă iresponsabilitate să nesocoteşti porunca Domnului care spune că:
    "...dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta."(Apocalipsa 22:18)
  • Octavian_Racu
    Cele scrise mai sus sunt o grava insulta la adresa Bisericii Ortodoxe, mai ales ca articolul nu este deloc documentat. Autorul nici nu a incercat sa caute ce este in realitate Traditia Ortodox, ci vorbeste pornind de la propriile nascociri.

    Traditia include:
    - Scrierile Apostolilor si Sfintilor Parinti
    - Hotararile celor 7 sinoade ecumenice
    - Canoanele Bisericii

    A nu se confunda Traditia cu obiceiurile, cum o fac intentionat sau nu protestantii. Traditia este invatatura lui Hristos transmisa prin viu grai si prin depunere de maini, iar obieciului este, intr-adevar, o inventie a omului.
  • Draga Octavian_Racu,

    Nici pe departe nu a fost intentinat si nu este acest articol o
    insulta la adresa Bisericii Ortodoxe. Mai degraba ar trebui sa ne
    puna pe ganduri faptul ca a fost o insulta grava la adresa lui Isus
    cand oamenii au desfiintat Cuvantul lui Dumnezeu prin traditia lor,
    cum se vede clar din acel pasaj biblic. Si acest pericol ne paste pe
    toti, indiferent din ce biserica sau conferisune facem parte.

    Apoi, artiolul meu nici nu a fost intentionat sa fie un studiu complet
    despre traditia unei sau altei biserici, ci doar am prezentat cinci
    adevaruri importante din Evanghelii.

    Nu ai dreptate cand spui ca "articolul nu este DELOC documentat" ,pentru ca
    are la baza cel mai important document - Cuvantul lui Dumnezeu. Mai
    citeste odata cu atentie articolul si apoi spune-mi care sunt
    propriile nascociri? Fii specific.

    Si apoi, fii atent ca te contrazici in mesajul tau si de multe ori si
    dupa parerea mea, tu singur aduci astfel insulte la adresa Bisericii
    Ortodoxe. Mai priveste odata la definitiile pe care le-ai dat.
blog comments powered by Disqus