Ce spune Biblia despre transplantul de organe?

by Preot Vasile Filat on 20 August , 2009

in Doctrină

Întrebare:

Ce părere aveţi despre transplantul de organe de la o persoană aflată pe moarte la una care are nevoie de acel organ pentru a supravieţui?

În Biblie nu este menţionată această practică pentru că nu exista în acele vremuri. Tehnologiile avansate de azi permit efectuarea cu succes a transplantului de organe, iar Biblia conţine principii care pot fi aplicate vizavi de această practică.

Salvează viaţa

În Sfânta Scriptură Dumnezeu ne învaţă să preţuim viaţa umană şi să salvăm de la moarte pe cei dragi. Când le vorbea ucenicilor la Cina cea de taină, înainte de arestarea şi răstignirea Sa, Domnul Isus le-a spus:

Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. (Ioan 15:13)

Dacă este manifestarea dragostei să-ţi dai viaţa pentru prietenii săi, cu atât mai mult este un sacrificiu al dragostei când cineva donează organe pentru salvarea vieţii celor pe care îi iubeşte.

Dar cum va fi la înviere?

Unii oameni au temerea că dacă donează organele lor, aceasta le va afecta trupul la învierea din morţi. Să nu aibă această frică nimeni, pentru că noi vom învia în alte trupuri, care sunt calitativ total diferite de cele pe care le avem acum şi care sunt duhovniceşti, aşa cum spune Scriptura:

Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi învie în neputrezire; este semănat în ocară, şi învie în slavă; este semănat în neputinţă, şi învie în putere. Este semănat trup firesc, şi învie trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc. (1 Corinteni 15:42-44)

Dumnezeu ne-a lăsat un exemplu când a jertfit ce a avut mai scump, pentru mântuirea, adică pentru salvarea vieţii noastre:

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16)

Să reflectăm caracterul lui Dumnezeu printr-o atitudine asemănătoare cu a Lui.

  • http://www.iedidia.ucoz.com Iedidia

    Parerea mea personala… Nu sunt impotriva transplantului de organe si donarea de sange, insa nu vreau sa donez organele mele (in caz ca…) si nici sa primesc chiar daca voi muri.La fel si Transfuzia de sange

  • mioara

    Pai care ar fi explicatia ta?
    Daca copilul tau , sotul tau, mama ta……ar avea nevoie de unul din organele tale care i-ar salva viata nu ai face-o?
    Totul va putrezi. Nu raman decat oasele.

    Spui ca nu vrei sa primesti…pai ce alegi sa mai traiesti cativa ani ingrijindu-ti copii, pana vor ajunge la o varsta matura cand se por descurca singuri sau ai alege din lipsa informatiilor (doresc sa cred) sa mori.
    Pentru unii care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu decat un urma unor accidente majore din viata lor, aceste practici le-au salvat vesnicia.

  • Octavian

    Viaţa pentru binele altora – un principiu divin care ne învaţă Biblia. Când trăim pentru binele altora ori, când trăim pentru un scop mai măreţ, atunci noi practicăm ceea ce numim Dragoste Adevărată.
    Dragostea nu se limitează doar la simţuri. Dacă vom crede că dragostea e un simţ sau o careva emoţie, noi niciodată nu vom putea să întîlnim dragostea adevărată. Dragoste este acţiune. A iubi este un verb activ. A da, a trăi pentru alţii. Unii afirmă, că în relaţiile cu soţul şi soţia, ei nu simt dragoste şi încearcă să pună sub îndoială dacă există oare dragoste sau nu. Astfel de oameni ei pur şi simplu nu ştiu să iubească.
    Am întîlnit deseori oameni care zic: “nu simt dragostea din partea lui”, “Eu îl iubesc pe Dumnezeu, dar nu vreau să fac asta…” ori, “transplantul de organe..? În Biblie nu este menţionat aşa practică, Isus aşa ceva n-a făcut…”, “Nu simte inima mea că trebuie să fac asta, deacea nu voi face…”
    Dar ce este inima? Impulsul emoţional care primeşte bucurie dăruind iubire. Dacă ascultăm inima: ea întotdeauna ne îndreaptă să trăim o VPBA, chiar în determent sie.
    Deci ce înseamnă a iubi pe Dumnezeu? Înseamnă eu trăiesc pentru Dumnezeu. A iubi aproapele tău înseamnă, nu doar emoţie sau simţ, dar a trăi pentru binele lui. cuvintele, gândurile, faptele îndreptate pentru binele altora. Aşa se manifestâ iubirea adevărată.
    Ce ţine de transplantul de organe, tot poate fi o manifestare a iubirei adevărate, dacă e făcut din motivul pentru a salva viaţa cuiva, deci pentru binele altora, chiar dacă este în determent sie.
    Însă, nu se poate să privim ca la ceva bun, dacă se face asta într-un scop de a câştiga bani sau altceva. Cunosc persoane care cu plăcere ar dona sânge, dacă le oferi ceva bani. Nu cunosc, dar am auzit că sunt unii care consideră transplatarea organilor ca o afacere bună unde poţi face bani grei. Asemenea acţiune nu e viaţa pentru binele altora, ci mai degrabă “viaţa altora pentru binele meu” şi e un păcat în faţa lui Dumnezeu

  • octavian_ro

    Biblia spune ca ca este bine sa-ti dai viata pt a salva pe a altuia iar noi nu suntem capabili sa intelegem ca ati dona organele,in cazul in care survine un accident si viata ta nu mai poate fi salvata,iar tu prin organele tale poti salva mai multe vieti deci poti fi util si dupa moarte dar nu o facem doar din motive puerile sau gresit intelese.

Previous post:

Next post: