Preot Vasile Filat: Autobiografie succintă
Mă numesc Vasile Filat şi slujesc în calitate de pastor la Biserica Baptistă „Bunăvestirea” din Chişinău. De asemenea slujesc ca şi conducător al Asociaţiei „Învăţătură din Cuvânt” şi director administrativ la cele 67 de filiale ale Institutului Biblic Precept Ministries Eurasia unde sunt şi profesor. Împreună cu soţia mea Anastasia, care este profesoară la acelaşi institut, avem 3 copiii binecuvântaţi. Năstica, fiica mai mare are 18 ani şi învaţă la colegiul pedagogic. David este clasa 7 şi Daniel clasa 4. Sunt deţinător al centurii negre, V Dan la Taekwon-Do şi instructor de categorie internaţională.
M-am născut la 28 septembrie 1971 în satul Lăpuşna, raionul Hânceşti, care atunci se numea Kotovschii. Părinţii mei erau creştini de credinţă ortodoxă. Mama mergea mai des la biserică şi căuta să aibă o relaţie frumoasă cu Dumnezeu, dar nu a fost învăţată niciodată Sfintele Scripturi şi nu a putut realiza această relaţie pentru că nu a experimentat nașterea din nou. Tatăl mergea foarte rar la biserică, cred că doar odată în an, cel puţin aşa îmi amintesc eu. El a fost un om foarte abuziv şi, cu multă părere de rău o spun, dar visul cel mai mare al copilăriei mele era să moară tatăl într-o zi. Credeam că atunci va fi cea mai fericită zi, când vom rămâne doar cu mama, care arăta o mare afecţiune pentru noi, dar care era chinuită de tatăl nostru, tot aşa cum şi noi eram chinuiţi mult. În casa noastră, pe pereţi, foarte des erau picături sau chiar pete de sânge şi aceasta nu pentru că mama nu ar fi fost gospodină bună, ci pentru că tatăl făcea ca sângele să fie proaspăt pe pereţi. Noi toţi eram deprinşi să cunoaştem dacă tatăl vine acasă beat sau treaz după felul cum suna clanţa de la poartă şi când venea beat, ne ghemuiam toţi după sobă, aşteptând să vină, să ne scoată şi să înceapă bătăile straşnice.
Părinţii m-au învăţat rugăciunea „Tatăl nostru” şi în fiecare seară să mă rog la icoană înainte de somn. Eu făceam aceasta, dar nu totdeauna. Odată, tatăl a venit acasă noaptea târziu şi m-a sculat din somn. M-a pus să stau în genunchi pe pat, în faţa icoanei şi să mă rog cu rugăciunea care am fost învăţat. Pentru că eram sculat din somn, dar cel mai mult din pricina că eram speriat tare, în timp ce mă rugam am greşit ceva. Am fost lovit atât de tare că am zburat de pe pat jos şi a continuat să mă lovească cu picioarele mult timp, până când în disperarea mea, ca un animal speriat, m-am încleştat de piciorul lui tata şi îl rugam să mă omoare, pentru că nu mai rezistam bătăii. Aceasta a fost încă o lecţie de religie destul de „convingătoare” care a contribuit mult la aceea ca să cred minciunile ateiste ce aveau să-mi fie spuse mai târziu la şcoală.
Îmi mai amintesc cum odată am găsit în casă o cruce din plastic şi pe ea era imaginea Domnului Isus Hristos răstignit. Am mers la toţi din casă şi am întrebat cine este pe cruce şi de ce Îi sunt bătute în cuie mâinile, ce s-a întâmplat? Mi s-a spus că este Isus Hristos, dar mai mult nu au fost în stare nimeni să-mi explice nimic cu privire la moartea Lui, pentru că, înţeleg că nimeni din ei nu a fost învăţat aceste lucruri din Scripturi.
Cu toate că toţi noi, copiii, doream să moară tatăl, când aveam 9 ani, mama noastră care atunci avea 39 de ani, în urma atâtor chinuri şi abuz s-a îmbolnăvit şi la foarte scurt timp a decedat. Am scris un articol cu detalii despre moartea mamei mele la pagina de Internet www.moldovacrestina.net iar în viitor intenţionez să public o carte în acest sens.
După ce am înmormântat-o pe mama, în aceeaşi zi seara, tatăl a spus sorei mele Lidia, care avea doar 17 ani, că nu se poate căsători înaintea lui pentru că el în curând se va căsători. Peste alte câteva zile a făcut aşa ca noi copiii să ne trezim în stradă şi aceasta a fost o altă perioadă foarte grea din viaţa noastră. Sora noastră Lidia, care avea doar 17 ani a trebuit de odată să-şi asume rolul de tată, de mamă, de soră şi să lupte greu pentru viitorul nostru. Eu am rămas cu totul dezamăgit şi când la şcoală ne învăţau ateism, am crezut cu toată inima mea. Îmi ziceam că de ar fi existat Dumnezeu, nu permitea să moară mama, ci avea să facă dreptate ca să moară tatăl. Realizând cât de grea este situaţia noastră şi că eu sunt unicul bărbat din familie, am depus tot efortul să învăţ bine la şcoală şi am absolvit şcoala cu medalie.
În inima mea însă, din ziua morţii mamei, a început să crească o foarte mare ură pentru tatăl şi mi-am asumat că am responsabilitatea în faţa mamei, a surorilor şi a copilăriei mele distruse, să-l omor pe tatăl nostru. La aceasta am contemplat toţi anii copilăriei, adolescenţei şi când eram aproape de realizarea planului meu rău, au intervenit anumite situaţii în viaţa mea şi a tatălui încât m-am dezis de acest plan rău. Este o situaţie aparte despre care vreau neapărat să scriu în viitor. Nu eram creştin şi îi sunt foarte recunoscător lui Dumnezeu pentru faptul că nu a îngăduit să fac o crimă atât de mare.
După terminarea şcolii, am mers să învăţ la Universitatea de Stat din Moldova, la facultatea de Istorie. În acelaşi timp am început să învăţ Taekwon-Do, care pe atunci era interzis. La facultate, când învăţam Istoria Lumii Antice, la una din lecţii, profesorul Vladimir Potlog, pe care îl consider cel mai mare specialist în domeniu din ţara noastră, ne-a întrebat: „Cine din voi a citit vreo dată Biblia”?. Noi am început să râdem şi să ne mirăm de întrebare pentru că toţi credeam că Biblia este o carte pentru oameni bătrâni şi ignoranţi aşa cum am fost învăţaţi de sistemul în care am crescut. D-lui ne-a spus că Biblia este unul din documentele principale la Istoria Lumii Antice, că a influenţat foarte mult istoria omenirii şi că nu poţi să fii un bun specialist în istorie dacă nu cunoşti Biblia. Am rămas foarte curios şi imediat după lecţie am mers la Biblioteca Universităţii să cer Biblia. Mi-au spus că au doar câteva copii şi că nu se eliberează la domiciliu. Am mers apoi la Biblioteca Naţională, care pe atunci se numea “Nadejda Krupskaia”, şi am primit acelaşi răspuns. Am mers la biserici diferite, dar nu am putut găsi o Biblie să cumpăr. Până la urmă am căpătat-o de la cunoscuţi, prin relaţii, de la piaţa neagră. Am dat pe ea bursa unui student pentru o lună.
Am început să citesc Biblia şi la început credeam că sunt doar poveşti. Încetul cu încetul, am început să realizez că Biblia este foarte diferită de alte cărţi şi la un moment, m-am prins la gândul că eu nu mai pun la îndoială existenţa lui Dumnezeu, cu toate că nicăieri în Biblie El nu încearcă să ne convingă cu privire la existenţa Sa.
În acelaşi timp, Uniunea Sovietică s-a destrămat, în ţară a venit un haos, sportivii au început să se ocupe de tâlhării şi nu am rămas în afara acestui fenomen nici noi cu grupul nostru de Taekwon-Do condus de Ion Cheptene. În timp ce continuam să citim Biblia, mergeam să „rezolvăm” conflictele altor oameni pentru bani. Antrenorul a mers la Moscova pentru un seminar de un an şi eu am rămas la Chişinău să conduc antrenamentele şi acest grup pe care noi îl numeam „special”. În una din zile, am primit un sunet telefonic de la Moscova şi Ion m-a chemat urgent să vin împreună cu un alt prieten al meu şi chiar ne-a plătit drumul nostru la avion.
La Moscova am rămas foarte uimit când am văzut ce transformare a avut loc în viaţa şi inima lui Ion. El Îl primise pe Domnul Isus în inimă şi aceasta se vedea în toate. Eu citeam de mai mult timp Biblia şi eram mai informat, chiar am încercat să trăiesc viaţa de creştin, dar de fiecare dată dădeam faliment în eforturile mele. Ion mi-a vorbit despre naşterea din nou şi pentru că am văzut efectul acestei naşteri din nou în viaţa lui, după trei zile, m-am rugat şi eu la Dumnezeu din toată inima, mi-am cerut iertare pentru păcatele mele şi am cerut să-mi dea naştere din nou şi Duhul Sfânt. Astfel am încheiat legământ cu Dumnezeu şi prin credinţă în Fiul Lui Isus Hristos, viaţa mea a fost transformată radical. Până în ziua de azi, soţia mea Năstica, spune că nu a mai văzut niciodată o transformare atât de dramatică în viaţa unui om, cum a văzut la mine. Aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu şi a Duhului Sfânt în mine.
Imediat după pocăinţa mea, am cumpărat de la Moscova, din magazinul creştin o enciclopedie şi în timpul următoarelor 2 săptămâni am citit din nou toată Biblia. Eram foarte, foarte flămând şi dornic să cunosc cât mai mult despre Dumnezeu. Am căutat o biserică unde se predica Cuvântul lui Dumnezeu şi doream să aflu cât mai mult din Scripturi. Pentru că citisem toată Biblia, alţi creştini îmi recomandau să citesc cărţi despre Biblie, comentarii, etc. Acestea însă nu-mi dădeau satisfacţia pe care o cerea sufletul meu. Eu simţeam că în Biblie sunt comori pentru sufletul meu, dar eu nu am acces la ele pentru că nu ştiu cum să studiez Biblia.
În ziua botezului meu, diaconul bisericii Pavel Gheorghieş, ne-a invitat împreună cu soţia şi cu copilul să mergem la ei acasă şi ne-au făcut o sărbătoare frumoasă. Când a deschis dulapul să ia ceva, a căzut o carte albastră pe care scria „Cum să studiem Biblia?” de Kay Arthur. Am sărit de pe scaun, am luat cartea şi am întrebat cât costă şi că vreau să o cumpăr neapărat, pentru că am nevoie cel mai mult acum de aşa o carte. Pavel mi-a dăruit cu bucurie cartea şi încă mi-a mai dat şi cursul de studii biblice „Doamne, vreau să te cunosc”. Ultimul este conceput să fie studiat în 42 de zile, dar mie mi-a luat 2 zile şi 2 nopţi ca să-l studiez în întregime. Am fost foarte mult mişcat de tot ce am aflat din Scripturi pentru că cursul nu este un comentariu, ci un ghid care te conduce şi te ajută să studiezi şi să înţelegi Biblia. Am aflat lucruri care îmi erau atât de necesare mie la acea etapă din viaţă şi care m-au întărit foarte mult în credinţă. Am telefonat a treia zi lui Pavel şi am cerut să-mi mai dea dacă mai are astfel de cărţi. El mi-a dat Evanghelia după Ioan, iar în vară m-a invitat în România, la o conferinţă unde am întâlnit pentru prima dată pe sora Mia şi fratele Costel Oglice, învăţători excepţionali ai Bibliei, care mi-au devenit învăţătorii, mentorii şi părinţii mei duhovniceşti. În toţi aceşti ani am învăţat de la ei şi învăţ, iar viaţa lor este o podoabă la învăţătura pe care mi-au dat-o şi continuu o dau mie şi tuturor ucenicilor lor din cele 58 de ţări ale Eurasiei. După ce am studiat la prima conferinţă cartea Maleahi, Mia şi Costel Oglice mi-au propus să rămân pentru o altă conferinţă şi aşa am stat la mai multe conferinţe ţinute în mai multe oraşe ale României. Venit acasă am studiat de unul singur şi am făcut până în vara viitoare privire de ansamblu la toate cărţile Noului Testament, pentru că învăţasem bine acest procedeu de observare a textului. Aceasta mi-a dat o foarte bună creştere spirituală la acea perioadă din viaţă.
În acelaşi timp, fiind antrenor de Taekwon-Do la Universitatea de Medicină, am fost încurajat să încep un grup de studiu biblic cu studenţii mei. Mai înainte îi rugam să rămână după antrenament pentru 15 minute ca să le spun ceva din Scripturi, dar rămâneau doar câteva fete şi acelea tot din milă pentru eforturile mele. Când am adus manualul „Doamne, vreau să te cunosc!” şi am dat la fete, prima dată am completat în manual mai mult de 2 ore, aşa că paznicul a trebuit să ne roage să plecăm acasă ca să poată închide sala. Fetele m-au rugat să continuam studiul data următoare, dar să facem 2 ore înainte de antrenament în cămin. Au venit şi ceilalţi ucenici şi foarte mulţi prieteni de ai lor, care nu se antrenau în grupul condus de mine, dar care erau foarte interesaţi să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu. Erau aşa de mulţi că nu încăpeau în cameră şi stau în picioare, pe coridor, rezemaţi de pereţi. La a cincea lecţie au încheiat legământ cu Domnul Isus primii 3 din ei. Aceasta era transformarea care o aducea Cuvântul lui Dumnezeu.
După încheierea Universităţii am mers să predau Biblia, aplicând metoda şi materialele de studiu inductiv şi la un anumit moment aveam 17 grupe în 10 şcoli. Mă bucur foarte mult să văd pe elevi de altă dată fiind acum lucrători activi şi foarte implicaţi în Evanghelie fiind pastori, misionari, învăţători ai Bibliei şi predicatori.
În anul 1997, sub conducerea învăţătorilor mei Mia şi Costel Oglice, am fondat Institutul de Studii Biblice Inductive din Moldova la care au învăţat şi mai învaţă încă peste 1200 de studenţi şi care la rândul lor predau anual la peste 50 de mii de oameni Cuvântul lui Dumnezeu, organizează tabere, predând în şcolile publice, orfelinate, penitenciare, cămine studenţeşti, etc.
Tot în acelaşi an 1997 am fondat Clubul Creştin de Taekwon-Do „Stolas Leukas” prin lucrarea căruia au venit mulţi tineri la Hristos, au învăţat şi învaţă Cuvântul lui Dumnezeu, iar 30 din ei au devenit misionari şi fac misiune prin sport în toată ţara. Clubul nostru s-a extins şi avem instructori care fac aceiaşi lucrare în Afganistan, Emiratele Arabe şi SUA.
În anul 2000, împreună cu un grup de profesoare şi studente care cunoşteau bine limba engleză am fondat Şcoala de Studiere a Limbii Engleze „English for a New Life” şi am alcătuit un manual de gramatică care este în întregime bazat pe textul Evangheliei după Ioan. Şcoala s-a extins în ţară şi de asemenea în Ucraina, România, Rusia, Uzbekistan, Tadjikistan, Afganistan.
În anul 2004 în cadrul aceleaşi asociaţii am fondat Şcoala de Computere „ScripTehInfo” pentru a-i ajuta pe oameni să înveţe lucrul eficient la computer. Toate exemplele în cursurile şcolii au la bază texte din Sfintele Scripturi.
Dorinţa inimii mele este ca Moldova să devină o ţară unde Cuvântul lui Dumnezeu să locuiască din belşug în inimile oamenilor şi aceasta va aduce fericire, relaţii frumoase, familii trainice, prosperitate şi cel mai important, mântuire pentru toţi oamenii. Mă doare inima când văd cum tinerii părăsesc ţara în disperarea lor şi visez să ajungă ziua, când din ţară vor pleca lucrători ai Evangheliei ca să ducă mesajul Mântuirii lui Hristos până la marginile pământului, iar noi toţi, să locuim într-o ţară binecuvântată şi să susţinem misiunea creştină mondială. Aşa să ne ajute Dumnezeu.
Realizând potenţialul mare pe care îl are mas-media în societatea modernă şi nevoia de implicare a creştinilor în această arie, la începutul anului 2007 am încurajat un grup de tineri să facem o echipă de jurnalişti creştini şi astfel să ducem la oamenii din întreaga ţară mesajul Evangheliei, din prizma realităţilor cu care ne confruntăm. Astfel, mulţi din acei tineri au mers la facultatea de jurnalizm şi am fondat publicaţia săptămânală „Ziarul Liber” pe care o puteţi procura la chioşcurile din Chisinău în fiecare zi de marţi sau vă puteţi abona în oficiile poştale din ţară.
În perioada 2004-2008 am slujit în calitate de pastor pentru misiune, evanghelizare şi ucenicie la Biserica „Sfânta Treime” din Chişinău iar în prezent duc slujba de pastor la Biserica „Bunăvestirea” din Chişinău pe care am plantat-o la începutul anului 2009 într-o arie cu cea mai mare concentraţie de instituţii medicale din ţară şi unde este un foarte mare flux de oameni ce caută vindecare. Dorinţa inimii mele este ca să aducem vindecare sufletească tuturor celor la care le ducem mesajul Evangheliei în mod zilnic.