Întrebare:
Eu am 22 de ani şi el are 45. Ne cunoaştem de mult timp şi ne place unul de altul. Am făcut cunoştinţă în biserică. Chiar dacă este mai mare ca vârstă, este un bărbat tânăr în suflet. Suntem în relaţie de prietenie, dar diferenţa de vârstă mă îngrijorează şi cred că toate situaţiile trebuiesc abordate cu înţelepciune. Pentru mine cel mai mult contează calităţile lui spirituale, dar nu pot nesocoti relaţia noastră fizică din viitor. Mă gândesc, cum va fi când el va atinge vârsta de 70 de ani iar eu voi avea 47? Ce părere aveţi asupra acestui subiect?
Unirea fizică este o datorie
În Epistola I către Corinteni, Apostolul Pavel a scris:
Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta. Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre. (1 Corinteni 7:3-5)
Orice bărbat care întră în legământul căsătoriei trebuie să fie conştient că are să împlinească nevoile sexuale ale soţiei lui şi aceeaşi datorie o are orice femeie căsătorită faţă de soţul ei. Astfel, când te căsătoreşti, este important să te gândeşti la acest aspect ca să nu te pomeneşti în faţa unei realităţi dureroase pe care nu o poţi schimba cu nimic şi că expui pe celălalt la ispite din partea Satanei.
Despre puterea bărbătească a lui Avraam
Este un lucru cunoscut că vârsta afectează puterea şi capacităţile sexuale ale bărbaţilor. Dar, unor oameni Dumnezeu le dă sănătate şi putere chiar şi într-o vârstă mai înaintată. Patriarhului Avraam Dumnezeu i-a dat să poată concepe un copil doar la vârsta de 100 de ani şi, bineînţeles, aceasta a fost un miracol. Când i-a vestit îngerul lui Sara, soţia lui Avraam, despre faptul că va rămâne însărcinată…
Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.” (Geneza 18:12)
Cartea Genesa mai spune că după moartea lui Sara, prima lui soţie…
Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura. Ea i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah. (Geneza 25:1-2)
Acesta este o dovadă a puterii bărbăteşti a lui Avraam care era trecut deja de 100 de ani. Nu este indicată însă vârsta Cheturei.
Cazul împăratului David
Împăratul David a murit la vârsta de 70 de ani.
David era în vârstă de treizeci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit patruzeci de ani. (2 Samuel 5:4)
Biblia ne relatează următoarele evenimente din ultima perioadă a vieţii lui David.
Împăratul David era bătrân, înaintat în vârstă; îl acopereau cu haine şi nu se putea încălzi. Slujitorii lui i-au zis: „Să se caute pentru domnul, împăratul, o fată fecioară; ea să stea înaintea împăratului, să-l îngrijească şi să se culce la sânul tău; şi domnul meu, împăratul, se va încălzi.” Au căutat în tot ţinutul lui Israel o fată tânără şi frumoasă şi au găsit pe Abişag, sunamita, pe care au adus-o la împărat. Această fată era foarte frumoasă. Ea a îngrijit pe împărat şi i-a slujit; dar împăratul nu s-a împreunat cu ea. (1 Împăraţi 1:1-4)
Deci, cu toate că a fost un viteaz şi puternic luptător în Israel, la vârsta de 70 de ani, David nu avea calităţile pe care le-am văzut la Avraam care era trecut de 100 de ani.
Dacă nu ai toată libertatea…
Nu este bine să întri într-un legământ de căsătorie faţă de care ai anumite rezerve sau temeri. Nu uita că acesta este un LEGĂMÂNT asupra căruia veghează Dumnezeu.
| Despre autor: Preot Vasile Filat: Păstorind " Biserica Bunăvestirea" din Chișinău, Rep. Moldova doresc să le slujesc oamenilor din lumea întreagă și am scris 1866 articole care au fost traduse in Engleză (786), Rusă (843) și Franceză (traducere în curs de desfăşurare). Vă invit să citiți mărturia mea personală sau să-mi adresați o întrebare. |
Atunci cind nus rezerve,avem o siguranta totala fara semne de intrebari …
Ne-a placut articolul !
Multumim !!!
Atunci cind nus rezerve,avem o siguranta totala fara semne de intrebari …
Ne-a placut articolul !
Multumim !!!
Dumnezeu, in intelepciunea Sa, a lasat o ordine a lucrurilor, dupa care sa ne calauzim. Mai spune ca toate lucrurile isi au vremea lor. Dupa mersul normal al lucrurilor, nu este deloc potrivita o diferenta mare de varsta la casatorie, nu numai dpdv al potentei sexuale ci si in privinta nivelului de maturitate care este foarte important pentru o comunicare sanatoasa.
La barbati odata cu trecerea de varsta de 40 de ani, apar disfunctiile sexuale, fapt pentru care se simte o nevoie tot mai mare de stimulente. Factorul vizual fiind cel mai bun stimulent, e firesc ca barbatul sa-si doreasca o fata cat mai tanara care poate sa-i puna in miscare hormonii. Deci, motivatia prietenului tau, pentru care a pus ochii pe tine este de natura pur erotica. Dupa parerea mea, asemenea dorinte din partea unui batrân sunt perversiuni. La varsta de 47 de ani trebuie sa te bucuri de nepoti nu de fetişcane.
Nu ma mir nici de fată, ea fiind prea tanara, a fost cucerita de tinuta matura si sobra a barbatului, care daca mai are si o situatie materiala buna, om la casa lui, a oferit un sentiment de siguranta in plus, sentiment de care are atat de mare nevoie orice femeie.
In concluzie, fata draga, lasa-l pe moşneag sa-si trateze in liniste reumatismul si nu-i provoca prematur un infarct miocardic “erotic”. (nu de alta dar sa nu-l ai pe constiinta) Tu in schimb, bucura-te de frumusetile tineretii care si asa sunt trecatoare si de scurta durata.

intrebare pentru Palosi Marton:
te rog fii explicit cu textele din Biblie de unde ai scos comentariul;
da-ne si noua textele, daca nu sunt secrete.
Te cam contrazici in tot ceea ce spui si dai si sfaturi de proasta calitate. Nu stiu cu ce te ocupi dar aici ai dato-n bara!
Astept sa vad ce texte o sa ne dai…

@ marcelache
In acest caz nici nu e nevoie de texte biblice, fapt pentru care nici n-am facut trimitere la Scripturi. E nevoie doar de un elementar simţ al moralităţii si al decenţei.
@ marcelache
In acest caz nici nu e nevoie de texte biblice, fapt pentru care nici n-am facut trimitere la Scripturi. E nevoie doar de un elementar simţ al moralităţii si al decenţei.
Draga mea casatoria dintre un barbat de 45 de ani si o tanara de 22 de ani eu o consider total nepotrivita.
Cunosc o sora care este catorita cu un barbat mai in varsta decat ea cu 15 ani.Este medic. Isi doreste sa devina consilier spiritual tocmai ca sa sfatuiasca tinerele sa nu faca asemenea greseli, sa nu se casatoreasca cu barbati mult mai invarsta decat ele(printre alte multe sfaturi).
In momentul in care o sa ai relatii intime o sa observi ca odata cu trecerea timpului acestea sunt necesare “biologic” (tocmai de aceea Pavel spune ca sa nu ne lipsim de a ne face datoria de soti) sunt pentru a nu cadea prada…hormonilor..ispitei mai exact.
La varsta de 47 de ani esti o persoana sanatoasa, tanara, inca activa din pct de vedere sexual, pe cand el nu, lucru normal, de altfel (majoritatea cazurilor) imbatraneste are alte nevoi decat o persoana de varsta ta, pe langa ingrijirea copiilor va trebui sa te ocupi mai mult de sanatatea lui, ……., unii politicieni/vedete au demonstrat ca “pot” dar ei probabil apeleaza la anumite tratamente).
Ce te vei face atunci???? Vei “jinduii” dupa altii??? sau cand el are deja 60 de ani???cand fizic incepe sa nu mai arate bine????
Te vei trezi prizoniera int-o relatie din care nu o sa mai poti iesi…atunci cand doar moartea va poate desparti.
Trebuie neaparat sa consulti pastorii sau un consilier spiritual.
Si nu inteleg de ce nu isi cauta o partenera apropiata varstei lui? In bisericile noastre sunt surori mai in varsta necasatorite.
Si e bine sa vezi de cand este intors la Dumnezeu. E foarte important acest lucru.
Sunt multi “pescari” care nu vin decat sa ia fete de la pocaiti , pt ca sunt altfel decat cele din lume, sunt cuminti, educate, curate, serioase , pt ca ulterior sa redevina ceea ce au fost..oameni de lume.
Multi tineri crestini cu vechime in biserici au luat fete crestine si apoi s-au intors in lume ca sa le faca acestora viata un calvar.
Casatoria este cel mai important pas in viata noastra, si cum spunea fratele in alta parte, pe un alt subiect…nu starni dragostea pana nu vine ea.
Subscriu.
Nu intra intr-o relatie total nepotrivita!!!!!
Dupa 40 de ani vei fi o persoana activa sexual…ce vei face cand ai langa tine pe cineva de 70 de ani????
Vei jindui dupa altii????
Mati, la 45 de ani nu e mosneag, totusi!! Ma intreb ce a facut pana la 45 de ani (necasatorit???) A dus o viata dubla???Poti rezista pana la varsta asta fara o relatie sexuala(ori ai o disfunctie, ori relatii “neoficiale” ori se autosatisface)?
Ori sunt ca Pavel si nu inteleg de ce mai vrea sa se casatoreasca acum, la 45 de ani. II e teama de singuratate??
Poate e vaduv, atunci imi cer iertare pt speculatii.
xxx
Draga mea casatoria dintre un barbat de 45 de ani si o tanara de 22 de ani eu o consider total nepotrivita.
Cunosc o sora care este catorita cu un barbat mai in varsta decat ea cu 15 ani.Este medic. Isi doreste sa devina consilier spiritual tocmai ca sa sfatuiasca tinerene sa nu faca asemenea greseli, sa nu se casatoreasca cu barbati mult mai invarsta decat ele(printre alte multe sfaturi).
In momentul in care o sa ai relatii intime o sa observi ca odata cu trecerea timpului acestea sunt necesare “biologic” (tocmai de aceea Pavel spune ca sa nu ne lipsim de a ne face datoria de soti) sunt pentru a nu cadea prada…hormonilor..ispitei mai exact.
La varsta de 47 de ani esti o persoana sanatoasa, tanara, inca activa din pct de vedere, pe cand el (majoritatea cazurilor) nu…(ma rog, unii politicieni/vedete au demonstrat ca “pot” dar ei probabil apeleaza la anumite tratamente).
Ce te vei face atunci???? Vei “jinduii” dupa altii??? sau cand el are deja 60 de ani???cand fizic incepe sa nu mai arate bine????
App??? de ce e inca necasatorit la varsta asta???E greu pt un barbat sa se “abtina” fizic pana la 45 de ani de a nu avea relatii intime sau poate recurge la alte metode(masturbarea) sau poate chiar are o disfunctie sexuala.
O fi vaduv? Scuze atunci.
Trebuie neaparat sa consulti pastorii sau un consilier spiritual.
Si nu inteleg de ce nu isi cauta o partenera apropiata varstei lui?Sunt pline bisericile se surori mai in varsta necasatorite?
O avea Mati dreptate??
Daaa, cred ca da, el e barbat si stie mai multe .
Subscriu.
Nu intra intr-o relatie total nepotrivita!!!!!
Dupa 40 de ani vei fi o persoana activa sexual…ce vei face cand ai langa tine pe cineva de 70 de ani????
Vei jindui dupa altii????
Mati, la 45 de ani nu e mosneag, totusi!! Ma intreb ce a facut pana la 45 de ani (necasatorit???) A dus o viata dubla???Poti rezista pana la varsta asta fara o relatie sexuala(ori ai o disfunctie, ori relatii “neoficiale” ori se autosatisface)?
Ori sunt ca Pavel si nu inteleg de ce mai vrea sa se casatoreasca acum, la 45 de ani. II e teama de singuratate??
Poate e vaduv, atunci imi cer iertare pt speculatii.
da…scrisesem un comentariu ai amplu si vad ca a disparut..nu-i nimic!!!
L-ati sters??? Nu era indecent.
Scuze! Ieri inainte sa ies pe pe site nu aprea penultimul comentariu. Acum il (re)citesc in forma lui bruta, mai facusem unele corectii gramaticale si stersesem cate ceva .
Dacă vă logați cu contul Dvs. puteți să faceți schimbări la comentariile plasate.
Nu apare mereu sectiunea “modifica”