Ce să faci când trece timpul şi nu vine dragostea adevărată?

by Preot Vasile Filat on 5 June , 2009

in Căsătorie

Întrebare:

Părinte, am 17 ani şi toate prietenele mele zic ca e straniu ca nu m-am întâlnit până acum cu nici un băiat. Eu vreau sa aştept pe cel ce va atinge idealurile mele, însă, uneori mă simt atât de rău ca nu am pe cineva care să mă iubească. Nu mă refer la relaţii sexuale, ci la simple gesturi: o floare, o ieşire în parc, un cuvânt drăguţ. Vreau să urmez sfatul „nu aprinde dragoste până ea nu vine”, dar este aşa de greu, mai ales daca te gândeşti că e ruşine că până la vârsta de 17 ani să nu te săruţi cu nimeni. Vreau sa întâlnesc pe cineva care să mă iubească sincer, dar cred că aceasta este imposibil. Cred ca sunt prea păcătoasă ca Dumnezeu să-mi dăruiască o dragoste pura şi neprihănită. Nu merit un astfel de cadou .Va rog mult, ajutaţi-mă cu un sfat bun ca sa-mi găsesc liniştea sufleteasca.

Situaţia descrisă de autoarea întrebării este una foarte frecventă mai ales în lumea şi în vremea în care ne aflăm. Deci, cum este corect să procedezi dacă te confrunţi cu o astfel de situaţie?

Nu asculta de gura lumii

De ce zic fetele că este straniu să nu te întâlneşti cu nimeni până acum? Faptul că nu te-ai întâlnit cu nimeni până acum, până la vârsta de 17 ani, este o virtute, nu un neajuns. Aceasta este o dovadă a purităţii tale şi a faptului că eşti vrednică de numele de „fecioară” pe care îl porţi. Aşa te vrea Dumnezeu, să te păstrezi curată pentru soţul tău şi faptul că nu te-ai întâlnit cu nimeni până acum, este un lucru frumos înaintea lui Dumnezeu. Doar cei care nu ştiu Cuvântul lui Dumnezeu şi care îşi trăiesc viaţa cum le trece lor prin cap, doar ei te pot judeca. Nu te lăsa influenţată de nimeni. Vei vedea peste 15-20 de ani care vor fi consecinţele în vieţile celor ce au căutat să se întâlnească cu tot dinadinsul şi apoi vei vedea şi deosebirea între a te păstra şi a nu te păstra curată.

Soţul tău va fi mândru de tine şi te va respecta mai mult

Faptul că eşti fecioară şi că nu te-ai întâlnit cu nimeni altul, că nu ţi-a fost ataşată inima de nici un alt bărbat, îl va face pe viitorul tău soţ să te respecte şi să te iubească încă mai mult. Soţia mea mi-a spus că mă iubeşte doar atunci când ne-am logodit şi mi-a mai spus că mă iubeşte încă de când eram în clasa a patra. Aceasta mă face să mă simt deosebit şi foarte special în ochii ei, iar eu am un adânc respect pentru soţia mea a cărui inimă nu a fost nici odată ataşată de vre-un alt bărbat afară de mine.

Păzeşte-te de curse

Este o realitate tristă, dar care trebuie să ţi-o spun – în lumea aceasta sunt băieţi şi bărbaţi care se poarte cu laşitate. Dacă vor afla vre-o unul din ei că eşti disperată să te întâlneşti, îţi vor întinde curse ca să se folosească de tine. Te poţi trezi într-o zi că vine cineva din ei să-ţi spună că te iubeşte, că nu mai poate de tare ce te admiră, etc. Ei îţi vor oferi o floare, o plimbare în parc şi o vorbă drăguţă însă toate aceste nu vor fi dintr-o inimă care te iubeşte, ci vor fi curse întinse împotriva sufletului tău ca să te poată atrage în patul lor şi apoi, după ce se vor folosi de tine te vor lăsa ca pe o cârpă murdară pe care tot ei au murdărit-o şi au transformat-o în cârpă. Nu fi disperată să te întâlneşti pentru că nu vrei să ajungi o cârpă.

Nu fă impresie de femeie desfrânată

Ai spus bine când ai zis că nu eşti interesată de întreţinerea relaţiilor sexuale cu cineva, ci vrei dragoste, respect şi afecţiune adevărată. Dar când vor vedea băieţii că eşti disperată să mergi la întâlnire vor crede despre tine tocmai inversul, că eşti una uşuratică şi desfrânată. Sunt sigur că nu vrei să creadă cineva astfel despre tine.

De ce îţi vine greu să nu aprinzi dragostea până nu vine ea?

Pentru că eşti supusă influenţelor care îţi aprind dragostea. Una din aceste influenţe sunt prietenele tale care îţi repetă că „este straniu că nu te întâlneşti cu nimeni”. De parcă ai avea tu vre-un cusur iar ele sunt perfecte. Fii înţeleaptă şi nu te lăsa influenţată de ele.

Când au încercat colegele să-i spună fiicei noastre că este copilă din moment ce nu se întâlneşte cu nimeni, ea le-a răspuns: „Aşa este, eu sunt încă copilă şi vreau să mă bucur de copilăria mea, iar faptul că voi mergeţi la întâlnire nu este potrivit nici cu vârsta nici cu situaţia voastră şi vă va face doar rău.”

Presupun că mai sunt şi alte influenţe care te fac să crezi că este ceva greşit să nu te întâlneşti. Vezi bine ce cărţi, reviste şi ziare citeşti, ce filme priveşti, ce pagini vizitezi pe Internet şi nu în ultimul rând cine îţi sunt prietenii care te influenţează. Elimină aceste influenţe rele din viaţa ta şi ţine mine ce spune Dumnezeu în Scripturi:

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. (Proverbele lui Solomon 4:23)

Dumnezeu va onora curăţia trăirii tale

Nu trebuie să te simţi murdară pentru faptul că nu ai mers la întâlnire. Cum am mai spus mai sus o zic iar – aceasta este o virtute şi Dumnezeu va onora faptul că aştepţi dragostea pe care ţi-o va trimite el la vremea potrivită, aşa cum spune în Sfintele Scripturi:

Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri. (Proverbele lui Solomon 10:28)

Iar fetele care îţi spun că „este straniu că nu te întâlneşti la ai tăi 17 ani” dacă aleg să trăiască o astfel de viaţă să nu se aştepte la bine. Dumnezeu are un cuvânt şi pentru ele:

Dorinţa celor neprihăniţi este numai bine; dar aşteptarea celor răi este numai mânie. (Proverbele lui Solomon 11:23)

Bărbatul care te va iubi te va cere în căsătorie

Dumnezeu este cel care pune în inimile oamenilor dragoste unii pentru alţii şi îi uneşte în căsătorie. El te va trimite în calea bărbatului care îţi va fi soţ şi aceasta fără ca să-ţi dai seama cum se va întâmpla. Apoi, bărbatul care te va iubi cu adevărat va dori să-i fii soţie şi nu amantă. El te va cere în căsătorie, aşa cum face orice bărbat înţelept.

Experimentează acum dragostea adevărată

Ai scris în mesajul tău:

uneori mă simt atât de rău ca nu am pe cineva care să mă iubească…

Ştii bine că sunt multe femei care s-au căsătorit, au copii, au soţi, dar n-au experimentat dragostea adevărată nici odată. Biblia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste şi de la El vine dragostea adevărată. Iată cum şi-a arătat El dragostea:

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ev. Ioan 3:16)

Ştiu că ai auzit sau ai citit anterior aceste versete, dar vreau să-ţi atrag atenţia la faptul că cuvântul „lumea” cuprinde şi fiinţa ta. Atât de mult te-a iubit Dumnezeu pe tine că a dat pe singurul Lui Fiu ca să poţi avea veşnică. Crezând din toată inima în Domnul Isus Hristos şi întrând în noul legământ cu El, primeşti în inimă adevărata dragoste. Aceasta îţi va da adevărata fericire care atât de mult le lipseşte atât celor necăsătoriţi cât şi celor căsătoriţi.

  • singura

    Va multumesc mult pentru aceste vorbe intelepte sunt un adevarat balsam pentru mine si cred ca sh pentru multi altii. FITI BINCUVINTAT ,DOMNU SA VA LUMINEZE MEREU CALEA

  • http://www.moldovacrestina.net Preot Vasile Filat

    Draga singura,

    Ma bucur ca am putut sa va slujesc si ca aceste cuvinte ale lui
    Dumnezeu v-au adus mângâiere şi bucurie. El sa va dea toata
    binecuvântarea şi pacea Lui.

  • unic

    Pace frate Vasile! Am o intrebare, care a aparut de mai mult timp, sincer parca cunosc si raspunsul la ea, dar o parere din afara e foarte binevenita. Intrebarea consta in faptul ce sa faci atunci cind iubesti o persoana fara reciprocitate. Nu sunt castorita, si iubesc un baiat(fara ca el sa stie) de mai mult timp (un an ) si care stiu cu siguranta ca in aceasta perioada a fost indragostit de o alta persoana, iar de curind ea se casatoreste cu un alt baiat. Sincer vreau sa scap de aceasta dragoste, si oridecite ori evit sa ma gindesc la ea, simt ca in inima mea totusi exista ceva. Invat sa nu ma gindesc la persoana data, dar tin foarte mult la ea. Ce sa fac atunci cind dragostea nu este reciproca, si nu exista nici o speranta ca va deveni realitate.

    Draga unic,

    Iata aici un articol publicat anterior in care am raspuns la aceasta
    intrebare:
    http://www.moldovacrestina.net/sfaturi-practice

  • http://www.moldovacrestina.net Preot Vasile Filat

    Draga unic,

    Iata aici un articol publicat anterior in care am raspuns la aceasta
    intrebare:
    http://www.moldovacrestina.net/sfaturi-practice

  • Matyi

    E chiar puerilă gândirea ta şi e normal să fie aşa pentru că la vârsta de 17 ani eşti încă un copil. De unde atâta dor după o dragoste adevărată când tu încă nu eşti la vârsta potrivită ca să te preocupe acest gând. Prea multe filme şi un anturaj nesănătos. Acestea sunt sursa nefericirii tale.
    Dacă ai ajunge să te întreţii în săruturi cu cineva, mai mult rău ţi-ai face pentru că ai stimula prematur instinctul sexual şi nu te-ai mai putea opri. Ai ajunge să faci compromisuri pentru a-ţi satisface dorinţele şi ai deveni tot mai nefericită. Bucură-te din plin de inocenţa vârstei şi de farmecul tinereţii, nu-ţi împovăra sufletul cu dorinţe nepotrivite. Caută să cunoşti adevărurile şi calea lui Dumnezeu şi astfel vei avea dublu beneficiu: 1- vei fi fericită şi mulţumită cu starea ta şi 2 – Dumnezeu se va preocupa personal de nevoia ta de a avea un prieten care să te iubească şi să-ţi fie soţ.
    Vorbeşte-I Domnului despre problema ta, în rugăciune, şi El va şti ce are de făcut ca să te ajute.
    Fii binecuvântată !

  • Palosi Marton

  • vladimer

    “Asteptarea celor neprihaniti nu va fi decit bucurie “comentati putin bucuriea se refera la timpul asteptarii ori la rezultatul asteptarii ,cred ca timpul asteptariii nu totdeauna e bucurie ,ci e o lupta continua de a tine viata in control si uneori ajunge la agonie si furtunii ,si chiar dupa cei ai asteptat ai primit “Bucuriea”tot trebue sa vegezi ca bucuriea sa nu dispara ,ci sa creasca.Multumesc

  • vladimer

    “Asteptarea celor neprihaniti nu va fi decit bucurie “comentati putin bucuriea se refera la timpul asteptarii ori la rezultatul asteptarii ,cred ca timpul asteptariii nu totdeauna e bucurie ,ci e o lupta continua de a tine viata in control si uneori ajunge la agonie si furtunii ,si chiar dupa cei ai asteptat ai primit “Bucuriea”tot trebue sa vegezi ca bucuriea sa nu dispara ,ci sa creasca.Multumesc

  • http://www.moldovacrestina.net Preot Vasile Filat

    Așa este, bucuria menționată aici este rezultatul așteptării.

  • Guest

    BUNA ZIUA. am si eu o intrebare. prietena mea a avut o relatie de 3 ani cu fostul. doreau sa se casatoreasca insa ea si-a dat seama ca nu e ceea ce isi doreste. a fost primul barbat din viata ei. cu el a facut multe lucruri. eu acum sunt cu ea si o iubesc insa nu pot accepta ca ea s-a daruit altui barbat. daca mie imi spune ca ma iubeste asa i-a spus si lui. ne certam doar din cauza asta. a trecutului ei. eu nu am mai avut relatii asa lungi cu cineva. ea a fost pt mine prima. ea m-a facut barbat. ce ar trebui sa fac ? sa continui relatia sau sa caut altceva. am 23 de ani. va multumesc

  • mihai123123

  • http://www.alexcurbet.wordpress.com/ Curbet Alexandru

    mihai123123,
    ceea ce faceţi voi Biblia îl numeşte păcat (curvie), ceea ce trebuie întâi să faceţi – este să vă pocăiţi de păcatul vostru.
    Vă propun să citiţi articolele :
    http://www.moldovacrestina.net/?p=153
    http://www.moldovacrestina.net/social/intalniri

    Prietena ta traieste in pacat pana peste cap. Acum te-a atras si pe tine in preacurvie. Cand se incepe o asemenea relatie bazata pe placeri trupesti, nu se arata o perspectiva frumoasa.
    Relatiile intime inainte de casatorie constituie pacat si atrag pedeapsa lui Dumnezeu. Daca voi nu sunteti crestini, aveti iertare la Isus Cristos daca va pocaiti amandoi, ceea ce implica recunoasterea pacatelor in fata Lui, incetarea acestora si legamantul noutestamental. Daca ea nu vrea sa se pocaiasca si se complace in pacat, poti sa o lasi linistit iar tu sa incepi o noua viata sub calauzirea Cuvantului lui Dumnezeu.
    Fii binecuvantat !

    NU AM AFLAT UN RASPUNS LA INTREBAREA MEA, DAR MULTUMESC ORICUM. O ZI BUNA TUTUROR.

  • mihai123123

    NU AM AFLAT UN RASPUNS LA INTREBAREA MEA, DAR MULTUMESC ORICUM. O ZI BUNA TUTUROR.

  • http://pulse.yahoo.com/_3ZB4AQKPX6G6SP4U2PMVPXPIMU Andrei

    aoleu, mai sunt asa fete in ziua de azi ? nu-mi vine sa cred, ziua cu luminarea nu le gasesti da aici poftim, as face si eu cunostinta cu asa fata numai ca nus

  • http://pulse.yahoo.com/_3ZB4AQKPX6G6SP4U2PMVPXPIMU Andrei

    aoleu…mai sunt asa fete in ziua de azi ? nuuu cred, le cauti ziua cu luminarea si nu le gasesti da aici poftim, as vrea si eu sa fac cunostinta cu asa o domnisoara numai ca nu-s de gasit

Previous post:

Next post: