O zi de post şi rugăciune pentru salvarea naţiunii

Dacă aţi vizitat acest portal puteţi să vă abonaţi la RSS feed. Mulţumesc pentru vizită!

Toţi cunoaştem şi suntem foarte îngrijoraţi de noul proiect de Lege pentru prevenirea şi combaterea discriminării care cuprinde şi sintagma „orientare sexuală” ca şi criteriu de discriminare. Această sintagmă fiind acceptată în viitoarea lege prezintă un foarte mare pericol pentru poporul ţării noastre. De aceea, toţi cei care realizează pericolul s-au inclus într-o campanie de colectare de semnături care au fost trimise la Ministerul Justiţiei şi prin care este cerută excluderea acestei sintagme din proiectul de lege. Până azi nu avem încă un răspuns de la Ministerul Justiţiei la petiţiile trimise.

8 iulie – şedinţa la Ministerul Justiţiei

La 8 iulie, în incinta clădirii Ministerului Justiţiei, la orele 10:00 dimineaţa va începe o şedinţă de consultare cu reprezentanţii societăţii civile, unde vom merge să prezentăm argumentele pentru excluderea acestui termen din proiectul de lege. Cei ce au stăruit să fie introdus acest termen în proiectul de lege, au făcut-o prin diferite manipulări şi minciuni viclean împletite. Ne aşteptăm că vor fi prezenţi şi ei la acea şedinţă şi ne rugăm să ne dea Domnul izbândă şi claritate în prezentarea adevărului şi astfel să fie surpate orice întărituri diabolice care au fost şi sunt zidite pe minciuni şi manipulare.

7 iulie – zi de post şi rugăciune

În cadrul Coaliţiei pentru Apărarea Familiei şi Moralităţii am stabilit să petrecem ziua de 7 iulie în post şi rugăciune, astfel chemând implicarea puternică a lui Dumnezeu în mersul acestei şedinţe. Ne vom ruga ca să ne dea Dumnezeu înţelepciune tuturor celor ce vom veni să prezentăm şi să apărăm adevărul şi ca să zădărnicească planurile celor care urmăresc răspândirea imoralităţii şi distrugerea naţiunii prin destrăbălare. Ne rugăm ca să le dea Dumnezeu discernământ celor de care ţine luarea hotărârii şi ca să-şi păstreze fiecare om integritate în luarea acestei hotărâri.

Oamenii lui Dumnezeu iau atitudine

Pe vremea lui Ahaşveroş, împăratul Persiei, Haman, vrăjmaşul de moarte al poporului lui Dumnezeu a pus la cale distrugerea lor ca şi naţiune. Mardoheu, un Iudeu care se afla la Susa, capitala Persiei, a mers la nepoata lui Estera, căreia fiind împărăteasă i-a cerut să între la împărat să ceară izbăvirea evreilor. În contextul nostru de azi pare că i-a cerut un lucru simplu, dar iată ce răspuns a dat Estera lui Mardoheu:

Toţi slujitorii împăratului şi poporul din ţinuturile împăratului ştiu că este o lege care pedepseşte cu moartea pe oricine, fie bărbat, fie femeie, care intră la împărat, în curtea dinăuntru, fără să fie chemat. Numai acela scapă cu viaţă, căruia îi întinde împăratul toiagul lui împărătesc de aur. Şi eu n-am fost chemată la împărat de treizeci de zile.” (Estera 4:11)

Am fost ridicaţi de Dumnezeu pentru o vreme ca aceasta

Când se întâmplă o nenorocire fiecare îşi are partea lui prin care poate contribui la rezolvarea situaţiei. De aceea…

Mardoheu a trimis următorul răspuns Esterei: „Să nu-ţi închipui că numai tu vei scăpa dintre toţi Iudeii, pentru că eşti în casa împăratului. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea va veni din altă parte pentru Iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4:13-14)

În conferinţa de presă de vineri, nu am avut ce să le obiectez jurnaliştilor când au spus că o mare vină pentru înaintarea răului la aşa proporţii o poartă preoţii care sunt preocupaţi de alte lucruri mai mult decât de oprirea imoralităţii şi de protejarea valorilor creştine. Până în ziua de azi sunt puţini cei care s-au implicat cu partea lor în acest proces de oprire a răului. Dar sunt alţii care nu ne-am aşteptat şi care s-au implicat foarte activ. Cred că mesajul care l-a spus Mardoheu atunci lui Estera, rămâne valabil şi pentru cei care au fost puşi de Dumnezeu pentru o vreme ca aceasta în poziţiile pe care le au, dar care nu se agită prea mult de soarta naţiunii, crezând că ei vor fi scutiţi de efectele acestui rău. Mardoheu a spus cuvinte adevărate când a zis: „tu şi casa ta veţi pieri” pentru că indiferenţa se va răsfrânge grav asupra celor indiferenţi şi asupra copiilor lor.

Să postim, să ne rugăm şi să ne facem partea

Când a primit acea avertizare…

Estera a trimis să spună lui Mardoheu: „Du-te, strânge pe toţi Iudeii care se află la Susa, şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi, nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti o dată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să pier, voi pieri.” (Estera 4:14-16)

Femeia aceasta evlavioasă şi curajoasă şi-a iubit poporul şi a fost gata să moartă pentru aşi salva naţiunea. Dar mai presus decât curajul şi hotărârea a fost dorinţa ei mare să aibă izbândă. De aceea, a cerut să postească tot poporul. Restul cărţii Estera ne descrie în mici detalii totul cum a fost şi Dumnezeu a dat o foarte mare izbândă, aşa că poporul a fost salvat, vrăjmaşii au fost nimiciţi toţi, iar Estera a fost ridicată în mai mare cinste.

Posteşte la 7 iulie

Chemăm pe toţi oamenii să postim în data de 7 iulie, toată ziua, după modelul spus de Estera şi să aducem următoarele cereri:

  • Dumnezeu să conducă mersul şedinţei din 8 iulie de la Ministerul Justiţiei
  • Dumnezeu să ne dea înţelepciune celor ce vom prezenta şi apăra adevărul pentru excluderea termenului „orientare sexuală” din proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea discriminării
  • Dumnezeu să zădărnicească planurile celor care doresc să capete protecţia legii pentru a distruge apoi naţiunea prin practicarea şi promovarea imoralităţii
  • Dumnezeu să le dea discernământ tuturor oamenilor statului de care ţine luarea deciziei şi să elimine termenul „orientare sexuală” din proiectul de lege.
  • Dumnezeu să mişte inimile tuturor jurnaliştilor şi reporterelor ca să reflecte adevărul lui Dumnezeu în presă
  • Dumnezeu să mişte inimile tuturor oamenilor din ţară ca să ia atitudine pentru oprirea răului

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Articole similare:

6 Comentarii to “O zi de post şi rugăciune pentru salvarea naţiunii”

  1. Eu voi posti si ma voi ruga in speranta ca Dumnezeu va da izbavire natiunii mele.

  2. Vom susţine cu toţii acest post şi rugăciunea. Credem că Dumnezeu ne poate salva naţiunea.

  3. Oricum sintem in post acum. Sau voi nu postiti ?

  4. Draga Andrei,

    Vorbim desrpe un post ca si cel despre care a vorbit Estera, sa nu mancam si sa nu bem nimic timp de o zi.

  5. Draga Vasile,

    Crestinii nu se iau dupa postul Esterei, ci dupa cel al lui Hristos. Cum vreti sa postiti voi - se numeste post negru, la noi, la romani.

  6. Draga Andrei,

    Asa a postit si Domnul Isus, nu spune Biblia despre un alt post. Ma gandeam sa nu mai raspund la comentariul care ai pus pentru ca mi s-a parut ca cauti prilej de discutie, ca sa nu zic de cearta. Hai sa ramanem la mesajul principal al acestui articol, sa ne rugam si sa postim ca sa ne scape Domnul de acest mare rau pe care vor sa-l faca oamenii imorali.

    Nu mi-a placut nici felul cum scrii “voi” si “noi”. Portalul acesta este dedicat crestinlior si cred ca se intelege bine din contextul lui ce am spus.

Scrie opinia ta: