Istoria Bisericii Creștine Baptiste din satul Todirești raionul Anenii Noi

by Radu Blendarencu on 26 February , 2012

in Biserici

În dorința de a afla istoria creștinilor evanghelici din comuna Todirești din raionul Anenii Noi am căutat să discut cu păstorul acestei biserici, Pavel Vaculovschi. Acesta ne-a relatat lucruri interesante din viața comunității creștinilor evanghelici baptiști. Vă propun să citiți cele mai importante lucruri povestite portalului nostru de pastorul Pavel Vaculovschi.

Începutul

Biserica a fost plantată în anul 2002 de misionarul Boris Bulgaru, care este păstor în Anenii Noi, și care a pus temelia unei biserici evanghelice baptiste în acest sat. Atunci conducătorii bisericii au început a merge de la casă la casă pentru a spune oamenilor Evanghelia. Mai tîrziu, Dumnezeu i-a binecuvântat, cu ajutorul creștinilor din Olanda, cu o casă de rugăciune într-un loc foarte frumos al satului, chiar lângă școală și primărie. Nu peste mult timp Biserica a trecut prin mai multe încercări, când unii creștini s-au despărțit de biserică, au abandonat-o și în scurt timp aceasta s-a distrus. Și, practic nu a mai rămas nici un creștin în satul Todirești. Pentru a reîncepe misiunea în acest sat a fost trimis un alt misionar, Alexei Stoler, dar după un an și jumătate a plecat și el. În acest timp, Dumnezeu i-a vorbit prin diferite mijloace lui Pavel Vaculovschi că trebuie să plece din orașul Rezina, unde a slujit în jur de 20 de ani oamenilor din satele acestui raion. Venind  în comuna Todirești, Pavel Vaculovschi a început totul din nou. După spusele lui, în sat rămâseseră doar trei femei din prima biserică. Și cu aceste trei creștine a reînceput lucrarea. S-a restabilit în fiecare duminică serviciul divin. Noul misionar și-a început lucrarea cu școala și primăria, spunând oamenilor ce vrea să facă în sat și care este scopul venirii sale în satul Todirești. Apoi, a cerut de la primărie  lista cu familiile vulnerabile din sat și copii social defavorizați. A cerut această listă pentru a putea împlini o nevoie în sat, acolo unde de cele mai multe ori autoritățile locale nu reușesc să o facă. În acest fel, s-a început lucrarea pe la casele oamenilor. Oamenii auzeau Evanghelia în mod sistematic.

Activitatea bisericii

Văzând eficiența taberelor, Pavel Vaculovschi a început a organiza tabere de vară pentru copiii din sat chiar în parc, care tot de creștinii din sat a fost renovat. Dumnezeu a binecuvântat lucrarea bisericii și în prezent aceasta are 17 membri. Lucrul cel mai frumos este că majoritatea sunt tineri și dornici de a face misiune. În activitatea pe care o face în Todirești, Pavel Vaculovschi este ajutat de Misiunea Biblică, pentru care le mulțumește mult. O altă lucrare a bisericii este cea cu copii și evanghelizarea pe la casele oamenilor, vizitele pe la bătrâni, lucrul care îi reușește de minune bisericii din Todirești.

Predarea religiei în școală

Pavel Vaculovschi știe să folosească oportunitățile și vremurile de libertate la care cândva doar se visa. Biserica păstorită de dânsul se implică activ în predarea religiei în școala din Todirești. În fiecare miercuri profesorii din biserica din Todirești predau de la clasele 1-4 Cuvântul lui Dumnezeu. Din clasa a 5-a până în clasa 9-a o altă grupă de copii învață după metoda evanghelică de studiere a Bibliei. În comuna Todirești 36 de copii învață Sfintele Scripturi după această metodă, dar după spusele lui Pavel Vaculovschi, mulți părinți care nu sunt membri din biserică au scris cerere pentru ca odraslele lor să beneficieze de studierea Bibliei. Un alt lucru frumos este că alți părinți pe parcursul anului de învățământ și-au trimis copii să studieze Biblia în aceste grupe.

Biserica Ortodoxă este împotrivă

Chiar din prima zi, cele mai mari probleme micii biserici baptiste le-a făcut preotul bisericii ortodoxe din sat, care nu o dată a scos multe vorbe urâte și neadevărate. Amenințările au fost și ele unul din arsenalele cu care preotul cultului ortodox a încercat să îl intimideze pe Pavel Vaculovschi și familia sa. Dar, în pofida unei astfel de “colaborări”, Pavel Vaculovschi a încercat să le explice că a venit cu gânduri de pace și că dorința lui este de a spune oamenilor Evanghelia, el l-a îndemnat și pe preot să o facă, și de ce nu, chiar împreună.

Pe viitor

Chiar dacă afirmă că a reușit foarte puțin, Pavel Vaculovschi își dorește să crească numeric. În curând va organiza un seminar cu profesorii din școală și ne-a relatat că dorește să înceapă un punct de misiune și în comuna vecină, Chetrosu. O altă dorință mare este ca tinerii din sat să vină la Hristos și să trăiască cum a făcut-o Mântuitorul. La încheiere Pavel Vaculovschi ne-a îndemnat să ne rugăm pentru biserica din Todirești și, în cazul în care cineva are nevoie de ajutor să apeleze și la ei, care sunt gata să vină în ajutorul sfinților.




  • http://www.alexcurbet.wordpress.com/ Curbet Alexandru

    Iurii, cel mai bine ar fi să arăți care sunt greșelile căci munca autorului e imensă și nu e cazul să fie umbrită de unele erori

    • feliciarotaru

      Subscriu, Alexandru, mai ales ca si Iurii are greseli – “haide-ti”…

  • http://www.maranatta.wordpress.com Adrian Blajinschi

    păcat că nu este apreciată munca dar se privește mai mult la greșeli…. ! ȘI care sunt greșelile? Să îl ajutăm mai bine pe autor să le corecteze, decât să-l descurajăm

  • http://www.moldovacrestina.net Preot Vasile Filat

    Dragii mei, nu trebuie nici autorul nici ceilalți autori care scriu pe site să se descurajeze. Toți facem greșeli și nici nu trebuie să ne supărăm dacă ni s-a indicat la ele ci trebuie să învățăm și să ne îmbunătățim scrisul. Mulțumim @facebook-543952865:disqus pentru ca ne-ai atras atenția. Chiar acum mă gândesc cum să facem pentru a ridica calitatea scrierii la site și ca să micșorăm numărul de greșeli gramaticale. Ce sugestii aveți în acest sens? 

    • feliciarotaru

      Eu as putea sa verific articolele, cu permisiunea autorilor si sa corectez din punct de vedere gramatical. Vrea cineva sa ma ajute?

      • http://www.moldovacrestina.net Preot Vasile Filat

        Mulțumim @feliciarotaru:disqus pentru o foarte frumoasa și creștinească atitudine. Așa să ne ajute Dumnezeu pe toți să gândim și să acționăm când vedem o nevoie care trebuie împlinită. 

      • Andrei_Vasilita

        Vreau. Care ar fi modalitatea de transmitere a corectarilor catre autori?

  • penarth

     Cineva s-a dus la Spurgeon după o predică și i-a spus: Domnule Spurgeon, am sesizat un dezacord gramatical în timpul predicii Dvs! Spurgeon cu umorul său specific a răspuns: Drăguț din partea Dvs dar, altceva ați mai reținut din predica mea?

    • http://www.moldovacrestina.net Preot Vasile Filat

      Mi s-a spus și mie nu de mult astfel odată după predică. Poate trebuia să pun și eu întrebarea lui Spurgeon. 

      • tabyta

        Iuri, o rugaciune nu vreti sa faceti pentru cei de acolo?Cred ca este mai important mesajul transmis decat scrierea lui, desi nici pe una nici pe cealalta nu trebuie sa le lasam!Har si pace!

  • http://www.facebook.com/iuriisider Iurii Sider

    Dragii mei, îmi pare rău pentru faptul că unii dintre dumnevoastră în loc să acceptați o observație, defapt a-ți primit-o ca și o atacă la persoană. Prin observarea mea, nicidecum n-am intenționat să discreditez, defaimez, sau să neglijez munca depunsă de către autorul articolului postat mai sus. Nu sunt absolvent al facultății de filologie, dar sunt atent la greșelile gramaticale care pot schimba sau chiar încâlci sensul propus al expresiei folosite. Observarea mea este legată de conștientizarea faptului că mulți dintre cititorii acestui ziditor portal, sunt oameni care au o atitudine serioasă față de corectitudinea limbii vorbite și scrise. Când eram prin clasa a 6-a, profesoara mea de limbă și literatură română s-a pocăit, pe atunci deținea și statutul de director adjunct al gimnaziului. Devenise foarte veselă, plină de viață și dragoste. Era unica profesoară creștină din cadrul colectivului profesoral. Dar, îmi amintesc cum mi-a mărturisit odată faptul că se simte jenată de fiecare dată când întâlnește greșeli gramaticale în cea mai prețioasă carte a ei – Biblia. Dorința dumneaei era ca cartea aceasta, să fie luată în serios atât de către toți cei care o citesc, cât și de către cei care lucrează la editarea ei. 

    Cu 3 ani în urmă recenzorul mi-a cerut lucrarea de licență pentru a fi controlată. Când am primit-o, am constat faptul că aproape pe fiecare pagină erau corectări cu roșu. Atunci nici prin cap să-mi treacă să mă indignez motivând că “chipurele numai asta a și avut de făcut – să-mi gasească doar greșelile gramaticale, fară să-mi aprecieze munca!”. Ba, chiar m-am bucurat, pentru că defapt, toate aceste sublinieri cu roșu dovedesc faptul că lucrarea mea a fost citită cu mare atenție. Desigur, eu nu sunt recenzor…
    Dar, eu am citit cu atenție articolul postat mai sus, apreciez munca autorului. Am avut un interes deosebit să o citesc, mai ales că Domnul m-a binecuvântat nespus de mult prin faptul că timp de mai bine de un an de zile am locuit sub un acoperiș cu această binecuvântată familie. Am lucrat umăr la umăr cu fratele Pavel și sora Ludmila, am împărțit între noi atât pâinea, bucuriile, necazurile și lacrimile. Și acum îmi pare rău pentru faptul că o mică observație din parte mea a reușit atât de ușor să vă abată de la munca autorului articolului de mai sus. Ne mai vorbind de faptul că nimeni din cei care s-au grăbit să comenteze observația mea, nu  a menționat nici macar un ”Slavă Domnului pentru fratele Pavel și sora Ludmila Vaculovschi și pentru biserica din Todirești!”Domnul să ne binecuvânteze pe noi pe toți!

    • penarth

       “ Ne mai vorbind de faptul că nimeni din cei care s-au grăbit să comenteze observația mea, nu a menționat nici macar un” Slavă Domnului pentru fratele Pavel și sora Ludmila Vaculovschi și pentru biserica din Todirești! “

      Să înțeleg că v-ați inclus și pe Dvs în această remarcă? Primul comentariu al acestui articol vă aparține; și nici Dvs nu ați menționat un ” slavă Domnului fratelui sau sorei “, ci doar observația cu pricina. În plus, consider că un ” slavă Domnului ” merită și cei care se ostenesc să culeagă informații aducându-le la cunoștința publicului larg, nu credeți? Nu zic că nu trebuie îmbunătățită calitatea articolelor dar, Dvs ați scos în evidență cât de greșit este alcătuit acest articol d.p.d. v gramatical, iar subiectul acestui articol l-ați lăsat deoparte. Una peste alta; și Dvs ați ales observația în detrimentul mesajului. Domnul să ne dea puterea să privim prima dată în grădina noastră.

    • http://www.alexcurbet.wordpress.com/ Curbet Alexandru

       Iurie, singur ai menționat că „ne facem de rușine”. Expresia acesta nu mi-a plăcut.

  • http://www.moldovacrestina.net Preot Vasile Filat

    Dragii mei, mie mi se pare că nu este bună continuarea acestei discuții. Hai mai bine să luăm fiecare învățăturile necesare și să fie oprită discuția aici. 

    • penarth

       Aveți dreptate. Personal, nu am dorit să continui această discuție, ci doar am  făcut o remarcă.

Previous post:

Next post: