Înaintarea evangheliei în satul Hârtopul Mare

Dacă aţi vizitat acest portal puteţi să vă abonaţi la RSS feed. Mulţumesc pentru vizită!

Ieri am fost în vizită la Biserica Evanghelică din satul Hârtopul Mare unde am fost invitat de preotul acestei biserici Dumitru Roşulischi, să predic din Cuvântul lui Dumnezeu. Am avut o deosebită plăcere să vizitez acest loc şi să fac cunoştinţă cu oamenii minunaţi care alcătuiesc biserica. Chiar de la poartă am fost plăcut impresionaţi, împreună cu Sergiu Ciobanu, student la anul I al facultăţii de Jurnalism al Univesităţii Libere Internaţionale din Moldova. Lucrul care ne-a impresionat a fost inscripţia de pe poarta localului unde se adună biserica. Vă pun mai jos imaginea acestei porţi frumoase prin care tot este vestit Numele Mântuitorului nostru.

Când am întrat în incinta bisericii, încă nu erau veniţi oamenii dar o adolescentă mai punea lemne pe foc în felul acesta pregătind încăperea pentru ceilalţi creştini să le fie cald când vor veni la rugăciune. De odată au început să vină mulţi copii care erau dornici să afle despre Domnul Isus Hristos şi mi-au spus că au învăţat multe lucruri frumoase din Biblie, la şcoala duminicală, cu Liuba, fiica lui Dumitru Roşulschi, care a plantat această biserică. Când am început să le pun întrebări copiilor, au fost foarte bucuros să primesc multe răspunsuri corecte şi interesante de la ei, şi de la o întrebare la alta am reuşit să facem o bună călătorie imaginară prin Biblie cu ei. Am mai aflat şi ce vrea să devină fiecare din copii când vor creşte mari. Igoraş, unul din cei mai mici, doreşte să fie fotbalist şi s-a bucurat mult când i-am spus că îi vom da o minge de a copiilor noştri ca să-l încurajăm pentru completarea manualului de studiu biblic “Sens interzis, Iona!”

Când au venit şi părinţii copiilor şi alţi oameni maturi, a început serviciul divin în care i-a condus pe oameni preotul bisericii. Copii de asemenea au avut un program foarte interesant de poezii şi cântece sfinte de Crăciun. Îmi era foarte plăcut să văd bucuria pe care o exprimau oamenii în timp ce-i cântau Domnului şi apoi pasiunea lor în rugăciuni unii pentru alţii.

Apoi mi s-a oferit şi mie posibilitatea să împărăşesc oamenilor din Cuvântul lui Dumnezeu şi am predicat un mesaj de Crâciun având la bază textul din capitolul 2 al Evangheliei după Luca. I-am îndemnat pe fraţii şi surorile mele în Hristos şi pe copiii lor să caute pacea lui Hristos care întrece orice pricepere omenească şi să trăiască totdeauna în această pace. Copiii ascultau foarte atenţi, deopotrivă cu cei mari şi le sclipeau ochii când le povesteam despre Apostolul Petru care având pacea lui Dumnezeu în inimă a putut să doarmă strâns noaptea ştiind că a doua zi vrăjmaşii îi planificau moartea. La urmă oamenii s-au rugat ca să aibă această pace totdeauna în inimi.

După serviciul divin am mai rămas cu oamenii maturi ca să discutăm diferite întrebări pe care le aveau cu privire la viaţa creştinească şi asupra Scripturilor. Am avut un timp foarte binecuvântat şi am apreciat foarte mult lucrarea frumoasă care o face slujitorul Evangheliei Dumitru Roşulischi împreună cu familia sa timp de 8 ani în această localitate. Dumnezeu să-i binecuvinteze împreună cu toată biserica cu multă pace şi creştere în cunoaşterea Lui.

În Moldova mai sunt peste 800 de localităţi unde lipseşte o prezenţă puternică şi sănătoasă a Evangheliei. Dacă eşti creştin adevărat, poate mergi tu în una din aceste localităţi ca să începi un grup de studiu biblic şi să-i ajuţi pe oameni să-L cunoască pe Hristos. Urmează exemplul familiei Roşulschi.

Alte articole:

Un comentariu to “Înaintarea evangheliei în satul Hârtopul Mare”

  1. Costel Grigorita la Ianuarie 2nd, 2008 at 2:32 am

    Dumneze sa binecuvateze aceasta lucrare. Fr. Dumitru Roşulschi este cumva medic ? Multumesc anticipat.

Scrie opinia ta: