Ce asemănări și deosebiri există între ortodocși și catolici?

by Preot Vasile Filat on 18 February , 2012

in Biserici

Întrebare:

Îmi spune cineva si mie niște asemănări între religiile Ortodoxa și Catolică?

Primul lucru pe care trebuie să vi-l spun este că nu există religie ortodoxă și religie catolică. Există Religia Creștină iar Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă sunt două ramuri majore, sau confesiuni, sau denominațiuni ale creștinismului. Până în anul 1054, aceste două ramuri au mers împreună și au alcătuit o singură biserică, chiar dacă între ele deja se dezvoltau divergențele pentru că una se dezvolta în vestul și alta în estul fostului Imperiu Roman. Faptul că au existat aproape 1000 de ani împreună în cadrul aceleași biserici, deja este o dovadă că între aceste două ramuri ale creștinismului există multe asemănări.

Cea mai mare asemănare este că și unii și alții recunosc Sfintele Scripturi, adică 66 de cărți canonice ale Vechiului și Noului Testament. Și catolicii și ortodocșii au mai inclus în coperțile Bibliei un anumit număr de cărți apocrife și acestea au fost adăugate la Vechiul Testament. Dar, și unii și alții menționează că acestea sunt cărți apocrife și nu canonice.

Și catolicii și ortodocșii recunosc așa numita Sfântă Tradiție, doar că ea diferă și nu este aceeași la ambele biserici. O parte din sfinții care sunt considerați părinți ai Bisericii Ortodoxe nu sunt recunoscuți ca și părinți ai Bisericii Catolice și invers.

Ambele biserici recunosc așa numitele sfintele taine  cum este botezul, cununia, preoția, etc. Uneori, ei și le recunosc unii la alții și alte dăți nu. De exemplu, dacă un catolic decide să se facă ortodox, în unele cazuri i se va cere să se boteze din nou, sau să fie hirotonisit din nou (dacă este preot), iar în alte cazuri vor fi recunoscute sacramentele care au fost săvârșite în cadrul Bisericii Catolice.

În ambele biserici există posturi când creștinii se abțin de la anumite produse alimentare, doar că alimentele care sunt admise sau nu difera.

Și catolicii și ortodocșii cred că mai este o posibilitate pentru omul care după moarte a mers în iad să treacă în rai. Catolicii au învățătura despre purgatoriu iar ortodocșii cred că aceasta este posibil prin rugăciunile Bisericii. Domnul Isus a spus însă categoric, foarte categoric, că dacă nu se naște cineva din nou, cu nici un chip nu va vedea și nu va întra în Împărăția Cerurilor.

Și catolicii și ortodocșii cred că la Sfânta Împărtășanie pâinea și vinul se prefac în trupul și sângele Mântuitorului, dar catolicii fac cu azime, pe când ortodocșii cred că prefacerea aceasta poate fi realizată doar cu pâine dospită.

Și Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă se consideră a fi unica Biserică adevărată, dar și una și alta este exclusă, adică excomunicată de cealaltă.

Ar mai fi și alte multe asemănări între aceste două biserici, dar sper că în articolul acesta le-am acoperit pe cele mai importante.




  • http://twitter.com/c_elena Ena

    Catolicii s-au despartit de Biserica Apostolica , Ortodoxa, de invatatura transmisa chiar de Sf Apostoli, cazand in erezie. Biserica Ortodoxa nu recunoaste sfintenia practicilor catolice de sfintire cum ar fi botezul, impartasania etc. tocmai pt ca ei s-au abatut de la dreapta invatatura si au schimbat unele aspecte stabilite de Sf. parinti dupa bunul lor plac. Va rog, documentati-va… . Cat despre asa zisii crestini, protestanti, neoprotestanti care au nascocit ,au interpretat Biblia duba bunul lor plac , ei sunt rataciti, au cazut eretism. Am studiat lucrurile acestea si mi-am dat seama ca adevarul e in Ortodoxie, invatatura transmisa direct de la Apostolii Domnului si apoi de catre Sf. Parinti. Cautati adevarul si-l veti gasi!

    • http://www.moldovacrestina.net Preot Vasile Filat

      Stimată Ena, uite că chiar în textul articolului am pus un link care documentează că ortodocșii în unele cazuri au recunoscut și în altele nu au recunoscut sacramentele făcute de catolici. http://biserica.org/Publicatii/1996/NoVII/08_index.html Și lucrul acesta îl spune un preot ortodox cu autoritate. 

      Cât privește afirmațiile pe care le-ai făcut despre protestanți și neoprotestanți, ași vrea și eu să-ți prezinți argumentele la afirmațiile pe care le faci ca să discutăm pe marginea lor. Vreau să știu ce anume ai studiat și te-ai convins? Biblia? 

    • Anonymous

      Biserica apostolica nu este tot una cu biserica ortodoxa. De fapt niciuna dintre denominatiuni nu este, ci doar se aseamana mai mult sau mai putin. A fi crestin nu inseamna sa te identifici cu doctrina unei biserici care se pretinde intr-un anumit fel, ci sa fii de acord cu tot ceea ce a spus Mantuitorul si sa vrei sa te asemeni cu El pe zi ce trece mai mult. Practicile, dogmele, ritualurile sunt secundare. Oamenii percep adevarurile biblice diferit si ca atare se regasesc in comunitati distincte. Interpretarea Bibliei e o responsabilitate foarte mare, dar vestea buna este ca ideile sale de baza sunt transmise destul de clar pentru a fi pe intelesul tuturor.

  • http://twitter.com/c_elena Ena

    Catolicii s-au despartit de Biserica Apostolica , Ortodoxa, de invatatura transmisa chiar de Sf Apostoli, cazand in erezie. Biserica Ortodoxa nu recunoaste sfintenia practicilor catolice de sfintire cum ar fi botezul, impartasania etc. tocmai pt ca ei s-au abatut de la dreapta invatatura si au schimbat unele aspecte stabilite de Sf. parinti dupa bunul lor plac. Va rog, documentati-va… . Cat despre asa zisii crestini, protestanti, neoprotestanti care au nascocit Bsi au interpretat Biblia duba bunul lor plac , ei sunt eretici. Am studiat lucrurile acestea si mi-am dat seama ca adevarul e in Ortodoxie, invatatura transmisa direct de la Apostolii Domnului si apoi de catre Sf. Parinti.

  • http://pulse.yahoo.com/_EEV6HDWDE5TAFRLRO42EGX4BTE oana

    Domnule Vasile Filat, imi cer permisiunea de a va corecta cu anul in care a avut loc Marea Schisma…este anul 1054, nu 1045, dar cu siguranta este o greseala de editare. Multe binecuvantari!

    • http://www.moldovacrestina.net Preot Vasile Filat

      Mulțumesc, Oana, așa este, a fost o greșeala de editare și am corectat-o. 

Previous post:

Next post: