Clubul de Taekwon-Do "Stolas Leukas" a împlinit 11 ani

Dacă aţi vizitat acest portal puteţi să vă abonaţi la RSS feed. Mulţumesc pentru vizită!

Ieri, Sâmtăbă, 6 septembrie, am avut un eveniment special când am sărbătorit 11 ani de la fondarea Clubului de Taekwon-Do "Stolas Leukas". Ne-am bucurat de instructorii care au venit ca să putem sărbători şi ne pare rău de cei care nu au reuşit să facă aceasta, unii din ei fiind plecaţi peste hotarele ţării.

Ne-am bucurat să auzim felul cum a lucrat Dumnezeu în vieţile celor care au beneficiat de învăţătura primită la acest club. Toţi cei prezenţi au apreciat mult învăţătura din Biblie care au primit-o şi care, în combinaţie cu antrenamentele sistematice sportive, le-a ajutat să-şi zidească caractere integre.

M-am bucurat pentru posibilitatea să-i dărui un buchet de flori soţiei mele Năstica şi să-mi exprim recunoştinţa pentru felul cum totdeauna mi-a oferit sprijin, ajutor şi încurajare ca să pot în toţi aceşti ani să fac ucenici.

Ne-am bucurat să avem cu noi pe Dul Ion Bubuioc care este verişorul meu dare care mi s-a arătat întotdeauna a fi mai mult decât un frate. El este cel care m-a încurajat încă din copilărie să insist pentru realizarea viselor şi m-a ajutat cu tot ce a putut. Când am venit să învăţ la Universitate şi artele marţiale erau interzise de sistemul comunist, el a fost cel care cu multe stăruinţe şi eforturi m-a ajutat să ajung la antrenorul Ion Cheptene. Apoi, în toţi restul anilor el ne-a ajutat mult pe toţi în activitatea clubului şi a fost alături de mine şi de familia mea când am trecut prin greutăţi. Le suntem foarte recunoscători D-lui Ion şi soţiei lui D-na Tamara.

Ne-a onorat cu prezenţa sa la sărbătoarea noastră şi Dul Victor Cibotărică, care de multe ori ne-a ajutat în activităţile clubului şi a contribuit cu banii şi eforturile sale. Radu Filat şi-a amintit cu multă recunoştinţă cum odată în plină iarnă rămase fără sală sportivă şi făceau antrenamentele afară în zăpadă. Dul Victor a mers atunci şi a căutat să facă tot ce poate până i-a reuşit să găsească o sală pentru grupul unde se antrena şi fiul lui Anatol, care acum este unul din instructorii clubului nostru.

Multă bucurie am avut să o avem cu noi la sărbătoare pe Zinaida Filat, mama lui Sergiu, Oleg şi Radu şi mătuşa mea care de multe ori ne-a găzduit la ea şi ne-a slujit cu tot ce a putut. Ea a vorbit cu recunoştinţă pentru impactul şi educaţia pe care am oferit-o fiilor ei şi apoi a meţionat că în felul acesta a ajuns şi ea să-L cunoască pe Domnul Isus Hristos.

Mi-a făcut o mare bucurie să văd pe instructorii care au venit cu soţiile lor. Ieri au fost enumărate multe rezultate frumoase care au fost atinse în aceşti 11 ani, dar în opinia mea, cel mai mare este darul vieţii veşnice prin credinţă în Isus Hristos pe care au ajuns mulţi să-l afle şi să-l primească şi apoi caracterele frumoase care le-au permis ucenicilor să întemeieze familii frumoase şi fericite.

Mi-am exprimat apreicerea şi mulţumirea faţă de toţi ucenicii care au rămas credincioşi viziunii noastre comune şi în mod deosebit am apreciat eforturile şi atitudinea frumoasă a lui Sergiu Filat, care fiind unul din cei mai vechi ucenici ai mei, mi-a fost şi un mare ajutor în toţi anii de la fondarea clubului şi atunci când eram plecat în câmpul de misiune  el conducea antrenamentele în locul meu.

Pentru că nu este în ţară, nu am avut posibilitatea să avem cu noi la sărbătoare pe Dul Ion Cheptene, preşedintele Federaţiei de Taekwon-Do. Prin intermediul acestui articol vreau să-i mulţumesc mult pentru efortul mare şi îndelungat care a depus ca să mă înveţe Taekwon-Do şi pentru că atunci când a încheiat legământ cu Domnul Isus Hristos, prima dată s-a gândit la mine, m-a chemat la Moscova şi mi-a plătit drumul numai ca să poată să-mi spună cum să închei legământ cu Dumnezeu prin credinţă în Isus Hristos, ceea ce am şi făcut atunci.

Învăţătorii mei Mia şi Costel Oglice au avut o foarte mare contribuţie la fondarea acestui club, pentru că ei sunt cei care m-au învăţat şi mă învaţă Cuvântul lui Dumnezeu şi m-au ajutat să-mi fac un plan şi o viziune pentru a face ucenici prin Taekwon-Do. Le sunt foarte recunoscător pentru felul cum şi-au investit şi îşi investesc viaţa în Evanghelie.

Dumnezeu să binecuvinteze pe toţi cei care au contribuit la fondarea, creştere şi prosperarea Clubului de Taekwon-Do "Stolas Leukas". Slavit să fie Numele Lui sfânt în toate!

Articole similare:

Familia în calitate de celulă a naţiunii

Celula este unitatea de bază a oricărui organism. Moartea în masă a celulelor aduce după sine moartea organismului în întregime. Bunăstarea celulelor în parte duce la bunăstarea organismului întreg. Să vedem care este rolul familiei în calitate de celulă a naţiunii.

Familia este o instituţie divină

În lumea aceasta sunt multe instituţii care sunt inventate de oameni. Nu la fel este cu familia. Aceasta este o instituţie divină, adică este instituită de însuşi Dumnezeu, care a zis:

De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. (Genesa 2:24)

Astăzi sunt multe tendinţe printre oameni să anihileze această instituţie. Au fost aşa tendinţe şi în vremea Domnului Isus, când fariseii ar fi dorit să le fie permis să-şi lase soţiile pentru orice pricină şi să-şi ia altele oricând doreau ei. De aceea, Domnul Isus le-a spus odată:

Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, şi a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup?” Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. (Ev. Matei 19:4-6)

Familia a fost instituită înaintea naţiunilor

Când i-a creat Dumnezeu pe primii oameni, Adam şi Eva, i-a împreunat într-o familie. De la ei s-au născut ceilalţi oameni şi aşa au apărut toate naţiunile. Apoi, din pricina răutăţii oamenilor, Dumnezeu a trimis un potop din care au scăpat cu viaţă doar 4 cupluri căsătorite. De la aceste familii au provenit toate naţiunile pe acest pământ.

Naţiunile de azi sunt un produs al familiilor puternice

Biblia ne relatează că popoarele îşi trag denumirea de obicei de la numele unui patriarh care a avut o familie puternică şi acea familie a stat la temelia naţiunii respective. Astfel, Miţraim a fost patriarhul de la care au pornit Egiptenii şi până în ziua de azi aşa se numeşte Egiptul (Misr sau Misraim). Poporul Israel se numeşte aşa după Iacov al cărui nume Dumnezeu l-a schimbat apoi în Israel şi înseamnă „Cel ce se luptă cu Dumnezeu”. Cu părere de rău, noi, celelalte naţiuni care am fost departe de Dumnezeu şi de Cuvântul Lui, nu ne-am păstrat istoria scrisă ca să ştim de la cine ne tragem, dar cu siguranţă, naţiunile noastre sunt produsul unor familii puternice.

Familia asigură perpetuarea naţiunii

Copiii care s-au născut într-o familie, care au crescut într-o familie, realizează valoarea familiei şi doresc apoi să-şi întemeieze una. Sunt şi copiii care au fost lipsiţi de o familie şi ei realizează şi mai mult valoarea familiei şi astfel caută să întemeieze una puternică. Doar în aceste familii se pot naşte copiii care învaţă valorile neamului şi le transmit mai departe. Dacă slăbeşte instituţia familiei, naţiunea se va ruina şi în cele din urmă va dispărea.

Instituţia familiei este în prag de colaps în Moldova

Într-un interviu recent la ProTV s-a relatat că fiecare al patrulea cuplu căsătorit din ţară, care are vârsta până la 30 de ani este steril, adică nu pot avea copii. După 30 de ani, situaţia este şi mai gravă pentru că fiecare al doilea cuplu nu mai pot avea copii. Printre cauzele acestei catastrofe demografice comentatoarea a numit, în primul rând, nivelul înalt de îmbolnăviri cu boli sexual transmisibile. Dar care este cauza acestui nivel ridicat de infectări cu boli sexual transmisibile? Imoralitatea. Imoralitatea distruge familia şi o afectează grav. Din pricina imoralităţii tinerii nu mai vor azi să se căsătorească, ci preferă să trăiască în concubinaj, adică în curvie. Apoi, în acelaşi reportaj s-a spus că anual fac avort peste 14.000 de femei din ţară. Aşa ne este distrusă naţiunea. Aşa sunt omorâţi cei de un sânge cu noi. Sunt omorâţi de mamele lor proprii.

Ministerul Justiţiei elaborează legi care subminează grav instituţia familiei

Sub presiunea organizaţiei homosexualilor „GenderDoc-M”, Ministerul Justiţiei a elaborat un proiect de Lege pentru prevenirea şi combaterea discriminării care cuprinde şi sintagma „orientare sexuală” prin care statul va lua sub protecţia sa pe toţi cei ce practică şi răspândesc perversiuni sexuale. Prin adoptarea acestei legi statul le va oferi protecţie legală şi le va facilita homosexualilor intrarea în şcolile publice pentru a-i învăţa pe copii practici imorale, aşa ca ei apoi să nu mai fie în stare a-şi întemeia o familie.

Este datoria fiecăruia din noi să facem tot ce putem pentru a proteja familia şi a opri imoralitatea impusă care ameninţă grav viitorul naţiunii noastre.

Articole similare:

Despre sesiunea Evanghelizare şi Ucenicie la Institutul de Studii Biblice Inductive din Moldova

Astăzi este a cincea zi a sesiunii de două săptămâni din cadrul Institutului de Studii Biblice Inductive din Moldova pentru grupul nou format. Studenţii învaţă Evanghelia după Ioan şi Epistola II a lui Pavel către Timotei. Tot odată, în baza acestor două cărţi, ei vor însuşi principiile de evanghelizare şi de ucenicie şi temeliile metodei de studiere inductivă a Bibliei. Ne bucurăm mult pentru cei peste 50 de studenţi care au venit din întreaga ţară ca să ia acest curs.

La încheierea sesiunii, fiecare student care va susţine bine examenul va putea merge în localitatea şi biserica lui şi va putea începe un grup de studiu biblic după cursul Evanghelia după Ioan.

Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toţi ca să aducem multă roadă în Evanghelie. 

Articole similare:

Ce spune Biblia despre relaţiile sexuale în timpul sarcinii?

Astăzi am primit această întrebare: Părinte Vasile Filat, eu v-am citit ambele articole ce explica cele cinci motive pentru care Dumnezeu a stabilit relaţia sexuala intre bărbat si femeie. Insa eu am o întrebare: este [...] Continuare…

Articole similare:

Semnează petiţia "Nu căsătoriilor homosexuale în Europa"

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei urmeaza in curand sa supuna la vot o rezolutie prin care se solicita legalizarea casatoriilor homosexuale in toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. Pana acum s-au strans doar 8000 de Semnaturi, [...] Continuare…

Articole similare:

Ce înseamnă că Isus a venit cu apă şi cu sânge? (Epistola 1 a lui Ioan 5:6-8)

Am primit această întrebare de la un cititor fidel al portalului şi în acest articol voi răspunde. Dar mai înainte să prezint textul biblic la care voi face referinţă în articol: El, Isus Hristos, este [...] Continuare…

Articole similare:

De ce tatăl din Hânceşti şi-a împuşcat fiul?

Presupun că cititorul Ziarului Liber a auzit şi a rămas cutremurat de ştirea scurtă prezentată la ProTV şi la EuTV despre cazul tragic din Hânceşti unde tatăl şi-a împuşcat propriul fiu. Eu am rămas şi mai cutremurat [...] Continuare…

Articole similare:

Interviu cu bloggerul Marius David Cruceru

Vasile Filat: Spuneţi-ne pe scurt despre Dvs, familie şi lucrarea pe care o faceţi în Evanghelie? Marius Cruceru: Pacea Domnului, frate Vasile. Mă numesc Marius David Cruceru, am 38 de ani şi sînt căsătorit cu Ana Natalia. Anul [...] Continuare…

Articole similare:

Află in ediţia de marti al Ziarului Liber, 2 septembrie

Nu rata ediţia de marţi, 2 septembrie, al Ziarului Liber. Iată- ne la inceput de an de studii, cand ne vine foate greu sa lasam odihna la o parte si sa incepem activitatile. Află cum sa îţi păstrezi [...] Continuare…

Alte articole:

1.1.Purtătorii de informaţie (Informatica cl. 7-a)

Descarcă prezentarea Power Point a lecţiei 1.1. Purtătorii de informaţie. [...] Continuare…

Articole similare: